joi, 9 februarie 2012

Scriitorul zilei: Andrei Pandrea; poezii; fotografii de autor

Scriitorul zilei: Andrei Pandrea, n. 9 februarie 1936.
Fiu al fiicei lui Lucreţiu Pătrăşcanu şi al scriitorului şi filozofului Petre Pandrea, a avut mari dificultăţi în a-şi face studiile liceale. Dând examen de admitere în învăţământul superior la Medicină, Biologie şi Agronomie, alege Medicina din Bucureşti (1954-1961), după care va fi medic de ţară, la Boişoara (2 ani), apoi în alte câteva localităţi montane: Teşila, Paltinu, iar în 1968 revine în Bucureşti, optând pentru etnologie şi antropologie. (Să nu uităm că tatăl său, Petre Pandrea, fusese deţinut politic între 1948-1952 şi 1958-1964. Fiul nevoit să-şi câştige existenţa din munci necalificate, inclusiv cea de cabanier...). Din 1973, bursier al Guvernului francez, studiază la Paris, unde se stabileşte în 1979. În 1982 obţine un doctorat în antropologie, la Sorbona. Devine membru şi şef de secţie la Academia Româno-Americană.

Debutează de timpuriu, cu o carte de turism alpin: Hoinar prin Bucegi, iar în 1967 îi apare volumul Med
ic la Boişoara, stil elevat, îmbinând jurnalul unui medic stagiar cu observaţii de etnografie, folclor, istorie, sociologie.
Alte titluri, după stabilirea în Franţa: Martor de veac, Etnologie, Unde s-a dat bătălia de la Posada, 1994, Voievodul cailor, 1995, Oaia, ciobanul şi brânza, 1995, Masa moşilor, 1997, Cu puşca după zmei,1998, reeditată în anul 2000, împreună cu Unde s-a dat bătălia..., cu o prefaţă de Vintilă Horia.

***
Prieten din studenţie cu poetul Pan Izverna, care îl admira pe tatăl scriitor şi filozof al colegului său de medicină, am obţinut adresa din Paris a exilatului şi am beneficiat de găzduirea sa într-o noapte, în mare parte albă, de discuţii aprinse despre lumea literară din Bucureşti, despre realităţile din ţară... În jurnalul acelei excursii din 1995 se vor fi aflând amănunte despre întâlnirea mea cu Andrei Pandrea, medicul, antropologul şi scriitorul, om ardent, euforic, bun camarad pentru nesfârşite şuiete.
În amintirea acelei nopţi de discuţii înflăcărate şi de mărturisiri fără urmări, i-am dedicat lui Andrei Pandrea una dintre poeziile scrise cu ani în urmă, chiar pe tema destinului românesc milenar la curbura Carpaţilor:


ion lazu: Pădure, pădure...
Lui Andrei Pandrea

Pădurea ne-a ţinut pe loc
Dar ne ţinu şi-n loc pădurea.
Noi nici n-am pribegit aiurea
Dar nici n-am dat-o la o parte
Să ridicăm cetăţi în loc.

Ne-a fost ea şi lăicer şi vatră
Şi-un somptuos cuier de gânduri
Dar ne-a oprit să punem piatră
La temelie şi sub rânduri.

Azi prin păduri ascult un vaier
Ca de istorii netraduse.
Cetatea noastră e de aer
Şi cu fereşti de frunze smulse.

            20 mai 79, Goranu-Vâlcea


ion lazu: Poezia 26 decembrie

Bune sunt duminecile, cu ore şterse, domoale,
Bune şi sărbătorile legale:
Te simţi şi mai zdrobit - os cu os
Şi mai năsădit – fibră cu fibră.
Oboseala are timp
Să se adune, să se separe 
să se închege precum 
Untul din putinei,
Să se ridice deasupra -
ca un planşeu etanş.

Peşte de-ai fi, cum să înoţi la fund,
cum să supravieţuieşti?


Ion Lazu: fotografii de autor: