Scriitorul zilei: Al Rosetti, n. 20 octombrie 1895 - d. 27 februarie 1990
Din vestita familie a prinţului Rosetti, deci uzând de prerogativele unei restrânse elite nobiliare autohtone, în care altfel nu se putea pătrunde, tânărul Al. Rosetti şi-a făcut studiile filologice la Universitatea din Bucureşti, cu un doctorat în filologie la Paris. S-a căsătorit cu Maria Ralet. Lingvist, filolog, istoric al limbii române, profesor universitar, editor, este savantul cu cea mai îndelungată şi strălucită activitate de lingvist şi filolog, cu studii fundamentale de lingvistică publicate în ţară dar şi în străinătate. Academician din 1948. La recomandarea lui Mihai Ralea îl sprijinise pe G. Călinescu să-şi publice Viaţa lui Eminescu la editura Cultura Naţională, pe care o conducea încă în 1932. Călinescu îl va prezenta ca personajul Dinu Gaittani, în romanele sale Bietul Ioanide şi Scrinul negru. Din 1933, preluase de la Garabet Ibrăileanu, în parteneriat cu Mihai Ralea, conducerea revistei Viaţa Romînească; în acelaşi ani devenise director al Fundaţiei pentru Literatură şi Artă Regele Carol II, cea mai prestigioasă editură din ţară, unde s-a îngrijit de publicarea unor ediţii critice din marii scriitori, începând cu cronicarii: Miron Costin, Ion Neculce, Grigore Ureche, dar şi din clasici: ediţia critică I.L. Caragiale, îngrijită în colaborare cu Şerban Cioculescu şi Liviu Călin. Dar în epocă au avut un succes fără egal volumele de literatură română contemporană apărute în colecţia Ediţii definitive. Orice autor care reuşea această performanţă se putea considera un consacrat, un răsfăţat al soartei. De fapt Fundaţia, cu generozitate susţinută financiar de Rege, acorda un substanţial sprijin material tinerilor autori de perspectivă. Premiile pentru tinerii scriitori erau o adevărată mană cerească. (La editura Vinea, unde însumi am robotit un deceniu, N. Ţone a reactivat colecţia de ediţii definitive, preluând inclusiv eleganta formulă grafică.)
Câteva titluri de referinţă din opera lui Al. Rosetti: Istoria limbii române, volumele I-VI, 1964-1966, 1968, pe baza unor studii publicate încă din 1932: Istoria litereturii române, 1968-1973.
A cunoscut cei mai importanţi oameni de cultură ai ţării şi a corespondat cu mulţi savanţi din străinătate. Corespondenţa sa cu G. Călinescu este exemplară.
Redutabilul lingvist, cu relaţii indestructibile în mediile de influenţă din România acelor decenii, de toată lumea considerat un boier al spiritului, se bucura de o autoritate indiscutabilă. Este de notat că, în pofida acestui statut fără egal, Dictatura antonesciană l-a îndepărtat de la Fundaţia Regală, înlocuindu-l cu Dumitru Caracostea, cel care ceruse insistent scoaterea din librării a Istoriei lui Călinescu. Prea târziu - cartea nu se mai afla în librării, se vânduse... În 1946, revenind la conducerea Fundaţiei, noul regim comunist, taie nodul gordian, desfiinţînd Fundaţia, editura, tot...
Dispărut la 95 de ani şi nu oricum, ci printr-un accident electric, longevitatea savantului, surclasată doar de cea a Cellei Delavrancea, ar sugera că o dată nemurirea obţinută pe pământ, la modul incontestabil, trecerea în nefiinţă poate deveni un amănunt nesemnificativ, de care Pronia se dezinteresează.
Dispărut la 95 de ani şi nu oricum, ci printr-un accident electric, longevitatea savantului, surclasată doar de cea a Cellei Delavrancea, ar sugera că o dată nemurirea obţinută pe pământ, la modul incontestabil, trecerea în nefiinţă poate deveni un amănunt nesemnificativ, de care Pronia se dezinteresează.
Luni 7 noiembrie 2011 presa a semnalat faptul scandalos că locuinţa academicianului Al. Rosetti a fost demolată de noii proprietari, forţându-se o autorizaţie obţinută suspect şi care, reactualizată , oricum îşi expirase valabilitatea. La noi, ca la nimeni!
Citiţi mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Rosetti
http://agonia.ro/index.php/essay/13945863/index.html
Despre demolarea casei acad. Rosetti: http://economie.hotnews.ro/stiri-imobiliar-10634477-casa-academicianului-alexandru-rosetti-demolata-luni-dimineata-terenul-eliberat-construi-bloc-patru-etaje.htm
ion lazu: fotografii de autor
Domnule Culai, prietene: Eu ştiu o vorbă pe care mama ne-o spunea mai de fiecare dată, la câte un basm ce ni-l depăna la torsul lânei, cu noi, pitiţi după sobă. Era vorba acolo, de sfatul bătrânilor, ce musai trebuia amintit celor tineri, mereu şi mereu şi, de aceea, cred eu, mama nu uita a ni-l repeta: „Dragul tatei, zicea împăratul, eu de-amu-s bătrân, nu mai sunt în putere să cârmuiesc împărăţia. Să rămâi tu în locul meu”. După cum vedem cu toţii, lumea e încă la locul ei. Aflăm doar că noi prin tot ceea ce scriem, avem ocazia să aflăm de ce nu se destramă imediat. Rostul nostru e să afle asta, şi cei de după noi. Am scris, cam acelaşi gen de povestiri (de care amintiţi aici, că aţi găsit pe blogul meu) în cartea „Călător prin Valea Plângerii”. O verişoară, a prins cartea şi, a purtat-o după ea, din casă în casă, în satul în care m-am născut şi pe care l-am părăsit pentru totdeauna, încă adolescent fiind, pe vremea liceului. În carte, am scris, credeam eu, cam despre toţi cei din sat. De la verişoară-mea am aflat, că, mulţi au fost nemulţumiţi, că n-am scris şi despre ei. Apoi, cum puteam să scriu despre toţi oamenii din sat? Am scris şi eu ce mi-am amintit. Supărată rău verişoară-mea, că, nici despre părinţii ei n-am scris. Acum, mă gândesc să le redau liniştea, şi să scriu o a doua carte. Aceste noi povestiri, vor face parte din ea. Dar, te pomeneşti, nici asta nu-i va mulţumi. Atunci, cred că voi face ce a făcut şi Păcală. Cum, ce a făcut Păcală? Şi-a dat căciula într-o parte şi s-a scărpinat după ureche. Şi a zis: „Apoi, nu-i bai, om trăi şi-om mai vedea!” Am creat acest blog, numai pentru a ţine legătura, prin poveştile mele despre unele întâmplări din sat, care mi-au mai rămas în memorie, cu ai mei. Cei rămaşi în acele sate dobrogene. Nu ştiu ei a posta comentarii, de aceea, nu m-am străduit a le înlesni acest privilegiu. La voia lui Dumnezeu. Ne mulţumim însă, aici, pe blogul lui Ion Lazu, să mai aflăm şi noi despre scriitorii noştri şi vieţile lor. E tare minunat să răsfoieşti, cândva, un dicţionar, cu astfel de personaje şi să te proiectezi în lumea lor. Despre unii mai ştim câte ceva, despre alţii, nici atât. Dar, nu-i minunat? E tot ceea ce poate face cineva, care trudeşte pentru curiozitatea ta şi nici măcar nu-ţi cere cuvenita ascultare. La bună vedere, tuturor.
RăspundeţiŞtergereP.S. Dupa o ora de incercari am renuntat. Voi gasi calea altadata. Postati pentru mine, raspunsul acesta lui Culai. Numai bine!
Cele de mai sus, am uitat a fi semnate: de aceea semnez acum, Tudor Cicu.
RăspundeţiŞtergereScuze! Eu am postat textul dlui Tudor Cicu adresat lui Culai, pentru că TC nu reuşea să o facă. La copiere era şi menţiunea TC către Culai, acum văd că acea adresare nu s-a transferat-"lipit". Deci: primul text de la Comentariile de astăzi este al Dlui Tudor Cicu. Aşteptăm reacţia nemţeanului Culai. Un gând bun.Lazu
RăspundeţiŞtergereDe/din pr(e)udenţa de a nu hi iar hustuchit de piedicile din calea comentariilor, profit de buna noastră Gazdă (căruia-s dator-vîndut în mai multe pricini) şi-i răspund Domnului şi Prietenului Tudor Cicu, tot pe Calea a(ia)sta:
RăspundeţiŞtergereMă consider un om norocos, dacă şi-n Amurgul vieţii de la care nimic nu mai speram, am cunoscut Oameni de calibrul domniilor-voastre!
Şi, pentru că: nimic n-ar fi fost, fără de LIS Jurnal, permită-mi-se a-l asocia şi pe dînsul aici.
Domnule Ionule, Tudore, Liviule, scriem (de mă lăsaţi şi pe mine să mă implic, deşi n-am calităţile voastre) fiindcă nu (mai) ştim altfel a ne spovedi, ori nu ne ajunge... Fiindcă asta consider eu că este tot ce-i aşternut cu simţire şi din suflet pornit: împărtăşire.
Să mă ierte Dumnezeu, Bunul, de bănuieli blasfemice-n acest debut de Post Mare!... Eu chiar cred în ce-am spus şi susţin.
Iar un Cuvînt din partea celui ce m-a cetit, pentru mine face cît o cuminecătură. Iar un reproş, un canon. E şi scrisul o formă de religiozitate.
Vă doresc: aşa să simţiţi şi domniile-voastre ce vă vine de la mine, de la alţi bine-intenţionaţi, cuminecătura!