joi, 16 februarie 2012

Scriitorul zilei: Nicolae Carandino; Doru Popovici-80, poezii; fotografii

Scriitorul zilei: Nicolae Carandino, n. 19 iulie 1905 - d. 16 februarie 1996

     

Brăileanul cu ascendenţă grecească (tatăl medic), trăindu-şi copilăria şi adolescenţa în protipendada cosmopolită a Brăilei, şi-a făcut liceul în oraşul natal, apoi Literele la Bucureşti, avându-i profesori pe Iorga, Pîrvan, Densusianu, Micescu, Nae Ionescu; a făcut un doctorat după 3 ani la Paris. Gazetarul în deplinul înţeles al termenului, spunându-şi opinia cu tot curajul, s-a ilustrat în Interbelic drept cronicar dramatic şi de artă plastică. A fost internat în 1943 în lagărul de la Tg. Jiu, alături de Victor Eftimiu, Zaharia Stancu, Arghezi etc. Fire de om al cetăţii, luptător, incomod, mereu militând pentru democraţie, ţărănist din convingere, l-a urmat nedezminţit pe Maniu, inclusiv în detenţie la Sighet, unde l-a servit în continuare pe liderul ţărănist.
9 ani de detenţie, apoi domiciliul obligatoriu în Bărăgan (Bumbăceşti, Rubla), sate noi, ridicate de "titoişti".I se oferise paşaport pentru Grecia, însă a refuzat. Revenit în publicistică după 19 ani de recluziune. Avea un foarte acut simţ a valorii şi considera numirea sa la direcţia Naţionalului drept supremul loc în cultura română, obţinut prin luptă. Cum a fost şi director timp de 3 ani al ziarului ţărănist Dreptatea. Recunoscut ca autoritate în gazetăria vremii, a fost vicepreşedintele societăţii ziariştilor, 1938-1944.
A scris despre Darcle, 1939, despre mari vedete ale scenei. Memoriile sale, Nopţi albe , zile negre, 1992,  au circulat în samizdat. Traducător din franceză dar şi din greacă. Personaj ce nu putea fi trecut cu vederea în lumea literară, la restaurantul Uniunii...

Citeşte mai mult:
http://www.memoria.ro/?location=view_article&from_name=Interviuri+din+presa%2C+carti%2C+colectii+personale&from=bG9jYXRpb249YXJ0aWNsZXM%3D&cid=162&id=1175


Din ion lazu, Odiseea plăcilor memoriale, în manuscris:
5 aprilie 2007: (...)
Ies în Piaţa Decebal, o iau pe Calea Călăraşilor ca să dau în Hristo Botev, dar realizez că numărul 22 nu este spre Piaţa Rosetti, ci înapoi. Acolo, după două restaurante, un imobil cu o singură scară, de 5 etaje, iar în dreapta intrării există o placă memorială dichisită, pentru Onisifor şi Octavian Ghibu. Intru fără probleme, e o casă cu firme? La etaj vorbesc cu dna Ghibu, spre 80 de ani, foarte scundă, slabă rău, faţa prelungă, ochi verzi-albaştri. Nu pare încântată de încă o placă memorială, mă previne că va trebui o aprobare de la comitetul de locatari, de la... dar pe a lor cum au pus-o?, întreb. Acum 11 ani, fără nici o aprobare. Să-l caut pe administrator, Radu Gheorghe, la parter. Cobor, nu-l găsesc. Dar coboară alt domn în vârstă, tot Radu, însă Octavian, acesta foarte cooperant, l-a cunoscut pe Nicolae Carandino, om fin etc, bine că ne-am gândit, el e de acord, ne sprijină, îmi dă telefonul lui, îl am şi pe al dnei Constanţa Ghibu. La apartamentul 16 stă un Căpuşan, acum nu e acasă. Între timp coboară şi dna Ghibu, îl căuta pe celălalt Radu şi după ce dânsa pleacă, domnul cumsecade îmi spune că e o femeie ranchiunoasă, dar că Nicolae Carandino merită, e o onoare pentru bloc. Iată un om simplu dar nu lipsit de bun simţ. Îl pozez la intrarea în imobil, apoi dăm mâna şi plec într-ale mele. ;ă gândesc la vajnicul gazetar interbelic, la felul lui de a fi dârz şi bătăios şi mă întristează acest sfârşit nemeritat.
(...)
 14 august 2007:
Oprim pe Hristo Botev la nr. 22, pentru N. Carandino. Urc şi sun la etajul I, acolo o basarabeancă, vorbind destul de rău româneşte, ajunsă aici ca menajeră; ea nu ştie rosturile... urc la II, iese dna Ghibu, explic, mă invită înăuntru, stă în două camere, aflând că sunt basarabean şi ştiu de faptele lui Onisifor Ghibu de la Chişinău pe vremea Primului război şi a luptei pentru Unirea cea mare, îmi arată fotografia monumentului ridicat lui O.G. la Chişinău, autor Adoc, foarte frumos; acolo au şi o bibliotecă Ghibu. Pe merit, zic. Îi spun că am cartea de evocări şi memorii, că am urmărit interviurile TV cu Octavian Ghibu. Pe pereţi, icoane pe sticlă, un Băncilă. Câteva fraze cu această doamnă ce se dovedeşte agreabilă; îmi dă un ghem de sfoară, îl las să coboare prin balcon, C.C. leagă firul, bag ştecherul în priză, cobor împreună cu dna Ghibu, să vadă şi dânsa locul unde punem placa. Urc din nou, decuplez firul şi îl lansez pe geam. Ne despărţim cu bune vorbe. Înapoi la Uniune să descărcăm plăcile în plus şi ne despărţim, lăsând urmarea pentru joi la 12, căci la 10 sunt programat la dentist.




Consemnare Doru Popovici-80, continuare:

Invitaţii Ilincăi Dumitrescu din prima rundă sunt dna Adina Şuşnea, doctor în muzicologie, care a venit de la Galaţi, în pofida rigorilor iernii, spre a-l omagia pe maestru şi pentru a ne vorbi despre excelenţa creaţiei sale simfonice, tema lucrării sale de doctorat. Este vorba despre cele patru simfonii, una inspirată de Labiş alta de Victor Felea, ca să nu mai vorbim de Maria Pineda, considerată de Ilinca Dumitrescu drept una dintre capodoperele maestrului.
Dl Alexandru Bădulescu, Director al Muzeului Paul Constantinescu din Ploieşti, a vorbit despre compoziţiile lui Doru Popovici în repertoriul Filarmonicii ploieştene, cantatele despre Burebista, Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul, C. Brâncuşi, Gh. Cucu etc. Analizează activitatea de compozitor, de muzicolog, cele 22 de cărţi ale autorului, aminteşte de incredibila cifră de 5000 tablete la radio. Doru Popovici, ce se singularizează în viaţa muzicală a vremii sale, recenzează operele celorlalţi colegi compozitori, apariţiile editoriale cu temă muzicală şi nu numai. Muzicologul Grigore Constantinescu: Prin creaţia lui Doru Popovici umblu ca printr-un muzeu,  cu multe compartimente, căci are nu doar o operă componistică extrem de variată: coruri, lieduri, simfonii, cantate, opere etc etc, dar şi scrieri muzicale pe marile teme din istoria muzicii, analizînd diferite perioade, curente, pe marii compozitori ai modernităţii. În opţiunile sale, s-a orientat mereu după idealuri. În scrisul său este multă muzică şi o continuă orientare spre oameni. Spre Frumos prin fericire.
Interpreţii Pompeiu Hărăşteanu şi Mirela Zafiri urcă pe scenă spre a spune câteva cuvinte întru omagierea sărbătoritului.
O ultimă rundă cu invitaţii Geo Saizescu, Cristian Brâncuşi şi Costin Tuchilă. Regizorul Geo Saizescu, vorbind despre  marile obstrucţii ce li se făceau celor cu dosar necorespunzător, cu părinţi condamnaţi politic, cu rude suspecte, cum este şi cazul său, repartizat în fine la regie, ca fiind mai puţin o secţie politică, subliniază: Doru Popovici, cunoscut de mine în facultate, era încă pe-atunci o personalitate, un om cu operă, compozitor în toată puterea cuvântului. Am păstrat legătura cât s-a putut, l-am simţit pe aceeaşi baricadă. Este o personalitate de frunte a vieţii noastre culturale şi muzicale din ultimii 60 de ani. Acum el ar putea reprezenta un model pentru generaţiile prezente şi viitoare.
Dirijorul Cristian Brâncuşi, spune că a imprimat cu Orchestra de cameră radio multe lucrări de Doru Popovici. Dar îl cunoaşte încă din adolescenţă, îi rămâne îndatorat pentru că şi-a sacrificat din timpul său preţios spre a-l iniţia în tainele muzicii, pentru intrarea la conservator. Generozitatea sa îi conferă o aură protectoare, paternală. Îl omagiază pentru compoziţiile sale, pentru opera de muzicolog, în particular pentru amaliza amplă a esteticii lui Dimitrie Cuclin.
Costin Tuchilă consideră că în cazul lui Doru Popovici e vorba despre o personalitate de largă cuprindere, cu structură enciclopedică, un  om al renaşlterii redivivus, reuşind să acopere în mod strălucit multe domenii.
Îi este recunoscător pentru a-l fi recomandat să colaboreze la Radio cu cronici muzicale, dându-i astfel şansa să se perfecţioneze în acest domeniu vast.
Ilinca Dumitrescu subliniază faptul că ar fi fost suficient un singur domeniu dintre multele pe care le-a abordat cu brio Doru Popovici ca să avem în domnia sa un nume respecatat şi un reper de bază al culturii române. Cu atât mai mult prin faptul că s-a manifastat la nivelul cel mai înalt în atîtea domenii.
Şi poate cel mai mult m-a impresionat nu multele laude, pe deplin meritate, ce i-au fost adresate de invitaţii emisiunii, ci chiar faptul că în comentariile sale Doru Popovici a găsit el însuşi cuvinte de mare laudă, aprecieri entuziaste pentru fiecare dintre cei ce au luat cuvântul la aniversarea sa. Şi reiese că aceasta a fost atitudinea sa dintotdeauna. Mărturisea Pompeiu Hărăşteanu: Mereu a scris despre prestaţiile mele scenice, am acasă un imens dosar, pentru că Doru Popovici, de fiecare dată, a decupat din reviste articolele sale şi mi le-a expediat prin poştă. Aşa procedează de fiecare dată, cu toţi compozitorii şi interpreţii despre care scrie recenzii. La sfârşitul sărbătoririi, cum se şi cuveneas, la iniţiativa lui Pompeiu Hărăştean, care a dat tonul, toţi cei de pe scenă, dar şi sala, a cântat La mulţi ani cu sănătate!






ion lazu: fotografii de autor