joi, 23 februarie 2012

Scriitorul zilei: Eta Boieriu; poezii; fotografii de autor.


Scriitorul zilei: Eta Boieriu, n.23 februarie 1923 - d. 13 noiembrie 1984

 Acuma sau pe urmă
Va fi mai greu sau mai usor pe urmă,
cînd reci vom îngheta în chihlimbare
cuprinsi de umbra, sa ne dam de urma
decît acum cît înca ne mai doare
surîsul înghetat pe buze, gerul,
zapada celuilalt strivita-n mînă
sau cît la sîn ne-atîrna giuvaierul
acestei inimi calda ca o lînă,
acum cît suntem doi si unul
mereu, si istovim aceeasi ceară
de bucurii sau prelungim ajunul
iubirii ca să-i prindem gustul iară,
acum, cînd încoltiti de zile încă
în noi ne adunam ca într-o urnă
si ne-ncalzim în spuza noastra-adîncă
si ne iubim: acuma sau pe urmă?

Risipă de iubire

Nu răsuceste nimeni amintirea
doar eu ca un cutit în carne vie
si curge sînge cald. E doar iubirea
din care-am smuls fîsie de fîsie
ca rănile sa ti le leg, cînd nedurută
si fara griji mă ofilea deodată
durerea ta - si-n noi cum se sarută
simteam atunci si-ncet cum se dilată
aceeasi spaima, singura nespusă
aceleasi si mereu neadormită,
a treia noastră soră nesupusă,
si totusi eu, o, eu nesăbuită,
mă sfîsiam în zilnică risipă
de dragoste si nu puneam de-o parte,
o, nu puneam din cîte-am smuls în pripă,
o singură fîsie pentru moarte.

 
 *** 
Sora poetului Nicu Caranica (vezi prezentarea de pe acest blog), deci mai puţin mă voi referi la familia clujeană de intelectuali cu ascendenţă macedoneană, care a dat academicieni Th. Capidan) pictori, alţi artişti. A urmat liceul la Cluj şi sibiu, 1941, apoi Filologia 1941-1954, luând parte la şedinţele Cercului literar, care în refugiul său sibian reunea cele mai importante tinere talente ale Transilvaniei, din care tocmai ne fusese smulsă partea sa nordică, prin odiosul Diktat de la Viena.
Poetesă sensibilă, purtând  cu discreţie frumuseţea sa enigmatică, botticeliană, a debutat abia în 1971: Ce vânăt crâng, după care, la răstimpuri, a dat încă trei volume de poezie. Dezordine de umbre, 1973; Risipă de iubire,1976; Miere de întuneric, 1980, reunite într-o antologie postumă, la doar un an de la prea repedea stingere a poeteiLa capătul meu de înserare, 1985. O a doua antologie a apărut în 1999. S-a făcut remarcată mai cu seamă ca traducătoare de mare forţă a marilkor italieni, de la clasici la moderni şi contemporani: Divina Comedie a lui Dante Aligheri, a doua traducere, după tîlmăcirea efectuată de George Coşbuc; Leopardi, Petrarc (canţonierul), Boccaccio (decameronul), Michelangelo (Rime), dar şi Verga, Pavese, Moravia, Castiglione, Vittorini. O antologie de teatru italian, o antologie a poeziei italiene, de la clasici la contemporani, o antologie a poeziei siciliene. Răsplătită nu doar cu premii ale Uniunii Srciitorilor, dar şi cu distincţii florentine, siciliene, toate de înalt prestigiu.

Citeşte mai mult:  http://miscarea.net/geek/article.php?story=20090220035110825

***

ion lazu: Noi suntem stelele...

De undeva se aud cel mai bine
Oamenii lucrând, de pe deal,
Dintr-alt loc pădurea aşteptând,
Iar de-aici satul în Ardeal.

Împotriva oricărei înţelegeri de sferă,
Pământul desfăşoară numai văi concave
Şi prin focarele străluminate
Simţurile noastre se aţin, suave.

Fie-ne viaţa mai către ecou,
În capătul suflării cerul vibreze.
Pentru păsări, noi suntem stelele
Constelaţiei celei mai treze.

1968, Pocola-Beiuş

ion lazu: fotografii de autor