consemnări, poezii, eseuri

Eugeniu Speranţia, n. 18 mai 1888 - d. 11 ian. 1972.

* **

Izvodul corbilor

Urme ciudate de corb, în grădina pustie şi ninsă,

Scriu pe zăpadă un text, inspirat din secretele sorţii.

Vântul citeşte din zbor şi presară deasupra zăpadă...

...Sigur că-l tulbură greu mărturiile păsării negre.

Însă, purtând peste tot aceleaşi îndemnuri sinistre

(Chiar dacă nu se găsesc priviri să culeagă izvodul),

Corbii aleargă şi scriu prin toate grădinile lumii.

...Semnele trec şi se şterg, adevărul rămâne şi doare.

***

Bucureştean prin naştere şi prin formaţie, căci a făcut şcoala primară, liceul şi facultatea de Litere şi Filosofie în capitală, dar şi Dreptul, cu un doctorat în 1912, E.S. a funcţionat ca profesor de liceu, apoi a obţinut în 1914 o bursă la Berlin, nedusă la capăt, nevoit să revină în ţară, căci începuse războiul. Imediat după Primul război şi după Marea Unire, probabil din dorinţa de a ridica provincia de dincolo de Carpaţi, merge la Oradea, unde este mai întîi conferenţiar, apoi profesor, iar din 1934 pînă în 1949 predă la Universitatea din Cluj. Prezenţă constantă în revistele literare dar şi în cele ştiinţifice şi de filosofie, ţinuse nenumărate conferinţe de popularizare, îndeosebi în oraşele transilvane. După instaurarea Regimului roşu, este marginalizat vreme de 3 decenii, nu atât din vini personale, ci mai mult din cauza tatălui său, faimos la început de veac XX prin poeziile-anecdotele sale cu tentă rasistă-xenofobă, despre evrei, despre ţigani etc, aşa că reapare editorial abia în 1966 (avea deja 78 de ani!) cu un volum de Poezii, şi în acelaşi an cu Medalioane muzicale; apoi, tot din domeniul nederanjant ideologic, Amintiri din lumea literară, 1967, Iniţiere în poetică, 1968, iar o lucrare inedită, cu interes academic, i-o scot discipolii cercetători filologi de la Cluj: Contemplaţie şi creaţie estetică, 1997.

Eugeniu Speranţia reprezintă poate la noi cazul singular al unui român care, prin firea sa predispus la lecturi şi meditaţie, deşi a făcut dovada talentului său poetic încă din şcoala primară, publicând prin reviste, editând el însuşi reviste (şi fiind premiat pentru poezie), şi care nu a încetat să se exerseze în diferite genuri ale literaturii, dând la iveală volume de poezii, romane, etc, departe de a se fi lăsat "în voia talentului său” şi să se rezume doar la literatură, mulțumit "să-şi vadă numele prin reviste" (după o exprimare a lui Nichita Stănescu), bucurându-se de succes printre confraţi şi încântat de sine însuşi, dimpotrivă, spirit plurivalent, deschis spre marile probleme ale culturii, s-a adâncit în cercetări de filosofie, de drept, psihologie, pedagogie, sociologie, estetică, participând activ la dezbaterile ştiinţifice la cel mai înalt nivel, invitat la congrese internaţionale, membru a numeroase societăţi de profil, colaborând, traducând, dând replica unor somităţi din diverse domenii ale cercetării ştiinţifice. În lucrările sale de estetică, nu s-a lăsat pe seama unor speculaţii abstracte, atractive şi care să uimească pe neiniţiaţi, ci a preferat abordarea din perspectivă scientistă, pozitivistă. L-a preocupat devenirea cosmică a omului, dar şi modalităţile prin care s-au instituit principiile frumosului şi adevărului, a sesizat modul în care creativitatea omului se schiţează prin contemplaţie, apoi prin tentaţia de a imita ceea ce deja există în natură şi în arta predecesorilor, apoi prin extrapolarea la alte elemente din preajmă a propriilor descoperiri şi intuiţii, personificându-le, dându-le un nume; a stăruit asupra legilor simetriei din natură, asupra formelor ideale, asupra disponibilităţilor ludice ale artistului ca şi asupra elementelor de receptare estetică a faptului de artă.

Din 1916 membru al Societăţii Scriitorilor Români, este, printre altele, autorul unor volume de poezie, de proză, de eseuri: Frumosul ca înaltă suferinţă, 1921; Contribuţii la filosofia magiei, 1916; Zvonuri din necunoscut, 1921; Casa cu nalbă, roman, 1926, Pasul umbrelor şi al veciei, 1930, Despre principiul unic al vieţii, dramei şi frumosului, 1934; Sus, 1939; Mic tratat despre valori, 1942.

Sunt preţioase paginile memorialistice despre B.P. Hasdeu, pe care l-a cunoscut încă din copilărie şi i-a fost spirit tutelar, despre Al. Macedonski şi Ovid Densusianu, care l-au apreciat în perioada debutului său simbolist, despre scriitorii Ion Minulescu, Titu Maiorescu, Barbu Delavrancea, Lucian Blaga, Victor Papilian, Bogdan Duică.

Citiţi mai multe: http://www.crispedia.ro/Eugeniu_Sperantia

***

Din Ion Lazu: Odiseea plăcilor memoriale

4 august 2008 (...) De la Informaţii obţin telefonul dlui Neagu din Valeriu Branişte 60-A, formez numărul, răspunde o voce amabilă; când află că vorbesc din partea USR, îmi spune că la ei stă chiar acum poetul Liviu Georgescu din America. Da, îl ştiu, am fost la diverse lansări ale cărţilor lui de poezie. Da, plusează Neagu, are pe-aici cărţi de-ale dvs cu autograf. Şi pe loc îmi dă acordul pentru placa memorială. Cu regretul că a cunoscut-o şi pe dna Speranţia..., care... Au intenţionat până în ultimul moment o donaţie a bibliotecii scriitorului către Universitatea din Cluj, nu s-a concretizat; au vândut apartamentul, au trebuit să se mute la mai ieftin şi dna Speranţia, din păcate, a pus toate cărţile în saci şi sacii i-a depus la lada de gunoi. Păi se poate aşa ceva?! mă revolt eu. Da, asta a fost situaţia. Şi n-aţi recuperat nimic, manuscrise, fotografii, ediţii princeps, cărţi cu autograf?! Şi mă cam ambalez: Eu aş fi încărcat totul într-un camion şi le-aş fi vărsat la M.N.L.R, ori la Biblioteca Academiei, să facă ei ce-or şti cu ele; sau să le fi dus la vreo şcoală din cartier, la anticariat măcar... adaug eu, plin de jale. Nu, din păcate, în acel moment ei erau plecaţi din oraş... Şi continuăm să vorbim despre ravagiile culturii...