consemnări, poezii, eseuri

sâmbătă, 20 ianuarie 2024

20 ianuarie: Nicolae Ioana, n. 17 noiembrie 1939 - d. 20 ianuarie 2000.

Dintr-o familie de ţărani argeşeni înstăriţi, face liceul la Piteşti şi până să intre la Filologia bucureşteană îndeplineşte diferite servicii la fabrica de autoturisme Dacia din Colibaşi-Mioveni, localitate de unde provine şi scriitorul mai tânăr Radu Aldulescu. Terminând Filologia, 1964, este redactor la AGERPRESS, la nou înfiinţata Editura Tineretului, apoi la Albatros, Sport-Turism şi Eminescu.

Debutează editorial în 1967, în cadrul colecţiei Luceafărul cu volumul Templu sub apă. Urmează Moartea lui Socrate, 1969; Monologul alb, 1972; Cartea de nisip, 1973, alte patru volume de poezii, până la Tabloul singuraticului, 1979, titlu reluat pentru antologia din prestigioasa colecţie Hyperion a editurii Cartea românească, volum reeditat de editura Eminescu în 1998 şi de Editura Dacia XXI în anul 2011. Între timp, publicase alte câteva volume de versuri, dar şi câteva romane, printre care Pavilionul, 1981, Pasagerul, 1986, Strada Occidentului, 1986, Vizită la domiciliu, 1989 şi Goana după vânt, 1999.

Bine primit de critica literară a timpului, poezia sa suscită şi în acest moment interesul exegeţilor, printre care Gh. Grigurcu, Al. Cistelecan, Nicolae Manolescu.

Citiţi mai mult:

http://www.agentiadecarte.ro/2011/06/%E2%80%9Etabloul-singuraticului%E2%80%9D-de-nicolae-ioana-aparut-la-dacia-xxi/

L-am remarcat pe aspirantul la poezie încă pe vremea Cenaclului Labiş, unde a debutat sub aripa mai vârstnicului poet Dragoş Vrânceanu - detalii în Himera literaturii, Curtea veche, 2007; în cele două decenii cât a funcţionat ca redactor am încercat să forţez un debut în poezie, fără rezultat. Cartea avea să apară după 12 ani, la altă editură. Locuiam în acelaşi cartier mărginaş Berceni şi ne vedeam la prietenii comuni din cartier: scriitorii Mircea Ciobanu şi Dumitru Alexandru. În mod firesc, atunci când am lansat la Slatina volumul Blana de viezure, apărut la Cartea românească, în redacţia lui Mircea Ciobanu, l-am invitat şi pe N. I., împreună cu ceilalţi doi poeţi din cartier. O zi de neuitat. În Scene din viaţa literară, dar mai cu seamă în Jurnalul meu inedit voi fi consemnat unele dintre întâlnirile noastre. Apoi, după Decembrie, am făcut cu maşina lui o descindere la casa părintească din satul muscelean Racoviţa, unde eu şi un alt coleg geofizician trebuia să-i spunem dacă bunicii ori străbunicii lui îngropaseră vreo comoară în grădina casei.... I-am cunoscut familia, o soră mai mică şi pe venerabila mamă Maria. Aveam să le revăd după numai zece ani, zdrobite de durere, la biserica Boteanu din centrul Bucureştiului, unde s-a oficiat slujba de înmormântare a poetului. Nu e durere mai mare decât a mamei care îşi pierde fiul cel mare. Orice ar susţine Dante, cu vorbe meşteşugite.

I-am pus o placă memorială pe faţada imobilului de din jos de intrarea la Patriarhie (Aleea dealul Mitropoliei Nr. 19), căci poetul făcuse tot posibilul să se mute din îndepărtatul cartier Berceni....

Poezia zilei: Nicolae Ioana

Asfinţire

Atârnă un izvor de creanga mea,

Pe câmpu-ntomnat mă alungă

Nămeţii albi, făpturi de undeva,

Umbrele lor de cositor, de rugă.

Vântul târâie un lemn

Parcă e un lanţ al vechilor convoaie

Pune luna în fântână un semn,

robul vântului joacă în ploaie.

Hula neagră ca o gură de fiară

Vântul târâie un lanţ în asfinţit,