1 ianuarie Vasile Băncilă, n. 1 ianuarie 1897 - d. 10 iunie 1979

  

          

                 

                

 

 Filosof, profesor, eseist, memorialist, Vasile Băncilă s-a născut la Brăila, unde a urmat liceul, ca apoi să se înscrie la Litere şi Filosofie în Bucureşti, licenţă Magna cum Laude, continuându-şi studiile încă 2 ani la Paris, Fontaines-aux-Roses, la Institutul înfiinţat de N. Iorga. Profesor de liceu la Mihai Viteazul din Bucureşti şi la un moment dat profesorul de filosofie al Regelui Mihai, la clasa special înfiinţată. Vasile Băncilă, unul dintre slujitorii ideii de Unire, pentru care şi-a dat partea de sacrificiu, rămânând invalid în Primul război mondial; discipol al lui Nae Ionescu, nu s-a raliat mişcării politice, deşi a colaborat intens la  Gândirea, pe latura ortodoxiei. Lucian Blaga i-a dedicat  Spaţiul mioritic. Suficiente motive ca din 1945 şi până la moarte, deci 34 de ani să nu aibă drept de semnătură. La 8 ani de la dispariţie, fiica sa Ileana Băncilă a reuşit să-i publice Portrete şi semnificaţii, 1987. Abia după Decembrie a fost iniţiată o serie de Opere complete în 30 de volume, la editura Istros din Brăila, sub îngrijirea Doinei Mezdrea. În interbelic îi apăruseră: Duhul sărbătorii, Filosofia vârstelor, Lucian Blaga energie românească, Aforisme, Spaţiul Bărăganului. Un filosof care nu şi-a arogat vreun nou sistem filosofic, ci a scris mereu cu privirile îndreptate spre om, spre civilizaţie şi cultură, spre valorile perene. O aserţiune de-a sa: "Nimic nu alterează mai mult spiritul uman decât puterea."

*

I-am pus o placă memorială în str. Cerceluş nr. 73, S.III, (zona Baba Novac) pe faţada unei case unde a locuit începând din 1940. Am citit corespondenţa sa cu Lucian Blaga şi prefeţele scrise la câteva cărţi apărute în interbelic. Un stil impecabil, mai rar întâlnit chiar la marii scriitori - şi o mişcare dezinvoltă printre marile idei umaniste. M-am bucurat să aflu că o stradă din Brăila îi poartă numele.

 

Citeste mai mult:

http://www.romlit.ro/o_restituie_vasile_bncil

 

  

 

 

 

Alţi scriitori:

I. Al. Brătescu Voineşti, n. 1868  http://ilazu.blogspot.ro/2012/12/scriitorul-zilei-i-al-bratescu-voinesti.html

George Murnu, n. 1868  http://ilazu.blogspot.ro/2012/11/scriitorul-zilei-george-murnu-poezia.html

Constantin Fântâneru, n. 1907

Vera Hudici, n. 1917, m. 1999

Radu Mărculescu, n. 1915 

Theodor Pâcă, n. 1928, m. 1978

Ioan Alexandru, n. 1942 – m. 2000

Mircea Muthu , 1944

Dumitru M. Ion, n. 1948 http://ilazu.blogspot.ro/2012/09/scriitorul-zilei-dumitru-m-ion-poezia.html

Mircea Mihăieș, n. 1954

Irina Nechit, n.1962

 

 

Poezia zilei: Emil Brumaru, n. 1 ianuarie 1939- m. 2019

 

   

 

  Elegie

O, vechi şi dragi bucătării de vară,

Simt iar în gură gust suav de-amiază

Şi în tristeţea care mă-nconjoară

Din nou copilăria mea visează:

Ienibahar, piper prăjit pe plită,

Peşti groşi ce-au adormit în sos cu lapte,

Curcani păstraţi în zeama lor o noapte,

Spre o delicateţe infinită,

Ciuperci cât canapeaua, în dantele,

Icre cu bob bălos ce ochiu-şi cască, 

Aluaturi tapisate crescând grele

Într-o dobitocie îngerească,

Moi miezuri de ficaţi în butoiaşe

De ou de melc, înlăcrimate dulce,

Mujdeiuri ireale, şunci gingaşe

Când sufletu-n muştar vrea să se culce,

Şi-n ceainice vădindu-şi eminenţa

Prin fast de irizări şi toarte fine

Ceaiuri scăzute până la esenţa

Trandafirie-a lucrului în sine !

                                 

(din Dulapul îndrăgostit, Ed. Cartea românească, 1980)

 

 

Traian T. Coşovei (n. 28 nov. 1954 – d. 1 ianuarie 2014  


 

Un înger care visează

Într-o dimineață de iarnă
dormeai atât de adânc,
încât respirația ta era mai neliniștită
decât albul zăpezii.

În timp ce eu te priveam,
trăgând perdelele roșii ale frigului.  

 

 Poemul de acum

Eu nu mi-am scris niciodată numele
pe bonuri de cărbuni –
pe lîngă silozuri am trecut fără să privesc înapoi –
prin iarba desculță n-am alergat niciodată.
În ploaie n-am cântat, în deșert n-am scris cu creionul drumul caravanelor.
Cu măturica nu m-am bătut la baia de aburi.
Cu mersul meu de urs n-am răsturnat înadins porțelanurile.

Odată am iubit ferocitatea oamenilor de zăpadă,
tandrețea sperietorilor uitate pe cîmp.
Omului care lucrează la calea ferată am vrut să-i povestesc
o istorioară cu tîlc.
Omul e mort de mult.
Prin fața agențiilor de voiaj mi-am plimbat viața ca pe o jumătate de pâine.
Cu o mașină de ocazie am mers pînă la marginea mării.
Am privit valurile cheltuindu-se pe țărm – am privit
tinerețea arzînd ca o frunză de tutun verde.
În fața oglinzii, cu lanterna mi-am luminat chipul.

Acum ceața se poate risipi.   

 

După aceea 

De ce copacul tău bonsai mă minte?
Oare cum a dispărut peștișorul auriu din acvariul
zilei de ieri?
Cum s-au rătăcit bijuteriile Coroanei Regale?
Iubito, spune-mi, de ce ai întârziat toată noaptea?

Numai pisica și valurile mării care te-au adus la țărm mi-au răspuns la aceste întrebari.

Și pata de sânge de pe rochia ta galbenă! 

 

(preluări de pe Internet) 

Ion Lazu - Ultima zi din Decembrie 2023...