Scriitorul zilei: Romulus Cioflec;  n. 23 martie 1868 - d. 13 noiembrie 1955

  

    
                

Dintr-o familie de ţărani de pe lângă Covasna, a făcut şcoala primară în satul natal Araci, apoi Şcoala normală de la Câmpulung Muscel, după care şi-a dat diferenţa la liceu. Un interimat de 5 ani ca bibliotecar la Academia română. A făcut Literele la Bucureşti, terminate în 1914 şi a fost profesor în câteva localităţi din Prahova şi Dorohoi. Războiul îl surprinde în Basarabia, familia sa se refugia din faţa armatelor austro-ungare. Rămâne la Chişinău aproape un deceniu, între 1917 şi 1926, implicându-se în lupta pentru independenţa basarabenilor dar şi pentru emancipare, inclusiv pentru introducerea alfabetului latin în şcoală, în publicistică. Militează pentru instruirea învăţătorilor, considerată cheia propăşirii  pedagogiei în Basarabia. Devine redactor la Cuvântul Moldovenesc, la Sfatul Ţării, aflându-se în aceeaşi grupare de intelectuali militanţi pentru ideea naţională cu Ştefan Ciobanu, Onisifor Ghibu, Petru V. Haneş, Pan Halippa, Ion Nistor. În intensă corespondenţă cu Garabet Ibrăileanu, care îl poziţionează corect în câmpul literaturii. Înfiinţează asociaţii, fundaţii, Ligi culturale, o Universitate populară. Ţine cursuri, prelegeri, cicluri de conferinţe. La una dintre acestea, poetul  Alexei Mateevici dă citire poeziei sale Limba noastră.  Peste nici o lună poetul va fi răpus de tifos. Romulus Cioflec iniţiază o colectă pentru ridicarea unui monument. Între timp beneficiase de o bursă de un an la Berlin; se prezintă la o consfătuire de la Paris, la alta de la Madrid. În fapt, scriitorul, publicistul, militantul pentru ideea naţională se dovedea a fi un călător împătimit, cu vocaţie europeană. Văzuse deja Petrogradul, va vedea o bună parte din Europa; dar şi Egiptul, dar şi Polul Nord (Sub soarele polar)... Părăsind Chişinăul, va fi profesor la Timişoara, ajungând în final la liceul Gh. Lazăr din Bucureşti.

Debutase cu proze din lumea satului, în manieră sămănătoristă: Doamne-ajută-ne!, 1907, dar se emancipează cu următorul volum: Lacrimi călătoare, 1910. Alte volume: Pe urmele Basarabiei, 1927, Cutreierând Spania, 1928 şi Vârtejul, 1937, descrierea refugiului din Ardeal, carte ce primeşte Premiul Academiei. Alte lucrări: Românii din secuime, 1942, Pe urmele destinului, 1943, Trei aldămaşe, Moarte cu bucluc şi Boierul, 1957, apărut postum.

Un om al faptei pentru neam, inclusiv al militantismului publicistic şi social-civic, dar şi prin literatura de calitate. Reeditările atestă perenitatea mesajelor acestui autor pentru care basarabenii au o recunoştinţă specială.

O casă memorială în satul natal, un liceu teoretic, o stradă purtându-i numele - sunt semne ale neuitării, binemeritate.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Romulus_Cioflec

Alţi scriitori:

A. D.  Xenopol, n. 1847

Radu Lupan, n. 1920

Al. Busuioceanu, m. 1961

Lidia Lazu în Recital Blaga

blaga in franceză:

http://youtu.be/FJjpl2HFF1s

Poezia zilei: Al Busuioceanu, m. 1961
*

Fii tu lumina mea Fii apa

unde să mă cufund eu

şi s-aştept şi să tac

adânc

piatră-ntre pietre

Trup curtean dumnezeiesc de trist

Pur spectacol de Om

Trup curtean dumnezeiesc de trist

floare de gând şi de nerv

Vis e carnea ta după chimia cerească

undă coasta ta şi seminală mânia

de dragon profund a sexului tău

În durata de lumină trăind

visul ia culoarea ochilor tăi

Adevărul nu pătrunde-n pupilă

şi-n fundul privirii tale te separi

de iubirea, de rana şi cântu-n care te-ai născut

Singurătatea ta aspiră la condiţia perfectă

gol un zeu pe norul atic

Durerea ta fum fără memorie

Mai uşoară cenuşa decât umbra

când arsă într-o clipă îţi e frumuseţea

*

(preluare de pe blogul Corobca)

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006

19 mai 06. Se spune despre comunism că a avut multe părţi rele dar şi cîteva părţi bune – deci să nu tragem cu buretele! Să nu dăm cu copita! La o analiză strictă, constaţi că au nostalgia comunismului toţi cei care erau bucuroşi să nu facă nimic, să chiulească, să fure, să se fofileze, să se descurce – numai domnul ştie cu ce consum de energie şi cu cîte compromisuri sau/şi ticăloşii. Şi mai constaţi că au făcut totuşi ceva în comunism tot oamenii de valoare, cei cinstiţi, conştiincioşi, demni, creativi – ei au creat ceva în comunism, dar l-au şi contestat pe atunci, făcîndu-şi datoria din respect de sine – cei care în orice alt regim s-ar fi comportat la fel, desigur cu efecte mai consistente.

Revin cu îmtrebarea: Ce ţară a fericirii generale era aceea care te băga la puşcărie dacă gîndeai altfel? Şi care te împuşca dacă voiai să treci graniţa?

Verișoara: M-ai descris drept cea mai mare egoistă. Mai bine nu te ocupai de mine. Eu: Lasă, dragă, data viitoare am să te descriu spălînd pe jos, ca să-ţi descarci energia. Se miră şi nu are o explicaţie a faptului că între ea și părinți au existat atîtea certuri, neînţelegeri, reproşuri, vorbe rele, otrăvite. O las să se desfăşoare, apoi o întreb: Dar cam pe la ce vîrstă ţi-a venit această înţelepciune salutară? Pe la 60 de ani – deci în ultimii 4 ani. Or, eu i-am cunoscut pe-ai tăi, sunt sigur că ei ţi-au spus, la timpul potrivit, destule lucruri înţelepte. Însă fapt este că tu nu ai acceptat nimic din ce-ţi spuneau ei, ai respins totul, ca venind din partea unor oameni sub condiţia ta, profesoară, deh! Iar acum te-ai trezit tare înţeleaptă şi arzi de nerăbdare să dai sfaturi de care ei nu au nevoie nepoţilor tăi. Ei deja au ales! Noi nu ne deosebim atît prin gradul de inteligenţă, ci prin firile noastre diferite, care au ales variante diferite de comportament. Deci la bătrîneţe înţelepciunea ar consta în a nu căşuna asupra celor tineri cu explicaţii şi sfaturi şi... – ci înţelept este cel care îi lasă în pace pe tineri, să-şi aleagă singuri drumul de urmat. Ei sunt mai la curent cu ce li se potriveşte, acum. Tu sari: Dar sunt bine intenţionată şi mai devreme sau mai tîrziu am să-i conving că am avut dreptate. Aici e scrînteala ta, draga mea...să le arăți că ai avut dreptate…

Va urma

Fotografii - Lalelele Lidiei...