sâmbătă, 28 martie 2015

Scriitorul zilei: Daniel Turcea, , n. 22 iulie 1945 - d. 28 martie 1979

    
 Unul dintre cei mai mari poeţi creştini ai secolului XX, cum a fost considerat în postumitate (căci nu a trăit nici 34 de ani) Daniel Turcea s-a născut la Tg. Jiu, şi-a terminat liceul la Piteşti şi a urmat Institutul de Arhitectură din Bucureşti, absolvit în 1968, an în care a şi debutat în revista Amfiteatru. Onirismul de care a părut să se afilieze era de fapt  o desprindere decisivă de cursul impus al poeziei acelor vremuri, era căutarea unui drum spiritual spre credinţă. A debutat editorial cu Entropia, 1970, la Cartea românească, sub redacţia lui Mircea Ciobanu, care i-a mai publicat în 1978 volumul Epifania, iar în 1982 l-a inclus în prestigioasa colecţie Hiperion, alături de cei mai importanţi tineri poeţi ai momentului; un volum impresionant, consistent, de 350 pagini, cuprinzând tot ce scrisese poetul, inclusiv un grupaj substanţial de Inedite. În 1991 i s-a editat volumul Iubire. Înţelepciune fără sfârşit, cu prefaţă de Valeriu Cristea.

Citeşte mai mult: www.crispedia.ro/Daniel_Turcea



Ion Lazu: Scene din viaţa literară, Ed. Ideea europeană, 2007. p.99-102

18 mai 1980. La telefon aflu vestea aproape sigură că Marin Preda a murit: vineri seara a avut o comoţie cerebrală urmată de stop cardiac. Mircea Ciobanu îmi confirmă şi-mi spune să fiu miercuri dimineaţa la Bucureşti. Îi zic, adînc tulburat: Vezi, de aia se grăbea el aşa! Bietul Monşer, alt om prea singur!
 (...)

Poezia Daniel. 
Întinsesem pe jos pagini de ziar
să nu-i murdăresc gazdei preşurile – 
aşa e obiceiul – şi pe-aici rar să nu plouă-n vreo zi 
Păşind neatent şi privind la fel 
Văzui pe jos un ochi rotund, 
o mustaţă naivă şi m-am aplecat să citesc:  
Poeme de Daniel Turcea
Le-am citit cu atenţie, cum şi meritau: în genunchi.
Ştim: poetul e desăvîrşit, e pur şi e, vai, în cealaltă lume deja
un an de cînd ne-a părăsit… 
Ne-am despărţit ca ieri, după un drum pînă
în Piaţa Romană, acum cincisprezece ani.
Am să iau ziarul de pe jos şi am să-l pun 
în perete: pagina aceasta e ca o icoană,
desenată cu infinită durere, un pronaos ridicat din evlavia
din renunţarea celui ce-a înţeles că numai trupul său
va să moară…

1980, Păuşeşti-Măglaşi, Vâlcea 

*** 
În cartea de confesiuni în dialog epistolar Himera literaturii, Ed. Curtea Veche 2007, poetul Ion Murgeanu  mărturiseşte a fi fost prieten şi vecin de cartier cu Daniel Turcea. Seara târziu sau noaptea de-a binelea, se întorceau pe jos din centru în Balta Albă şi se tot plimbau de la blocul unuia la al celuilalt, discutând cu fervoare despre Poezie, despre Credinţă. Ambii fiind învăţăcei ai părintelui Constantin Galeriu. În aşa fel că acestora doi şi lui Mircea Ciobanu le-a dedicat Ion Murgeanu eseul Iisus, o carte unică în literatura română, reeditată la Ed. Ideea europeană cu titlul Viaţa lui Iisus.

Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale
 


Scriitorul zilei: Nicolae Rotaru, n. 28 martie 1950

Imagini pentru nicolae rotaru imagini
Preiau din revista Argeș nr.3/2015 prezentarea pe care și-o face autorul aflat la aniversara 65:
”Fost ofițer de transmisiuni în Jandarmerie (azi rezervist cu grad de general), jurnalist profesionist (fost director al revistei Pentru Patrie editată de MAI) și profesor universitar dr. angajat la Universitatea Hyperion), scriitorul Nicolae Rotaru, membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Uniuniii Ziariștilor Profesioniști (n. în comuna Leordeni, jud. Argeș, al cărui cetățean de onoare este) e omologat de trei concursuri de debut drept: romancier (Ed. Eminescu, 1982), poet (Ed. Cartea românească, 1984) și povestaș (ed. Facla, 1985). Până la 65 de ani a reușit să publice peste 100 de cărți de beletristică, dar și literatură de specialitate (comunicare, psihosociologie, management etc), în prezent pregătind romanul generațiilor de duși și rămași din lumea rurală (Satul de sub sat), pe care vrea să și-l aducă în dar, cu ajutorul editurii ANIMV, în rotunjirea celor 13 luștri de viață.”


Alţi scriitori:
Al. Kiriţescu, n. 1888
Nicolae  Rotaru, n. 1950
Victor Felea, m. 1993
Eugen Ionescu, m. 1994
Gh. Tomozei, m. 1997


Poezia zilei, Daniel Turcea

Isihia

Sfânta iubire
-căci în jurul inimii roteşte acoperământul
întunericului
cel ce cere va lua
cu faţa descoperită (adică omul dinăuntru)
oglindind
Slava Domnului

nu aripi trupesti ca ale păsărilor
ci ale Duhului, chemând, ușurând, 
cu aripi inteligibile.
Cel nesfîrșit și fără trup se micșorează pe Sine
din Bunătate nesfârșită.

Trupul acesta subțire s-a îmbrăcat
prin ochiul care vede.

Mai mult decât sa arzi pe rug
rug ti-e si trupul de-l
desparti de suflet
si-l însetezi de patima si somn.

Mai mult decât să-l lași să muște biciul
din trup, pentru că nu poți nici șopti
că Dumnezeu e numai o părere
că nu-i în tine
și decât tine nu-i adevărat, 

Mai mult decât să crești ca o fântâna
între nisipuri
este să ai milă
de cel sărac, de cel
ce are
de tine, 
de cuvântul
de lumina
privirii
blânde, sau
de hrana ta mai multă lipsă, 
căci dăruind, lui Dumnezeu te asemeni.
***


Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2008

23-26 mai. Colocviul avangardei. Doar cu două zile înainte Ţone îmi dăduse telefon să mă cheme la Clubul A, să vorbesc la lansarea lui LIS; dar eu ajung acasă abia la 19:30, iar acţiunea avusese loc la ora 18:00 şi nu luasem mobilul la mine. Aşa că ai mei nu avuseseră cum să mă anunţe. Păcat! După numai o zi, Ţone mă sună din nou, să-l ajut la Colocviu, la ICR – şi fapt este că m-am prezentat acolo 4 zile la rînd, dimineaţa şi după amiaza. De altfel, lucrări foarte interesante, veniseră de peste hotare Sarane Alecsandrian, Petre Răileanu, Jeno Farkaş de la Budapesta, Doina Lemnz de la Centrul Pompidou, trei cercetători de la Zurich şi mulţi din ţară. Vine şi Radu Voinescu, întors după 3 săptămîni de vizită la Paris, unde s-a înfundat în biblioteci. Pe scurt îi povestesc impresiile din excursia cu Lidia în Toscana. Iar joi la prînz mă abat pe str. Popa Savu 50, la prof. univ. Ion Rotaru, care stă într-o căsuţă doar cu parter şi cu o supraetajare simplă, din scînduri, unde probabil nu se poate locui iarna. Vorbim, îi dau Veneticii şi Ruptura, îmi repetă că Sălbaticul i-a plăcut foarte mult, speră că şi astea au să-i placă, însă problema este că a încheiat textul privind proza din Istoria lui, paradoxal, partea de proză a ieşit mai puţin voluminoasă decît poezia – şi de ce? Pentru că a găsit o soluţie de a rezuma subiectul romanelor în puţine cuvinte, însă aşa fel ca autorul să nu se poată plînge că nu i-a parcurs cartea. Aflînd că sunt slătinean prin adopţiune, îmi spune că tocmai s-a întors de la Slatina, unde la Bibl. Judeţeană, dus de Radu Cârneci, căci directorul Paul Matiu este nepot de soră, a conferenţiat despre influenţa literaturii franceze asupra începuturilor noastre literare. De la francezi am luat toate neologismele, chiar şi cele ale filosofiei germane au fost preluate cu terminologia din franceză. Eminescu însuşi nu ştia bine franceza, doar ce-a putut învăţa de la Veronica Micle. Observ covoarele lui moldoveneşti, unul pe patul din camera de sus, unde am vorbit, el stînd lungit în pat, mă duce jos să mi le arate pe cele de la parter, mari, meşteşugite, practic de mare valoare dacă ar fi să le vîndă. Îi spun cît i-au dat nişte pakistanezi Georgetei pentru o fîşioară de covor basarabenesc, zis de ei kilim. Îl invit pe I.R, la Simpozion. Şi chiar vine spre seară; apoi revine vineri d.m., cu două chinezoaice, mama şi fiica, cea tînără ştie foarte bine româna, a învăţat-o chiar de la I.R., acum 20 de ani. Ea face în România interviuri pentru Radio China. Cumpără cîteva cărţi de la stand, iar pe ale mele I.R. promite să i le dea spre lectură. Mă prezintă ca mare prozator. La fel făcuse şi Radu Voinescu, tot la simpozion, într-o ocazie similară.
În total, un foarte reuşit simpozion, deşi se pare că au existat multe defecţiuni în colaborarea cu ICR, care cu greu se achită de organizare şi cheltuieli de masă-cazare-transport. La sfîrşit, N.Ţone îmi mulţumeşte şi promite să mă ajute cu cartea cea nouă. În ultima seară, apare şi actriţa Veronica Gheorghe, cu gînd să-l acroşeze pe Ţone în privinţa teatrului de avangardă, îl rog să dea telefon Ioanei Ieronim care tocmai vorbise despre teatrul lui Tzara. Actrița îmi spune că o duce greu, nu a mai jucat nimic, puţin la Tîrgovişte, toate schemele sunt pline, nu sunt concursuri, nu se fac angajări de actori. La Tulcea nu vrea să se întoarcă. I-ar conveni un show de două persoane, care musai să aducă spectatori, să umple sălile. Este în căutarea unei gazde mai ieftine. Fiul nu vrea să o ajute să caute pe internet. Soarta actriţei foarte frumoase, cu talent mediu.

 Va urma




Fotografii...