miercuri, 18 martie 2015

Scriitorul zilei: Ioana Postelnicu,         
, n. 18 martie 1910 - d.28 noiembrie 2004
 
Dintr-o străveche familie de oieri din Mărginimea Sibiului, I.P, pseudonimul Eugeniei Banu, a făcut liceul la Sibiu, primii doi ani de Filologie la Cluj, continuată la Bucureşti. Din 1937 frecventează cenaclul Sburătorul, iar în 1939 scoate primul roman Bogdana. Nu avem în toată literatura română cinci romanciere la nivelul Ioanei Postelnicu. Ciclul Vlaşinilor este o epopee a lumii pastorale din zona Mărginimii, acţiunea e plasată în secolul XVII şi îi are ca protagonişti pe antecesorii autoarei, personaje puternice, memorabile. A fost ea însăşi o fire puternică, directă,  tumultuoasă, frustă, de-o vitalitate care ilustrează de minune zestrea genetică a teribililor transhumanţi.  La 90 de ani, intervievată de poetul băcăuan Ovidiu Genaru, îşi păstrase intacte "memoria, vivacitatea, umorul...". Declara: "Meseria mea e să-mi aduc aminte... parcă-mi dictează cineva... eu nu revin pe text... nu schimb nici un cuvânt..."  Fericită natură. Pe care s-a altoit un talent nativ în afară de orice dubiu.
Opera: Bogdana, 1939; Beznă, 1943; 1953; Orașul minunilor, 1957Șerfi, 1958; Adolescenții, 1962; Plecarea Vlașinilor, 1964; Toate au pornit de la păpușă, 1972; Roată gândului, roată pământului, 1977; Întoarcerea Vlașinilor, 1979; Frank and Smith Company, 1981; Milena și Crina povestesc, povestiri pentru copii, 1982; Seva din adâncuri, 1985; Eternele iubiri, nuvele, 1986; Remember, 1995; Urmașii Vlașinilor, 1999.
***
Am, cunoscut-o pe prozatoare încă prin 1980, şi nu oricum, ci la o întâlnire Învârtita Dorului, organizată la Vaideeni, jud.Vâlcea, comună de ciobani proveniţi de pe cealaltă parte a munţilor, din Mărginime. În acea zi de vară, ultima dumincă din iunie, când pornesc turmele la munte, scriitoarea era îmbrăcată în costumul ungurenilor, asta o făcea să trăiască o tinereţe dincolo de vârsta actelor: s-a prins în hora fetelor, în dansurile  specifice; nu e de mirare că se simţea în elementul său, integrându-se perfect, participând în modul cel mai firesc la toate fazele sărbătorii pastorale, în timp ce noi ne comportam potrivit statutului de invitaţi, prevenitori, oarecum ca la muzeu. La joc, în cămară, la masă, la parada portului popular, IP se simţea ca acasă, la părinţi. Se interesa de muzica pastorală, în vederea ilustrării filmului ce se punea la cale după Plecarea Vlaşinilor. Relatarea detaliată a epidodului, cu mulţi scriitori veniţi de la Bucureşti: Mihai Şora, Radu Cârneci, Grete Tartler, Ion Iuga, George Anca, dar şi indianista Amita Bhose, traducătoarea în hindu a lui Eminescu etc, este de găsit în Scene din viaţa literară, Ed. Ideea europeană, 2007.
Am revăzut-o pe teribila romancieră (coborâtă din Mărginime, ce-i drept, însă asemenea vreunei eroine dintr-o nuvelă de Slavici ) în anii de după Decembrie 1989, activă în viaţa literară, participând la conferiţe, la lansări, fie la Rotonda MLR, unde împreună cu Gh. Bulgăr şi subsemnatul am girat un debut în proză, fie la Sala Dalles, unde Lidia Lazu îşi lansa prima carte: Poezii de care uitasem, fie la Sala oglinzilor, în 1997, unde şi-a lansat ea însăşi romanul Remember, pe când subsemnatul îşi lansa Poemul de dimineaţă.. La prezidiu se aflau venerabilii Barbu Brezianu, Pan M. Vizirescu, C. Baciu, dar şi poeţii din generaţia mea: Nora Iuga, Cezar Baltag, mai tinerii N. Ţone, A.T. Dumitrescu. Intrigată că lumea nu se mai interesează de literatură, tocmai acum, când puteam scrie în deplină libertate, se întreba ce e de făcut. Să iasă pe stradă şi să-şi vândă cărţile la tarabă?
Cât s-a putut, am menţinut legătura, apoi mi-a comunicat că s-a decis să se mute la fiica Dsale, la Bacău. Unde a mai trăit încă 6 ani. Încântată de ambianţa pe care i-o creaseră confraţii de condei băcăoani.

Citeşte mai mult:   http://www.memoria.ro/?location=view_article&id=1057


Alţi scriitori:
Al. Colorian, n. 1896
Barbu Brezianu, n. 1909
Romul Munteanu, n. 1926


Poezia zileiValeriu Anania, n. 1921

 Gestaţie



Leneşe ceasuri. 
Vreme sleită. 
Spaţii prin sită. 
Gânduri, popasuri.

Dorul se plimbă 
prin aer, şopot, 
mişcând un clopot 
fără de limbă.

Ard trandafirii. 
Ruguri străine. 
Caldă e'n mine 
tainiţa firii.

Albe zăvoare. 
Gratii rotunde. 
Unde se-ascunde 
noul, mă doare.

Prin ou de iască 
sfâşie dinţii. 
Şarpele minţii 
va să se nască.

Din volumul Geneze, 1971



         Anotimpuri


Pe-acest mormânt - al cui o fi? - a nins. 
Nu plânge, heruvimul nu s'a stins.

Pe-acest mormânt a răsărit o floare. 
Nu plânge, heruvimul n'o să zboare.

Pe-acest mormânt se scutură cucută. 
Nu plânge, heruvimul o sărută.

Pe-acest mormânt s'a veştejit o fragă. 
Nu plânge, heruvimului i-i dragă.

Pe-acest mormânt se cântă o colindă. 
Nu plânge, heruvimul e'n oglindă.

Pe-acest mormânt nu s'a'ntâmplat nimic. 
O lacrimă se-aprinde'n cerul mic.

Din volumul Anamneze, 1984



         Lumină lină


Lumină lină, lumină senină,
licoare nouă din slava divină,
lucind în ape de ceruri te cerne
prin glasuri calde în cânt de vecerne.

Când tainic - vrajă de îngeri - tu susuri 
în câmpuri roşii de'ntinse apusuri, 
smerite inimi în cor ţi se'nchină,
lumină lină, lumină senină!

Pătrunde astăzi în sufletu-mi iară, 
să laud slava din ceasul de sară, 
lumină lină, lumină senină!

De tine, Doamne, mi-i inima plină.




Ion Lazu - O pagină de jurnl, 2006

continuare 2 mai: Trec iar şi iar pe trotuarul cu moşul-cerşetor despre care am tot scris în Sălbaticul şi mă gîndesc ce-ar fi să-i dau cartea să o citească. Sunt foarte curios ce-ar spune, dacă ar înţelege sau dacă s-ar supăra. În fapt, nu-mi găsesc curajul de a i-o da, deşi chiar dacă se va supăra n-are ce să-mi facă. Este o altă variantă a riscului pe care mi l-am asumat cu familia lui Gherasie şi în mai mică măsură cu ceilalţi colegi care au nimerit în carte. Văd că şi Rodănel nu se arată încîntată, nu a dat nici un semn, nu a spus nimic atunci cînd i-am telefonat. Deci nici ei ni i-a căzut bine. Am sugerat că acel coleg mai vîrstnic era îndrăgoatit de ea. Nici moşul n-ar avea să-mi reproşeze că l-am prezentat dezavantajos, ci doar ar putea fi mîhnit că nu am explicat cauza reală a decăderii sale, deşi am sugerat cîteva variante. Frate Cornel, ce zici despre asta? N-ar putea şi cerşetorul să se supere? Precum că nu se cuvenea să-l prezint amărît. Deşi este şi o ştie şi chiar se expune oprobiului public de două decenii. Însă, vezi doamne, să nu scrii despre ce vede toată lumea, cu atît mai puţin despre ce vezi doar tu, mereu la pîndă, ca să surprinzi partea ascunsă a lucrurilor. Doriţi să vă servim numai imaginaţii?! Aveţi cât de cât idee ce pondere are realul în ceea ce voi consideraţi că sunt doar imaginaţii ale autorului?
Aceste gînduri pentru că şi astăzi, pe vreme a ploaie, moşul de lîngă pizzerie se afla la post, teribil de încotoşmănat, cu cîntarul atîrnînd de cadrul de fier al scaunului său pe rotile, într-o plasă de sfoară, înnodată rudimentar; iar moşul stătea aplecat asupra Bibliei, cu creionul în mîna dreaptă, însă nu cu vîrful spre pagină, ci cu capătul neascuţit, probabil urmărind rîndurile, cu teama să nu le mîzgălească. Eu crezusem că face sublinieri cu roşu, dar nu, creionul era negru, ordinar. La întoarcere era tot la post, de data asta i-am privit cu atenţie capişonul croşetat, cu desene. De obicei cerşetorul de pe la noi se prezintă în ultimul hal, fizic, vestimentar; or, acesta se însoţeşte de o recuzită ce te derutează, la vedere, ca şi cum cerşitul n-ar fi decât un detaliu... Enigmatic bătrîn, trebuie să recunosc.



Fotografii...vine, vine primăvara în Bărăgan...