Scriitorul zilei: Ana Blandiana, 

 n. 25 martie 1942 

Ana Blandiana vorbind la Premiile Cintemporanul

Dealuri

Dealuri, dulci sfere-mpădurite

Ascunse jumătate în pământ

Ca să se poată bucura şi morţii

De carnea voastră rotunjită blând,

Poate un mort stă ca şi mine-acum,

Ascultă veşniciile cum cură,

Îşi aminteşte vechi vieţi pe rând

Şi contemplându-vă, murmură:

Dealuri, dulci sfere-mpădurite

Ascunse jumătate în văzduh

Ca să se poată bucura şi vii

De nesfârşit de blândul vostru duh...

(Somnul din somn, 1977)

Când voi fi-mbătrânit destul

Când voi fi-mbătrânit destul

Să nu îmi mai doresc să mor

O să mă sui într-un pătul

Cu miros bun, adormitor

De grâu încins sub bolţi de stuh,

De floarea-soarelui uscată,

De praf bătrân şi de văzduh

Pe care-l ştiu de altădată;

O să mă-ntind printre grămezi

Fără dorinţe, fără gând

Şi nici măcar n-o să visez

Perechi de vorbe-alunecând;

În dulcele coşciug de boabe

Voi sta zâmbind cu ochii-nchişi,

O să îmi joace pe pleoape

O rază din acoperiş;

Uimită fără de pricină

Din când în când o să adorm,

Mă va trezi câte-o albină

Cu bâzâitul ei enorm,

Curând miresmele vecine

Mă vor topi în sinea lor,

Voi fi bătrână, va fi bine

Şi nu-mi voi mai dori să mor.

(Somnul din somn, 1977)

***

    

Cea mai mare poetă a românilor, născută într-o zi de Bunavestire, (împrejurare ce s-a dovedit de bun augur), împlineşte astăzi 73 de ani - cifră incomprehensibilă... nu ştiu dacă scriind 7 decenii aş atenua cumva şocul acestei cifre, fiind vorba în acest caz despre poeta Ana Blandiana, o personalitate prin excelenţă genuină, de o eclatantă-irezistibilă ţinereţe spirituală  (Îmi amintesc, prin recul, de stratagema lui G. Călinescu care, oprimat de scurtimea vieţii Poetului nostru naţional, nu a scris 4 decenii, ci 9 lustri, iluzionându-se că astfel lucrurile nu vor suna atât de tragic...)

S-a născut la Timişoara, ca fiică a unui preot bănăţean ortodox. După retrocedarea Ardealului de Nord, în 1944, familia preotului se stabileşte la Oradea, unde viitoarea poetă îşi face şcoala. Preotul fiind arestat ca "duşman al poporului", va fi eliberat abia în 1964. Fiica sa va trebui să aştepte 4 ani până să fie admisă la Universitatea din Cluj. Pentru a debuta ca poetă, este nevoită să adopte un pseudonim, în speţă numele localităţii unde s-a născut mama poetei (în acte se numea Otilia Valeria Coman).

Debutul în volum, cu Persoana întâi plural, 1964. Au urmat până în actualitate nu mai puţin de 25 volume de poezii, dar şi 11 volume de eseuri, 4 volume de proză (nuvele fantastice şi un roman, Sertarul cu aplauze); 40 de titluri i-au fost traduse în limbi străine, practic în toate limbile europene, dar şi în chineză.

Ana Blandiana figurează în Enciclopedia Britanică. Este fără îndoială cea mai mare poetă a noastră şi totodată cea mai cunoscută scriitoare română pe plan naţional şi internaţional, la un moment dat Preşedinta Pen-Clubului din întreaga lume. Îndrăgită nu doar pentru poeziile sale, cu adevărat o poetă populară, prezentă mereu în manualele şcolare la toate nivelelurile, s-a făcut cunoscută şi admirată ca luptătoare pentru drepturile omului, aflată în conflict direct cu Ceauşescu, disidentă, cu câteva episoade de interdicţie de semnătură. După 1989 a fondat Alianţa Civică, a fondat Memorialul de la Sighet al Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei  şi a iniţiat studierea crimelor regimului comunist.

A atins excelenţa în tot ceea ce face, nu doar în poezie. De câte ori s-a ivit prilejul, am afirmat că prozele scurte din Cele patru anotimpuri şi din Proiecte de trecut sunt adevărate bijuterii de stil şi se prenumeră  printre cele mai bune 10 cărţi de proză ale literaturii noastre. Totdeauna am nutrit convingerea că o bucurie nu este întreagă, deplină dacă nu ajunge să fie exprimată. Mi se pare de aceea în firea lucrurilor să le mulţumim acelor autori ale căror opere ne înnobilează spiritul, sufletul. Este reconfortant să constatăm că în cazul Anei Blandiana comunicarea sa cu cititorii funcţionează la modul optim, cum prea rar se întâmplă. În numărul din februarie al revistei Contemporanul sunt publicate rezultatele unei anchete printre scriitori având ca temă Scriitorii care merită să intre în Academia Română. La această anchetă adresată confraţilor, deci mai puţin confortabilă decât cele care se adresează cititorului obişnuit, totuşi Ana Blandiana a întrunit punctajul maxim. O liberă exprimare a admiraţiei confraţilor întru scris, mai importantă poate decât chemarea la Înaltul for academic. Felicitări!

Opera literară:  • Persoana întâia plural, prefaţă de N. Manolescu, Bucureşti, 1964; • Călcâiul vulnerabil, Bucureşti, 1966; • A treia taină, Bucureşti, 1969; • Calitatea de martor, Bucureşti, 1970; • Cincizeci de poeme, Bucureşti, 1970; • Convorbiri subiective (în colaborare cu Romulus Rusan), Bucureşti, 1971; • Octombrie, noiembrie, decembrie, Bucureşti, 1972; • Poezii, Bucureşti, 1974; • Eu scriu, tu scrii, el, ea scrie, Bucureşti, 1976; • O discuţie la Masa Tăcerii şi alte convorbiri subiective (în colaborare cu Romulus Rusan), Bucureşti, 1976; • Cele patru anotimpuri, Bucureşti, 1977; • Somnul din somn, Bucureşti, 1977; • Cea mai frumoasă dintre lumile posibile, Bucureşti, 1978; • Poeme, prefaţă de Al. Philippide, Bucureşti, 1978; • Întâmplări din grădina mea, Bucureşti, 1980; • Ochiul de greier, Bucureşti, 1981; • Proiecte de trecut, Bucureşti, 1982; • Poeme - Poems, ediţie bilingvă, traducere de Dan Duţescu, prefaţă de D. Micu, Bucureşti, 1982; • Alte întâmplări din grădina mea, Bucureşti, 1983; • Ora de nisip, Bucureşti 1983; • Coridoare de oglinzi, Bucureşti 1984; • Stea de pază, Bucureşti, 1985; • Autoportret cu palimpsest, Bucureşti, 1986; • Oraşe de silabe, Bucureşti, 1987; • Întâmplări de pe strada mea, Bucureşti, 1988; • Poezii, prefaţă de Eugen Simion, Bucureşti, 1989; • Arhitectura valurilor, Bucureşti, 1990; • Poeme fără Arpagic, pentru cititorul cel mai mic, Bucureşti, 1991; • 100 de poeme, Bucureşti, 1991; • Sertarul cu aplauze, Bucureşti, 1992; ediţie prefaţată de Rumiana Stanceva, Cluj Napoca, 2002; • Imitaţie de coşmar, Bucureşti, 1995; • În dimineaţa de după moarte, Bucureşti, 1996; • Balanţa cu un singur talger - Die Waage mit einer einzigen Schab - La Balance a un seul plateau - The Balance Scale with a Single Pan, ediţie plurilingvă, Bucureşti, 1997; • La cules de îngeri, Bucureşti, 1998; • Cartea albă a lui Arpagic, Bucureşti, 1998; • Geniul de a fi, Bucureşti, 1998; • Soarele de apoi, Bucureşti, 2000; • Ghicitul în mulţimi, Bucureşti, 2000; • Cine sunt eu? (Un sfert de secol de întrebări), Cluj Napoca, 2001; Fals tratat de manipulare, Humanitas, 2013   

Citeşte mai mult: ana blandiana.crispedia.ro

 ***

ion lazu: Gândirea înceată, jurnal 2000-2006

22 decembrie 2002: Lansarea romanului Veneticii, la Sala Oglinzilor a Uniunii Scriitorilor (...)

Ia cuvântul la început poeta Ana Blandiana. Începe prin a spune că este pentru prima oară cînd vorbeşte la lansarea unei cărţi de proză şi se bucură că după atîtea proze citite şi care nu au impresionat-o, este vorba, în fine despre o carte foarte bună, care i-a produs o impresie grozavă, luînd-o oarecum pe nepregătite, deşi îi e ruşine să recunoiască asta, fiind vorba despre Ion Lazu, care scrie foarte bine. Ştiind că e vorba despre refugiul basarabenilor, s-ar fi aşteptat să se afle într-o sală de basarabeni, însă se dovedeşte a fi o sală de geologi. (La care eu replic, de alături: o sală de geologi-basarabeni! Sala se însufleţeşte, se destinde, devine foarte receptivă.) Şi Blandiana vorbeşte despre Veneticii ca un roman care va intra în istoria literaturii, crede că e vorba de fapt de două romane, primul extraordinar, rotund, iar al doilea un mozaic de portrete şi fragmente de jurnal. I se pare că nu a citit niciodată un mai frumos elogiu adus mamei, romanul fiind un impresionant monument ridicat părinţilor, caz unic în literatura noastră. Şi remarcă faptul că nu a citit pînă acum o mai precisă şi mai dură descriere a oltenilor. O singură remarcă, ea nu ştie, nu a mai auzit şi speră că  e  un caz izolat sau o extrapolare faptul că armata română ar fi lichidat evrei în timpul înaintării spre Nistru. Şi continuă prin a spune că pe vremea refugiului, ea fiind născută în ‘42, era foarte mică, dar a remarcat unele aspecte; tatăl ei era preot la Oradea, acolo se refugiaseră mulţi basarabeni, cît mai departe de Rusia, deci! şi dintr-odată s-a animat viaţa bisericii, s-a umplut de oameni; îşi aminteşte că basarabencele stăteau în genunchi pe tot timpul slujbei şi plîngeau mereu, probabil gîndindu-se la soarta lor nefericită; copiii erau foarte interesaţi de parastase şi cînd aflau că e un parastas al basarabenilor se înghesuiau, acele femei făceau nişte cozonaci cum nu se mai pomenise prin părţile Oradei; în timp ce localnicele purtau părul tăiat, basarabencele îl aveau coadă rotocol pe creştet, ceea ce le dădea alură de sfinte. Asta îşi aminteşte despre femeile din Basarabia, iar despre bărbaţi nu are absolut nici o imagine.

Fraze bine simţite, cu mare impact asupra ascultătorilor; în fapt, AB a vorbit cu mare emoţie , transmiţînd ascultătorilor fiorii pe care i-a simţit la lectură. Mă felicită pentru această reuşită remarcabilă, speră că va avea un viu ecou la cititori. Aplauze calde, prelungi, toată asistenţa însufleţită, emoţionată de acest expozeu electrizant, neobişnuit la lansările formale. 

(Mai jos sunt 2 imagini de la lansarea ediţiei a doua a romanului Veneticii şi imagini de la lansarea volumului Patria mea A4 al Anei Blandiana)

http://youtu.be/A1CCJEE-7j0

Alţi scriitori:

Mateiu I. Caragiale, n. 1885

George Lesnea, n. 1902

Basarab Nicolescu, n. 1942

Emil Isac, m. 1954

Valentin Lipatti, m. 1999

Poezia zilei

Lidia Lazu recită Dealuri, de Ana Blandiana

http://youtu.be/iGLf6RREp3w

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006

20 05. Sîmbătă. Poate că într-adevăr e un şoc şi o emoţie prea mare să constaţi că s-a scris despre tine într-o carte. Nu la gazeta de perete, nu la ziarul local. Ci într-o carte de literatură, care măcar în principiu este menită să înfrunte timpul…

Fraze de-ale verişoarei: Totul e manipulare. Pe trepetele metroului îmi declamă un text de genul: Fii atent la gîndul tău, căci de gînd depinde cuvîntul. Fii atent la cuvîntul tău, căci… fapta, caracterul, destinul. O opresc, spunîndu-i că în Ruptura este o trimitere la zicala antică: destinul omului este caracterul lui. Trece la altceva, îmi spune că alde Carolina i s-a plîns de toţi ai noştri şi că ea, pas cu pas, i-a demontat toată argumentaţia şi a reuşit să-i schimbe părerea. Fals!, spun. A rămas exact cu aceeaşi părere şi dovada este că nu şi-a schimbat cu o iotă atitudinea, comportarea, etc.  Îi spun că alde C. a avut de la început o atitudine greşită faţă de Luxemburghezi, sfidîndu-i precum că ea munceşte mai mult şi de ce să fie retribuită mai slab? Pe cînd Gelu, ins de bun simţ şi la locul lui, era înconjurat de prieteni, ea era mereu în conflict cu cei de la slujbă, care cică o persecutau… Că la Slatina, la Direcţia sanitară, ca soră şi cumnată a celor doi medici, o ducea pe roze, nefăcând nimic, iar la Luxemburg a dat de greu, infirmieră, întorcînd bolnavii, spălînd babele…. Cerea salariu cel puţin egal cu localnicii. I-am explicat că localnicii au drepturi în plus, fiindcă înaintaşii lor au ridicat tot Ducatul etc., iar ea vine la de-a gata. Mania persecuţiei. Ce e asta?, întreb. Ea: Paranoia! Eu: Păi vezi?.... Ea: Că nu admite ca eu să am despre ea o altă părere decît ce ştie ea despre sine. Mă crucesc. Cum poţi constrînge pe cineva să-şi facă o părere convenabilă? Nu reuşesc nici regii!

Revenit de la Băneasa, Lidia mi se plînge că a stat ore în şir în pat, epuizată, vara mea a obosit-o grozav cu sfaturile, explicaţiile, cu vorbăria ei fără sfîrşit, mereu pe deplin convinsă că ea ştie, că ea s-a gîndit mai bine, că etc.. Lidia are mari temeri că Georgeta nu va avea nervi să o suporte.

Ceea ce scriu eu poate fi considerată literatură comportamentistă. Este ce mă interesează pe mine la om şi aş vrea să le comunic celorlalţi. Ce se află în spatele gesturilor şi acţiunilor umane. La început voisem să aflu ce se găseşte în spatele realităţilor sociale, în spatele relaţiilor dintre semeni. De aici am coborît în psihologia umană şi nu m-a mai interesat diferenţierea pe clase, pe categorii sociale, ci am avut în vedere omul arhetipal dintotdeauna. Cînd nu găsesc nimic de spus în acest domeniu, atunci tac, sunt mut, fără obiectul muncii…

Va urma

Fotografii...