sâmbătă, 21 martie 2015

Scriitorul zilei: Mircea Zaciu, n. 12 august 1928 - d. 21 martie 2000 

     
               
Născut la Oradea, fiu al unui avocat şi al unei secretare de liceu, viitorul critic şi istoric literar, coordonator al celebrului DSR (Dicţionarul Scriitorilor Români) în 4 volume, a făcut primele clase primare la Satu Mare, însă Diktatul de la Viena a obligat familia să se refugieze la Arad, unde continuă liceul pe care îl va termina la Oradea. Face Literele la Cluj, terminate în 1952, când devine asistent, căci din studenţie fusese angajat ca preparator. Carieră universitară în plin: lector până în 1962, conferenţiar până în 1972, când devine profesor titular. Avusese o perioadă de decanat la Filologie, 1962-1967. Doctoratul în 1967, după care va fi lector la Koln, Bonn şi Aachen. Călătorii în străinătate, la întruniri culturale. Din 1990 se stabileşte în Germania, unde familia se expatriase cu ani în urmă, dar cu lungi reveniri în ţară, pentru activităţi didactice, editoriale, de reprezentare.
A debutat cu cronici literare în 1948 iar editorial în 1954. Se succed aproape anual volumele de eseistică, critică şi istorie literară, studiile, monografiile, prefeţele la mari sau mai mici autori transilvăneni (Victor Papilian, Emil Isac, Ion Brează, Dimitrie Popovici), ediţii îngrijite de critic, între care un număr de cca 80 titluri în colecţia Restituiri a Editurii Dacia, preţioasă colecţie iniţiată şi supravegheată de Mircea Zaciu; un Mic dicţionar. Scriitori români, 1978, în colaborare cu Marian Papahagi şi Aurel Sassu; o antologie a nuvelei româneşti; jurnale de călătorie (Teritorii) şi, spre final, după lupte de peste un deceniu cu politrucii ceauşişti, marele DSR, în 4 volume. Dar şi foarte incitantul Jurnal intim, de asemenea în 4 volume, despre "deceniul satanic" 1979-1989, care încununează activitatea neobosită şi neobişnuită ca amploare a unui a dintre cei mai importanţi literaţi din a doua jumătate a secolului XX.
Opera (selectiv): Amiaza unei revolutii, 1954; Ion Agarbiceanu, 1955;  Masca geniului,  1967; Glose,  1970; Colaje, 1972; Ordinea si aventura, 1973; Bivuac, 1974; Lecturi si zile, 1975; Alte lecturi si alte zile, 1976; Teritorii, 1976; Scriitori romani. Mic dictionar, 1978 (in colab.); Lancea lui Ahile, 1980; Cu cartile pe masa, 1981; Ceasuri de seara cu Ion Agarbiceanu, 1982 (in colab.); Viaticum, 1983;  Jurnal, I, (1979-1989), 1993; Liviu Rebreanu dupa un veac, 1985 (in colab.); Clasici si contemporani, 1994; Dictionarul scriitorilor romani, I-II, 1995-1998 (in colab.); Scrisori nimanui, 1996; Ca o imensa scena,  Transilvania, 1996; Jurnal, II (1982-1983),  1995; Jurnal, III (1984-1986), 1996; Jurnal, IV (1986-1989),  1998.

Citeşte mai mult:  http://www.autorii.com/scriitori/mircea-zaciu/

***
Scund şi ochelarist, roşcovan la faţă, dacă nu de-a dreptul spelb, cu părul cărunt, rărit drastic, figură tipică de intelectual, Mircea Zaciu era un elitist pur-sânge, mereu preocupat de mişcarea literară a vremii sale, de actanţii acesteia, de cărţi şi evenimente. Convins de îndreptăţirea sa prin ceea ce însuşi scrisese şi militase, îndârjit să rămână în miezul disputei, neadmiţând ideea de a fi dat de-o parte dintr-o activitate în care se legitimase printr-o prestaţie performantă. Acaparat de probleme, greu abordabil, cu aer doctoral-academic, de belfer, numit de numeroşii săi discipoli ardeleni "Profesorul cu literă mare", criticul şi istoricul literar, excepţional dotat, cu disponibilităţi intelectuale şi volitive ieşite din comun, dar şi cu o mai rară capacitate de a se mobiliza pentru mereu alte şi alte proiecte culturale, om activ-hiperchinetic, de un dinamism aparte, diversificat în preocupări, neobosit, citind şi scriind, trăind fără pauză aventura literaturii, a făcut proba unui volum de muncă într-adevăr impresionant şi a lăsat în urmă-i o operă greu de clintit. Înzestrarea sa pentru literatura propriu-zisă, căci a debutat cu poezie şi proză, l-a ajutat să-şi forjeze un stil inconfundabil, în care construcţia riguroasă a edificiului exegetic (studiu, monografie etc) a primit o coloratură foarte personală prin calităţile strict literare ale textului, fie că este vorba despre portretizări memorabile, ori despre surprinderea atmosferei unei anumite epoci, a contextului său spiritual care o singularizează. Fie că, în sfârşit, în jurnalele sale de călătorie nu se rezumă la informaţii de pliant, cum atâţia obişnuiesc, din lipsa unei mobilităţi spirituale, ci a mixat într-o scriitură inextricabilă emoţii, amintiri, scene de stradă, evocări ale unor împrejurări similare, alunecări în visătorie şi obsesie. Fie că, în Jurnalul său intim adună laolaltă notaţii, scene, portrete, referinţe culturale, meditaţii, reverii, angoase, frustrări şi idiosincrazii, totul scris la modul copleşitor, cu un mare aplomb, într-un stil dezinhibat, în deplina stăpânire a mijloacelor de exprimare creativă. Aserţiunile sale din jurnale, chiar portretizările în care mulţi actanţi s-au regăsit distorsionaţi, coroborate cu incidente şi cu disensiunile datorate unei personalităţi inconfortabile, au creat o vie rumoare cititorilor cât de cât implicaţi, însă trebuie sus, spre beneficiul adevărului, că Jurnalul intim al profesorului lasă la lectură o impresie singulară, de mare forţă creativă, de necontestat chiar de inamici. Nu am citit în aceste două decenii un jurnal mai captivant-incitant, egalat pe alocuri de Jurnalul unui poet leneş de Victor Felea şi de Zidul martor de Florenţa Albu.


Alţi scriitori:
C. Fântâneru, m. 1975
Horia Panaitescu, m. 1986



Poezia zilei: Ioan Moldovan, n. 21 martie 1952

Duminică spre joi

Munţi de ardei iuţi - degeaba
Găurile negre din mintea mea albă sunt tot mai dese
Tinereţea nu se repetă
Pielea ta înmiresmată nu se repetă
Într-un oraş cooperant de care nu-mi amintesc
Cu tine fratele meu ceresc
Mă întâlnesc
Dinţi de fiară tu ai
Şi eu nări sălbatice
Stăm la o cană de ceai
Pe ţărmul Mării Baltice
Vine Primarul la noi, nu vine?
Găurile negre din mintea mea-s pline de pânze veline

(preluare din revista Caiete silvane, aprilie 2013)

x x x

ştirbi şi privind mereu în gol făcându-ne datoria
aşteptând o adolescentă economică română de pe internet
care scrie poezii direct în limba engleză

înduioşaţi ca după un somn canonic
îl vorbim de bine pe Dumnezeu
care ne-ascultă cel mult ironic

dragi ticăloşi uitând de-ndată legăturile
dintre cuvinte
privind mereu înapoi să vadă cât au lucrat înainte

noaptea târziu ies sub tufişuri
aduc apă-ncepută şi terminată
minunându-se cât sunt de vii


x x x
amân şi amân
să-ţi scriu cât mai rămân

în ograda asta din satul oarecare

câtă frumuseţe aici
iar dincolo – nu ştiu

stau până în zori pentru ca tu să delirezi
în searbăda pustie
pe care o scrie
o mână păscută de iezi

fac lucruri simple şi continui
nu vreau s-aud că mama e doar păpuşa bătrână
pe care fratele meu o mângâie
îi vorbeşte strigând
şi vrea să fie vie


x x x

şi totuşi a fost şi el copil s-a născut a murit
nici astăzi nu ne ştim ruga
pentru ce-a fost între ultima şi prima clipă a sa

nemeritorii la înviere
precum nemeritorii la naştere
nişte biete otrepe cu unele duioşii între moarte şi moarte

naşterea lui clipă de clipă
pentru a învăţa noi ceva ce n-o să ştim niciodată
înfrângerea prin frângere luminată

DE LUCRU

Trebuia mers până hăt departe
până la Pancevo
până la moarte ca să mai scoţi un cuvânt

Fie el şi urât – dar din bojoci
de-acolo de unde nu te mai saturi
să te mai joci de-a ceva de-a cevo

Începusem bine eram serios era mişto
ţigănia din mine se cuminţise îmi adusesem aminte
de replica no-i-şto dintr-un film rusesc
văzut în abise

Nu eu mă jucam
ele se jucau cu mine
nişte rime pline de râme

Eram doar ce eram
o cârtiţă pe mirişite
trăgând pământ de sub cer
să se dărâme

(preluări din revista Nord literar, 2008)



Ion Lazu - O pagină de jurnal

 15 mai. Ieri toată ziua am încercat să pun ordine în textul Jurnalului 79-’86, pe care îl am pe fragmente, în mai multe fişe, toate incomplete. Pentru perioada ’79-’86 inclusiv nu ies decît 210 pagini pe calculator, cu tot cu textul călătoriilor spre Luxemburg, minus cea din ’85, pesemne neredactat. Iar textul, dacă va fi, al unui Jurnal de călătorie este de completat cu descrierea după diapozitive şi fotografii. Muncă, nu glumă! Dar pentru ce? Să mai consemnezi, cînd în jurul tău lucrează zeci şi sute de mii de camere digitale?!

Citeam mai ieri în librărie un motto de C. Ţoiu: „Faptele, întîmplările şi scenele sunt reale, însă ele au fost prelucrate de autor în vederea unei ficţiuni cu care el se simte dator acestei lumi.” Am făcut apel la această formulare în discuţia mea cu Mihai Şora, la Premiile USR, venind vorba despre Sălbaticul, primit cu crispare de unii colegi şi mai ales de familia Gherasie, iar Domnia sa nu a comentat în nici un fel aceste afirmaţii, poate din cauza părerii sale despre C.Ţ., iar în această privinţă nu am nici un fel de date. Sau din alte motive. Apoi s-a scuzat că are ceva de vorbit cu D.Vatamaniuc. În final, ambii au fost laureaţi, dar la ieşire n-am apucat să-l felicit decît pe DV, radios, deşi în mare dificultate, sprijinindu-se într-o cîrje. Pe tot parcursul premierii, l-am observat pe MŞ care se afla cu ceilalţi nominalizaţi, în latura opusă a amfiteatrului, unde fusese chemat şi Alex de către Horia Gârbea, care s-a scuzat că nu-l prevenise de la început; M.Ş. mereu f. radios, parcă mai tînăr decît toţi cei din preajmă. Iar Alex ştergîndu-se repetat de transpiraţie. În spiciul lui a recunoscut că n-ar mai scrie cu nici un preţ o altă Istorie a literaturii. La care Niki a punctat că înţelege opţiunea lui Alex, menționând: noi vom încerca să facem altfel. Dar cum?, mă întreb, dacă nu mai citeşte… Ceea ce a subliniat şi Agopian, chemat să taie şi el un plic şi lăudat că şi-a făcut temele, conspectele. Da, mi le-am făcut, eu citesc, nu sunt critic literar, a subliniat micul armean. Sigur, cel mai coerent a vorbit Gh. Crăciun, despre laureata de la proză, bucurîndu-se în final că nu şi-a publicat cartea cu un an înainte, l-ar fi lipsit de premiul luat, căci Dra Ilis rade totul! 
Va urma


Fotografii...