joi, 12 martie 2015

Scriitorul zilei: Constantin Chiriță, 
 n. 12 martie 1925 - d. 14 noiembrie 1991
                  
Fiul unui învăţător din Ibăneşti-Vaslui, şi-a început liceul la Galaţi, terminându-l la Bucureşti, după care se înscrie la Politehnică, pe care nu o va termina, ispitit de gazetărie, de scris şi de militantism în general. Redactor la Scânteia, participant la şantierul de voluntari Bumbeşti-Livezeni; debutează în mod previzibil cu proze realist socialiste, 1949, continuând cu un roman de asemenea pe linie: Oameni din oraşul nostru, 1951. Marea surpriză o va constitui ciclul Cireşarilor,  început cu un roman de aventuri pentru tineret, continuat cu alte patru volume, din 1956 până în 1970. Reeditat în 1972, din nou în 1976 şi în 1985. Totalizând un tiraj de vreun milion de exemplare, numai Radu Tudoran cu al său Toate pânzele sus, apărut cu doar 2 ani înainte, îl întrece ca best-sellers. Romanul grupului de adolescenţi porniţi în aventură montană-speologică a fost ecranizat tot de autor, a prilejuit un serial TV de mare audienţă, inducând un fel de emulaţie adolescentină, care în alte împrejurări, necontrolate, ar fi dus cine mai ştie unde. La noi, totul fiind dirijat ideologic, impactul s-a rezumat la grupări de excursionişti-exploratori-cercetători, un gen de solidarizare tinerească pe care nu reuşiseră să le consacre organizaţia de pionieri, uteceul... De altfel C.C., a continuat în fapt să scrie diferite proze pe linie, despre realităţile socialiste şi despre omul nou, dar s-a încercat şi în romanul poliţist propriu-zis: Trilogia în alb, 1964-1969,  însă fără rezultatele spectaculoase din ciclul Cireşarilor, în lipsa mijloacelor scriitoriceşti adecvate stilistic, în primul rând. Nimic din bonomia, verva şi inventivitatea care asiguraseră receptarea entuziastă a cititorilor tineri şi nu numai. Spre sfârşitul perioadei ceauşiste, probabil nemaiavând cea mai mică iluzie cu privire la edificarea societăţii multilateral dezvoltate, CC şi-a urmat familia în RFG, soţia sa fiind de entie germană. A decedat la scurt timp după căderea regimurilor comuniste din această parte a Europei. 
Ar fi de meditat chiar asupra faptului că prea mulţi dintre mulţii susţinători fervenţi ai comunismului la noi, chiar nefiind prea înaintaţi în vârstă, au capotat imediat după schimbarea regimului, în anii 1990 şi 1991. Dar şi asupra altui aspect de sociologie: că destui susţinători fervenţi ai comunismului dejist din ţară au sfârşit prin a pleca în Vest, după ce o viaţă întreagă blamaseră capitalismul. Ar fi de meditat chiar la faptul că doi scriitori total diferiţi, unul scriind numai şi numai pe linie, C. Chiriţă, iar celălalt nescriind niciodată la comanda socială, Radu Tudoran, s-au întâlnit într-un mare succes, tocmai pe plaja de aşteptare din zona romanului de aventuri pentru tineret. Mi se pare că faptul ilustrază cum nu se poate mai elocvent nevoia organică de normalitate culturală într-o societate a dirijismului exacerbat.

Citeşte mai mult:  http://www.romlit.ro/constantin_chiri


Alţi scriitori:
G. Ibrăileanu, m. 1936
Mircea Anghelescu, n. 1941
G. Călinescu, m. 1965


Poezia zilei: Ion Lazu
*

Vin valuri spre mine parcă-ntr-adins

Dar nu le iau în seamă

Fierbe spuma-n pietrişul sărat dar n-o aud sfîrîind

Orbeşte soarele pe-o cărare spre linia ferată, 

darochii mei sunt orbi mai demult

Scoici putrezite, iod, aerosoli – nu-mi spun nimic nimic

De data asta, slavă Domnului, nu am de scrisnici un poem

Îl scrie marea la nesfîrşit

Nisipul, pietrişul fin prefirîndu-se

Scoicile… o pîslă de alge

Zegras, o saltea pentru cortul iubirii.




Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006

continuare 8 mai 2006: A doua zi dimineaţa, continuarea comunicărilor. S-a afirmat (O.D.) că Blaga a fost cel mai iubit dintre poeţii noştri. Şi că pe cînd era în idilă cu Domniţa Gherghinescu, aceea mai era curtată de încă doi: Radu Cioculescu şi... Masa şi la orele 16:00 adunarea la monumentul lui Blaga, plasat chiar în capătul satului, în peisaj deschis pe fundalul spectaculos al Rîpei Roşii. Acolo se depun coroane cu flori, moment dirijat de poetul local Ion Mărgineanu, cumva isteric-metaforizant, în stilul Păunescu. Se spun cîteva cuvinte de cîţiva participanţi, inclusiv Ion Miloş, apoi studenta americancă, Paula Romanescu şi Lucia Mureşan, persoane despre care înţeleg că reprezintă piesele de rezistenţă ale fiecărui Festival, iar cînd vine rîndul Lidiei se produce minunea. Recită şi cîntă dumnezeieşte, trilurile ei se amestecă miraculos cu cîntecul mierlelor, neobosite la acea oră, în lumina scăpărătoare a soarelui. Urmează primarul Sebeşului, care recunoaşte că după o astfel de prestaţie, el nu mai ştie ce s-ar putea spune. Vorbeşte şi Subprefectul, pe acelaşi ton şi imediat vor să se fotografieze cu Lidia. Lucia Mureşan, din apropiere, se întoarce şi mă felicită, ca de altfel şi mulţi alţii. Iar Lidiei, aflu mai tîrziu, i-a spus: Nu m-am aşteptat la o interpretare atît de grozavă! Felicitări...
Facem fotografii, apoi plecăm pe jos prin sat pînă la biserica parohială, unde se ţine o slujbă de pomenire pentru Blaga şi Cornelia. Doi preoţi şi doi dascăli. Am timp să-mi arunc privirea asupra sălii de sport din proximitate, despre care s-a făcut atîta caz – şi constat că de va fi existat o impresie de agresiune şi impietate pe timpul construcţiei, cînd existau schelăriile anexă, acum faţada sălii este practic ascunsă în spatele a trei corcoduşi stufoşi, la rigoare s-ar putea sădi încă unul, cum se şi procedează în atîtea ocazii şi atunci sala incriminată, construită în fapt la alt nivel decât biserica, nu s-ar mai vedea chiar deloc. Fapt este că Lidia a părăsit curtea biseriii fără să-i fi sesizat prezenţa. M-a întrebat după aceea: unde era acea sală? În fapt, priveliştea spre Rîpa Roşie, dinspre locul mormîntului fusese deja obturată prin construirea unor case ale sătenilor, cărora în mod firesc nu li se poate reproşa nimic.
Va urma



Fotografii...