Romulus Vulpescu

În fiecare zi

În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, în loc,
Ramîne un desert de disperare.

Ne amageste lenea unui vis
Pe care-l anulam cu-o sovaire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne rasucim pe-un asternut posac,
Însingurati în doi, din lasitate,
Mintindu-ne cu guri care prefac
În zgura sarutarile uzate;

Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,
Pe-o nepermis de joasa treapta trista:
Prea sceptici si prea singuri, prea-n pustiu,
Ca sa mai stim ca dragostea exista.

În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, în loc,
Ramîne un desert de disperare.
***

Născut la Oradea, se mută cu familia la Bucureşti şi face liceul Gh. Şincai, apoi Facultatea de Filologie, promoţia 1955. Va fi secretar literar la un teatru, apoi îndeplineşte aceeaşi funcţie la Uniunea Scriitorilor, redactor la Manuscriptum, din 1970.

A debutat în 1954 cu poezii, iar în volum, cu Poezii, în 1965, după care, la intervale, i-au apărut alte volume de poezii, reeditări, dar şi proze, dar şi traduceri din literatura franceză: Francois Villon, Rabelais, Alfred Jarry, poezia Pleiadei, un autor tradus cu asiduitate fiind Charles d' Orleans.

Personalitate plurimorfă, scriitor, filolog, editor, a avut totdeauna o prestaţie spectaculoasă, fiind propriul personaj, cu care a luat mereu faţa asistenţei; de un mare rafinament stilistic, cu o capacitate de invenţie neegalată, lingvist acribios, filolog de largă cuprindere, romanist, toate i se trag dintr-o iubire nesfârşită pentru carte, pentru universul scriptural. Nici un aspect al meseriei de scriitor nu i-a scăpat, dimpotrivă, a atins excelenţa în toate aceste domenii, stârnind entuziasmul şi admiraţia confraţilor români dar şi a francezilor, atunci când cărţi de-ale sale, de sine îngrijite şi traduse în franceză au apărut la Paris. Versiunile sale din marii francezi sunt bijuterii bibliofile. Notele de subsol dublează pagina, ele reprezintă tot ce se poate şti - şi ceva ăn plus - despre obiectul interesului traducătorului, om cu o curiozitate lingvistică insaţiabilă.

A pus umărul în modul cel mai eficient pentru revenirea în literatura postbelică a poetului pe atunci interzis Ion Barbu, mai întâi publicându-i traducerea din Shakespeare Richard al III-lea, apoi şi opera poetică Joc secund, ediţie anastatică, în condiţii grafice performante. Într-un tiraj ce a fost pe-atunci o mare îndrăzneală: 150.000 exemplare, dar care astăzi ni se pare fabulos, incredibil...

Poezii: Poezii, 1965; Romulus Vulpescu și alte poezii, 1970; Arte & meserie, 1979; Armura noastră - cartea (30 de poezii scrise și rostite de autor), disc, "Electrecord", 1986; Versuri (1948 - 1993), Colecția Poeți români contemporani, 1995; Vraiștea, 2004; Vechituri & novitale, Editura SemnE, 2005 (ediția a doua, 2007).

Proză: Proză - Exerciții de stil (proză și teatru), 1967;Procesul Caragiale-Caion (teatru-document), 1973;Hîncu - ba! (două volume de polemici, de opinii și de controverse: Zodia Cacealmalei si Praznicul pușlamalelor), 2002;

Citeşte mai mult: http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2006-03-11/noile-ispravi-ale-lui-romulus-vulpescu.html
http://www.romlit.ro/romulus_vulpescu_la_75_de_ani

***

Nu am fost un apropiat al lui Romulus Vulpescu, asta este sigur, dar pe de altă parte îmi dau seama că ar fi suspect, chiar descalificant pentru un scriitor să pretindă că nu-l cunoaşte pe R.V., prezent în avanscena vieţii literare încă din anii 60. Îl vedeam la Uniunea Scriitorilor, mereu ocupat, mereu în discuţii aprinse sau confidenţiale. Uneori la restaurantul scriitorilor, cu vreunul dintre vicepreşedinţi, cu diretorul Fondului literar Traian Iancu. Respectul meu pentru autor mă ţinea la mare distanţă. Îi citisem cărţile, traducerile, ediţiile îngrijite cu inegalată pasiune pentru cuvântul cu măiestrie strunjit, pentru cartea ca obiect al maximei iubiri pentru Artă în general. De câteva ori a intrat la serile cenaclului Labiş, (fie că era în bune relaţii de moment cu Eugen Barbu, fie că se pregătea o reconciliere...), unde au poposit şi câteva păsări rare ale vieţii literare: Theodor Pâcă, Maia Belciu, Ben Corlaciu, Florin Pucă... Ba chiar a citit în două rânduri: poezii ce-mi păreau a la maniere de...şi apoi proze din Exerciţii de stil. Aceste ieşiri la scenă deschisă sunt rememorate în Himera literaturii, la capitolul dedicat special mişcării de la Cenaclul Labiş. Prestaţiile de la restaurantul scriitorilor, unde descindeam în rol de observator sunt semnalate în Scene din viaţa literară. Am fost prezent şi la câteva lansări de carte ale poetului, traducătorului şi editorului. Un adevărat eveniment editorial a fost apariţia lui Ubu Roi, de Alfred Jary. Numai Marcel Gafton mai reuşise cărţi la acest nivel, al excelenţei, la care scriitorul de rând nici măcar nu visa...
Apoi, după Evenimente, l-am scăpat din vedere, aflând că s-a raliat celor de la România Mare, pe care i-a şi reprezentat în Senat, în prima legislatură,1990-1992. Nu toate alegerile de viaţă ale unei personalităţi sunt bune ca atare şi e preferabil să te întorci doar spre acele aspecte care l-au înălţat pe actant la cele mai ridicate cote ale omenescului. În cazul lui R.V., desigur, aceste mari patimi-iubiri se numesc: cartea, cuvântul, poezia...

Ion Lazu: fotografii