Scriitorul zilei: Daniel Corbu, n. 6 aprilie 1953.
Poet optzecist din plutonul fruntaş, Daniel Corbu s-a născut la Tg. Neamţ şi, urmând Filologia bucureşteană la fără frecvenţă (absolvită în 1983, când a şi debutat în volum) şi-a câştigat existenţa îndeplinind cele mai diferite profesiuni. Instructor cultural la Tg. Neamţ din 1984, în 1998 s-a mutat la Iaşi, ca muzeograf la Bojdeunca lui Creangă, apoi la Casa Pogor. Mereu cu iniţiative de animator cultural, a fondat edituri, reviste (Panteon, Feed Back), a organizat Festivaluri, colocvii naţionale ale Noii Avangarde. Şi în tot acest timp a scris şi a publicat volume de poezii. S-a preocupat de promovarea colegilor de generaţie optzecistă, scriind studii pe această temă a postmodernismului, la concurenţă cu Mircea Cărtărescu, dintre poeţii preocupaţi de mişcările literare şi cu colegii exegeţi ai generaţiei: Radu G. Ţeposu, Ion Bogdan Lefter etc.
Un demers liric foarte personal, bine timbrat, o retorică mereu surprinzătoare, cu inserturi mărturisitoare, neaşteptate, proaspete, de-o sinceritate emoţionantă. Cu ceva witmanian în scriitură: un om cu taina lui, mişcându-se printre semenii săi, în căutarea clipei de graţie, când celălalt poate să-ţi primească mesajul. Pentru că, dincolo de aspectul formal, postmodern al poeziei, miza rămâne de fiecare dată spunerea de sine: "Sunt cel ce aprinde ruguri de vorbe...", ori: "cântece din nordul meu / răsărite ca florile din inimă..."
printr-o fereastră.
Multa vreme am crezut că privind prea mult
frumuseţea
voi orbi.
Îmi spuneam: de m-aş învinge mereu
fără martori şi fără fast
de m-aş învinge în fiece clipă!
Dar cineva îmi arăta cu degetul instrumentele de
făurit duminici
felinarele de înaintat în deşert
altcineva tocmai descoperise complotul lucrurilor
mărunte
asupra privirilor mele
prietenii răsturnau pe trotuar valize cu îngeri
serile îmi pregăteau încoronarea cu lacrimi
si nu ştiam cum să te mai mint moarte
care ani de-a rîndul ai acoperit spaţiile albe din
poemele mele
îţi cîntam litanii cîntece din nordul meu
răsărite ca florile din inimă
singur îmi încurajam călătoria pe cruci
si mă vindecam de muşcătura atîtor cuvinte
otrăvite.
Cînd vei citi acestea cititorule
eu demult voi fi plecat prin alte poeme
Poezie: Intrarea în scenă, 1984; Plimbarea prin flăcări, 1988; Preludii pentru trompetă și patru pereți, 1992; Documentele haosului, 1993; Spre Fericitul Nicăieri, 1995; Cîntece de amăgit întunericul, 1996; Manualul Bunului Singuratic, 1997; Duminica fără sfîrșit, 1998; Cartea urmelor, 2001; Evanghelia după Corbu și alte poeme, 2006; Refugii postmoderne, 2007; Eonul Marelui Desant, antologie, ediție critică, 2007...
Poet optzecist din plutonul fruntaş, Daniel Corbu s-a născut la Tg. Neamţ şi, urmând Filologia bucureşteană la fără frecvenţă (absolvită în 1983, când a şi debutat în volum) şi-a câştigat existenţa îndeplinind cele mai diferite profesiuni. Instructor cultural la Tg. Neamţ din 1984, în 1998 s-a mutat la Iaşi, ca muzeograf la Bojdeunca lui Creangă, apoi la Casa Pogor. Mereu cu iniţiative de animator cultural, a fondat edituri, reviste (Panteon, Feed Back), a organizat Festivaluri, colocvii naţionale ale Noii Avangarde. Şi în tot acest timp a scris şi a publicat volume de poezii. S-a preocupat de promovarea colegilor de generaţie optzecistă, scriind studii pe această temă a postmodernismului, la concurenţă cu Mircea Cărtărescu, dintre poeţii preocupaţi de mişcările literare şi cu colegii exegeţi ai generaţiei: Radu G. Ţeposu, Ion Bogdan Lefter etc.
Un demers liric foarte personal, bine timbrat, o retorică mereu surprinzătoare, cu inserturi mărturisitoare, neaşteptate, proaspete, de-o sinceritate emoţionantă. Cu ceva witmanian în scriitură: un om cu taina lui, mişcându-se printre semenii săi, în căutarea clipei de graţie, când celălalt poate să-ţi primească mesajul. Pentru că, dincolo de aspectul formal, postmodern al poeziei, miza rămâne de fiecare dată spunerea de sine: "Sunt cel ce aprinde ruguri de vorbe...", ori: "cântece din nordul meu / răsărite ca florile din inimă..."
Daniel Corbu
Încoronarea cu lacrimi
Multa vreme mi-am imaginat poezia: o femeie privindprintr-o fereastră.
Multa vreme am crezut că privind prea mult
frumuseţea
voi orbi.
Îmi spuneam: de m-aş învinge mereu
fără martori şi fără fast
de m-aş învinge în fiece clipă!
Dar cineva îmi arăta cu degetul instrumentele de
făurit duminici
felinarele de înaintat în deşert
altcineva tocmai descoperise complotul lucrurilor
mărunte
asupra privirilor mele
prietenii răsturnau pe trotuar valize cu îngeri
serile îmi pregăteau încoronarea cu lacrimi
si nu ştiam cum să te mai mint moarte
care ani de-a rîndul ai acoperit spaţiile albe din
poemele mele
îţi cîntam litanii cîntece din nordul meu
răsărite ca florile din inimă
singur îmi încurajam călătoria pe cruci
si mă vindecam de muşcătura atîtor cuvinte
otrăvite.
Cînd vei citi acestea cititorule
eu demult voi fi plecat prin alte poeme
Poezie: Intrarea în scenă, 1984; Plimbarea prin flăcări, 1988; Preludii pentru trompetă și patru pereți, 1992; Documentele haosului, 1993; Spre Fericitul Nicăieri, 1995; Cîntece de amăgit întunericul, 1996; Manualul Bunului Singuratic, 1997; Duminica fără sfîrșit, 1998; Cartea urmelor, 2001; Evanghelia după Corbu și alte poeme, 2006; Refugii postmoderne, 2007; Eonul Marelui Desant, antologie, ediție critică, 2007...
ion lazu: fotografii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu