sâmbătă, 7 aprilie 2012

Scriitorul zilei: Al. George; consemnări, fotografii, poezii

Scriitorul zilei: Al. George, n 6 aprilie 1930.

   
S-a născut în Bucureşti. După liceu s-a înscris la Filologie, 1949 ,dar în al doilea an de studii a fost exmatriculat pe motive politice. A lucrat ca desenator tehnic, în construcţii, apoi ca bibliotecar la Academie.
A debutat în Luceafărul, la 39 de ani, cu o povestire, 1969, iar  în 1970 în volum cu proze scurte: Simple întâmplări cu semnul la urmă şi cu Marele Alpha, o exegeză argheziană.(Prin debutul întârziat şi prin modul de abordare a prozei, se consideră ca făcând parte din Şcoala prozatorilor de la Târgovişte.) A urmat să scrie eseuri, critică şi istorie literară, povestiri şi romane; a îngrijit ediţii, a tradus din marea literatură a lumii.
Mereu foarte bine informat şi exprimând opinii foarte personale, indiferent de subiectul abordat, Al. George s-a individualizat ca personalitate inconfundabilă în peisajul literar contemporan. Fără a izbuti să răstoarne percepţia consacrată cu privire la marii scriitori pe care îi discută, temeinicia cercetărilor sale de critică şi istorie literară nu a putut fi contestată de nimeni; a adus de fiecare dată nenumărate observaţii şi interpretări care au întregit imaginea scriitorului discutat.
Capodopera sa, romanul Oameni și umbre, glasuri, tăceri, are el însuşi un adevărat roman al elaborării şi publicării; este, după mărturisirea autorului, un roman total, singura carte pe care ar fi vrut să o scrie, începută la prima tinereţe şi în care s-a străduit să consemneze tot ce crede despre lume; bolnăvicios la tinereţe sau doar ipohondru, dorea să lase o mărturie, înainte de prematurul sfârşit. Destinul a pus la cale o frumoasă ironie, căci autorul, acum la 82 de ani, este încă în plină efervescenţă creatoare. Nu neapărat un fervent al vieţii literare de reprezentare, a participat la unele întâlniri scriitoriceşti şi s-a implicat în discuţii. Până de curând deţinea rubrici permanente în revistele Luceafărul şi Litere ( de la Târgovişte), alături de alţi venerabili precum Barbu Cioculescu, Mircea Horia Simionescu etc.

Studii critice: Marele Alfa, eseu critic despre opera lui Tudor Arghezi, 1970 (ed. a II-a, 2005); Semne și repere, 1971; În jurul lui Lovinescu, studiu monografic, 1975; Mateiu I. Caragiale, micromonografie, 1981; La sfârșitul lecturii, I-III, 1973-1980; Caragiale, 1996

Povestiri: Simple întîmplări cu sensul la urmă, nuvele, 1970; Clepsidra cu venin, 1971; Simple întîmplări în gînd și spații, povestiri, 1982; Petreceri cu gîndul și inducții sentimentale, povestiri, 1986; Pașii unui fantasticist. Povestiri, 2009

Romane: Caiet pentru..., 1984; Dimineața devreme, 1987; Seara târziu, 1988; Într-o dimineață de toamnă. Cinci sau chiar șase personaje în jurul unui autor, 1989; Oameni și umbre, glasuri, tăceri,  2003; Simplex, , 2008.

Publicistică: Capricii și treceri cu gândul prin spații, București, 1994; Pro libertate, București, 1999; În treacăt, văzând, reflectând, Târgoviște, 2001; Constatări în curs și la fine, Târgoviște, 2002; Litere și clipe, 2007.

Citeşte mai mult:  http://chestiilivresti.blogspot.com/2008/01/capodopera-necunoscut-lui-alexandru.html
***
Perceput ca lup singuratic, neîncadrat vreunei grupări, cu imopulksul de a se delimita de părerile altora, de cele gewneral acceptate, s-a angajat în destule controverse, a contestat, a combătut, a venit cu noi argumente şi a lăsat impresia că se ocupă de istorie literară din contrarietatea că proza sa nu este favorabil percepută.  În ultimele decenii, mi s-a întâmplat să-l întâlnesc în cartierul Balta Albă, unde schimbam fraze convenţionale, fără să am convingerea că îmi cunoaşte numele. Am consemnat în Jurnalul meu câteva din discuţiile noastre. Şi mărturisirile sale de la Sala oglinzilor, în cadrul programului Să ne cunoaştem scriitorii. L-am consultat cu privire la adresle unor scriitori cărora doream să le punem plăci memoriale. Văzuse câteva prin oraş, i se păreau cam stereotipe. Dar ce-ar trebui să scriem?, l-am întrebat. S-a eschivat să-mi răspundă. 
Cu câţiva ani în urmă, la o întâlnire pe scările USR, mi-a mărturisit că s-a mutat în alt cartier; nevoit să vină pentru cumpărături în Piaţa Amzei, pentru că în zonă nu sunt magazine alimentare. Ceva îmi spune că îi cam lipseşte simţul practic. Dar cine e perfect?!


























 Ion Lazu: fotografii de autor