marți, 10 aprilie 2012

Scriitorul zilei: Horia Gane,

Scriitorul zilei: Horia Gane, n. 10 aprilie 1936 - d. 6 iulie 2004

     



Născut la Scăieni-Prahova, din părinţi evrei, familia este deportată în Transnistria între 1941-1945. Începe cu întârziere şcoala primară, face apoi o calificare în meseria de textilist, lucrând 2 ani la fabrica de postav din Buhuşi. O facultate muncitorească 1954-1958, apoi Filologia în Bucureşti. Bibliotecar la Olteniţa, la Urziceni, corector la Ateneu din Bacău, iar din 1976 vine în Bucureşti, funcţionar la Comunitatea Evreiască, de unde se pensionează medical în 1981.
A debutat cu poezii încă în 1956, iar în volum, colecţia Luceafărul, abia în 1967, deci la 31 de ani: Lumină întârziată. Este lumina vieţii, care i-a surâs cu amânare, este lumina poeziei, care şi ea a apărut la un moment dat al unei cariere lipsite de aplomb. A publicat câteva volume de poezii, s-a încercat şi în proză, mereu marcat de apartenenţa etnică şi de experienţa sa concentraţionară, sub al cărei spectru sumbru a trăit o viaţă.
Citeşte mai mult:http://www.crispedia.ro/Horia_Gane

Opera literară: . Lumină întârziată,  1967;  Dimineaţa noului venit, I,  1974; Plante gânditoare, 1977; Melior,  1981; Puntea de hârtie, 1986; Frageda fire,1990; Convorbiri cu idealuri,  1995; Sănii la vremea caiselor, 1995; Toleranţa, 1995; Civilizaţia iubirii,  1996; O şansă la un milion (O întâmplare a omeniei),  1996; Calm, pus deoparte, prefaţă de Nicolae Manolescu, 2002.
***
L-am cunoscut în perioada când era instructor cultural la Bacău şi îndeplinea şi funcţia de corector la revista nou înfiinţată Ateneu, unde eu însumi am debutat cu versuri în 1964. Am dedus că făcuse parte dintr-o echipă studenţească de gimnastică, împreună cu Ovidiu Genaru şi George Bălăiţă, ei înşişi redactori la Ateneu. Apoi ne-am revăzut în viaţa literară a capitalei. În Scene din viaţa literară, Ed. ideea europeană, 2007, sunt consemnate unele apariţii ale poetului Horia Gane, în compania lui Grişa Gherghei, a altor confraţi.

Din Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale:

12 iulie 2007, miercuri. Ieri mă prezint la 10.30 la staţia de metrou Griviţa; la intrarea blocului lui Horia Gane: nimeni! Unii care descară marfă dintr-o dubiţă. Merg mai încolo, biserica Sf. Gheorghe-Griviţa, tocmai a sosit o maşină mortuară, iese preotul şi o întâmpină. Revin, acum pe trotuar activează nişte inşi de la salubritate, le spun să facă lună, că dezvelim o placă memorială. Vine televiziunea? Da. 
Placa e învelită într-o pânză albă, cum se cuvine. Apare un domn bărbos-înspicat, întreabă de scara A, deci pornim împreună şi îmi dau seama că ne-am mai văzut. Sunăm la 45 dar nu răspunde nimeni. Moment de confuzie. Apoi chiar coboară dna Gane, Doina Ghiţescu şi alte doamne. Apare dinspre metrou dl Radu Cârneci cu soţia Emmy, le ies în întâmpinare, vorbim, le explic amploarea acţiunii. Se bucură, mă felicită. Pe GB nu –l-am găsit acasă, Adi Cusin are telefonul schimbat, idem Grişa Gherghei. Spune că GB se ţine distant, de la o vreme nu i-a mai dat niciun telefon. Alcătuieşte o mare ediţie de sonete, are deja 300 de autori, detaliază lista. Multă muncă, le-a neglijat pe-ale lui. Vrea să cedeze cărţi. Îi sugerez o donaţie la bibl. Jud. Rm. Sărat. Ne adunasem un grup nu neapărat mare, totuşi decent. Câteva doamne în vârstă, dar şi câteva tinere. Eu, cu cartea de debut la lui Gane în buzunar: Lumină întârziată. O arăt unei tinere. Răsfoieşte cartea din colecţia Luceafărul, jinduită pe-atunci de noi toţi şi se miră, vede că am citit poemele cu creionul în mână, făcând mereu însemnări.
Preoţii încep slujba sub placa memorială. Apare şi televiziunea. Spun câteva fraze în faţa camerei de luat vederi. Reporter tânărul Andrei Dinu. Mi se aduce un băţ mai lunguţ, cu care dau jos pânza albă de pe placa postată destul de sus, greu de abordat. Ţin un scurt spici în faţa celor adunaţi în cerc, apoi Radu Cârneci, iar Doina Ghiţescu citeşte două poezii de Horia Gane, Doamna Elena ne mulţumeşte. Scena de pe trotuarul din faţa uriaşului bloc este filmată cu 2-3 camere – operator fiind un tânăr cunoscut mie din vedere, tip sportiv, chelos; apare şi Pan Izverna şi criticul de artă Filipovici, dar şi redactorul Nicolae Buiciuc, ştiut de mine de pe vremea debutului. Urcăm cu liftul, acolo apuc să mai vorbesc cu R.C. Ţine un spici Filipovici şi vorbeşte mai dens Pan Izverna: acest poet a dus tot timpul cu sine un roman, cel al vieţii sale, marcată de lagărul de concentrare din Transnistria...
Coborâm, în faţa intrării blocului o găsesc din nou pe soţia poetului, care ne mai mulţumeşte o dată. Mă gândeam: În fine, o primă dezvelire, un bun început. Familiile de care depinde în totalitate acest aspect ar trebui să se implice. Să cheme lume, să dea importanţă evenimentului. În fond nu e ca la înmormântare, când eşti excedat de obligaţii, ca să nu mai vorbim de durerea pentru cel dispărut, de zdrobirea trupească-sufletească, de cheltuieli...Ar fi un mod de a-l readuce în lumea valorilor pe scriitorul dus...








ion lazu: Fotografii