Scriitorul zilei: Ion Ghica; poezii; fotografii

Scriitorul zilei: Ion Ghica, n. 12 august 1816- d. 22 aprilie 1897
   

Fiu al logofătului Dimitrie Ghica, dintr-o veche familie care a dat nu mai puţin de 9 domnitori, în Muntenia şi în Moldova, şi-a început şcoala în greceşte, a continuat cu Gramatica lui Ion Heliade Rădulescu, apoi cu franceza la colegiul Sf. sava, unde s-a împrietenit cu Gr. Alexandrescu şi Nicolae Bălcescu, după care şi-a făcut studiile de inginerie şi matematică la Paris, 1837-1840, Unde a cunoscut pe Ch. Fourier dar şi pe revoluţionarii francezi, revenind în ţară ca lector de matematică. În 1844 înfiinţează împreună cu Vasile Alecsandri şi Mihail Kogălniceanu revista Propăşirea. În 1848 participă la conspiraţia care viza unirea celor două Principate sub domnitorul Mihail S. Reactivează, împreună cu Nicolae Bălcescu şi Cristian Tell societatea Frăţia, de tip masonic. Governul provizoriu în trimite în 1848 ca reprezentant la Istambul, unde rămâne ca exilat. Numit guvernator al insulei Samos, 1853-1859, lichidează pirateria din insulă şi va primi titlul de prinţ de Samos.  Revine în ţară şi va fi ministru şi de două ori prim-ministru: sub Al.Ioan Cuza, fostul prieten de la Paris, acuzat de autoritarism, la înlăturarea căruia va contribui - şi de seamenea sub Carol I.  De mai multe ori ministru. Din 1881 până în 1889 va fi ambasador la Londra. Academician, va fi preşedintele Academiei în patru rînduri. Moare la 81 de ani, la moşia sa din Ghergani.

S-a făcut cunoscut prin scrierile sale de specialitate: matematică, inginerie, economie, comerţ - este primul om politic care a militat pentru industrie şi pentru comerţ - dar mai ales prin Scrisori către Vasile Alecsandri, Din vremea lui Caragea, adevărate monumente de limbă românească şi totodată scrieri memorialistice neegalate în literatura noastră, dând seama despre starea socială-economică-politică din primele decenii ale secolului XIX. Impact  determinant în literatură, a influenţat pe scriitori şi nu numai. Pe Mircea Cărtărescu în Levantul. Iar Dana Dumitriu i-a dedicat un roman în trei volume: Prinţul Ghica.

Citiţi mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Ghica
 http://www.adevarul.ro/cultura/Printul_Ghica_0_392361131.html

Poezia zilei

ion lazu: Elegie

Calul uitat în pripon a ajuns la ţărână.

Zile şi nopţi s-a-nvârtit retezând împrejur

În şesul cu iarba la greabăn o zare puţină

Sau o râpă cu malurile vrezi, cum îi pare acum.

Târziu. Şi copita nici ea nu mai scurmă

Ţărâna, proptită-n poiana albastră de sus.

La cap îi mai flutură alb nechezatul din urmă

Şi firul de iarbă îi creşte în ochi, nesupus...

1968, Pocola-Beiuş

O cronică de Tudor Cicu la antologia de versuri Metafizica practică, de Ion Murgeanu

                         Retorica regală

                                                                 de Tudor Cicu

   În colecţia „Ediţii de autor” a apărut de curând la Ed. Vinea, antologia de versuri „Metafizica practică (Ce am vorbit aseară cu Dumnezeu)” de Ion Murgeanu. Autorul include în această carte, idei şi poeme din cele 11 volume publicate de-a lungul unei activităţi literare de peste 40 de ani. „Şaizecist sadea prin anul naşterii sale (1940), Ion Murgeanu merită o mai înaltă preţuire în cuprinsul generaţiei d-sale, încă, împotriva aparenţelor, neaşezate satisfăcător, cu unele locuri ocupate abuziv, iar altele vacante” încheie Gheorghe Grigurcu în (În loc de postfaţă: Aventura vitalităţii) vorbind despre poet. Să ne reamintim cele spuse de Blaga, care „era şi un iubitor de parabole”: (Când Dumnezeu la împărţirea muncilor şi darurilor), s-a oprit lângă „băiatul ăsta atât de ţîfnos” -poetul- „şi atunci, bunul Dumnezeu uitându-se la element mai cu băgare de seamă, i-a zis: Tu, băieţaş, să treci seara pe la mine să mai stăm de vorbă”. Citindu-i poezia, nu se poate să nu remarci, că, intuind energia cuvântului „creator”, poetul e cu un pas înaintea vremii, grăbit fiind să ajungă înainte de timp şi de orice, acolo unde s-a zărit a fi trimis să ne aducă un nou mesaj, conştient că fiecare obiect are misiunea sa în cuprinsul cosmic: „La drum voi avea mult de povestit/Viaţa cu stăruinţele ei/Speranţa a tot ce iubesc/Nu am nici o îndoială/Că tot ce ating/Se preface în mit”(Curcubeul). Poet al propriei sale uimiri, dar, şi al îndrăznelii de a se impune, doar, nu-i aşa?, cuvântul creator (creierul) mai cerne lumina peste imaginea unui suflet anticipat într-o ordine neanticipată, când: „Filozofii s-au întrecut să taie firul în patru învinuind viaţa/Poeţii i-au încâlcit şi aşa încâlcitele ei cărări de umbră/Toată lumea exultă la tinereţe tristeţea lumii exultă”. Poetul care e gata să-şi inventeze marea „privind în ochean lumea ei”, e totuşi o fiinţă sonoră când „îşi aude sunetul” de la începuturi: „Cât mai aproape de grădina zenitului/unde am tâlcuit să ajung/ca să pot să rămân singur/cu vântul la marginea infinitului”(Ceaţă la mal); sau: „Depărtărilor care m-au ales să le fiu pas/În purpure de asfinţit în coloane şi arcuri/În Groenlande în cercuri de ghiaţă/Al iluziei sunt: strună vibrând periscaf ”(În Groenlande). De la poezia lui Nicolae Labiş, cel dotat cu o excepţională precocitate care se instalase „în chiar centrul ideii de poezie”, după cum afirma Alex Ştefănescu, la poezia lui Nichita Stănescu, care s-a străduit să inventeze „cu totul şi cu totul altceva” - după spusele criticului - şi „a găsit forţa să înfiinţeze un nou centru al poeziei moderne”, nu putem ocoli poezia lui Ion Murgeanu şi trebuie să-l situăm între cei doi. (Vezi poeziile gen: „Două zile” p.36, „Elegie celor doi fraţi ai mamei căzuţi la război” p.47, „Soarta” p.56, „Vrăbioara” p.74, „Doină din frunză” p.75, „Sănii” p.78, „Merindea” p.86, „Vorbe mari” p.121, „Cântarea cântărilor” p.136, „Pianul” p.154, „Lili Marlen” p.153 ş.a.; poezii, pe care citindu-le şi recitindu-le, ai senzaţia că rămâi în aşteptarea luminii cereşti care întârzie şi ea, că ceva e în afara timpului, în această poezie a lui Ion Murgeanu, că asistând la vorba de taină a poetului chemat de Dumnezeu: „tu să mai treci pe la mine din când în când/să mai vorbim”, sufletul tău se zbate între ele -vorbele- doar-doar, am înţelege că avem altceva de gândit (dacă priveşti în acele clipe cu „altfel de privire”). Ceva din interiorizarea rimbadliană din Anotimpul în infern, ni se transmite şi nouă : „Într-o seară mi-am aşezat Frumuseţea pe genunchi – Şi mi s-a părut amară. Şi am înjurat-o”. Şi, la care poetul Ion Murgeanu, vibrează pe aceeaşi excitatrice. Gheorghe Grigurcu face de altfel o remarcă interesantă, când spune, despre poet: „pentru ca efectul artificiului (dat pe faţă ca obiectiv al creaţiei) să fie mai accentuat, e simulată după cum vedem, o anume împletire a subiectului în materia verbală, ca şi cum şi-ar face drum printr-o desime de ierburi ...”. Dar, chiar dacă uneori, simplitatea exprimării lui umbreşte fraza modernă, lucrurile se aleg cu vremea, iar substantivul rostogolit ca la o cursă de „caii-verb”, te face atent că în singurătăţile tale, în timpul lecturii, vor veni din neant, uneori, tristeţi pe care ţi le credeai alungate, ştiindu-te puternic, învingător şi nu înfrânt: „Şi poezia înghiţind căluşe / Şi stând prostia sentinelă-n uşe / Şi adevărul rudă cu netoţii / Amestecat cu târfele şi hoţii / Scârbit mă uit la câte sunt rămase / Şi-mi plâng iubirea: temniţă şi oase!”(Sonetul 66) p.272

   Aşadar, o nouă antologie de poezie curată, românească, necesară tezaurului culturii româneşti, această tornadă sufletească a unui creator încrâncenat să afle “cum să facă omul să atingă cuvintele Tale?” şi, care negreşit, se va înscrie pe o nouă orbită a cuvântului scris.

ion lazu: fotografii - Apus de soare în Parcul IOR, I.