luni, 2 aprilie 2012

Scriitorul zilei: Matilda Cugler-Poni, n. 1851- d. 1931

 

Răchita


Grădina-i părăsită. Unde umblam odată, 
Nici păsări nu mai cântă cu glasul lor voios, 
Pe drumuri creşte iarbă, pe micul iaz înoată 
O luntre sfărâmată de timpul nemilos.

Numai pe mal stă încă răchita cea bătrână, 
Cu crengile-i plecate spre iazul adormit 
Şi ca visând se mişcă, când dureros suspină, 
Trecând pe lângă dânsa zefirul rătăcit

În coaja ei uscată zăresc înc-al meu nume; 
O mână mult iubită în dânsa l-a tăiat, 
Apoi făr'de credinţă a rătăcit prin lume 
Şi numai bietul arbor numele l-a păstrat.

Răchita cea bătrână, de-ar vrea ea să vorbească, 
Mult ar putea să spuie din timpul cel trecut; 
Cât e de uitătoare inima omenească... 
Ea singură o ştie, ea singură-a văzut! 

1873
 
*** 
 
Dintr-o familie de nemţi stabiliţi la Iaşi, Matilda Cugler este
un nume pe care îl mai pomenim când vine vorba despre Convorbiri
literare şi despre mişcarea de la Junimea, dar mai ales când se 
fac referiri nu neapărat academice la îndrăgostirile savantului 
A.D. Xenopol şi ale lui Mihai Eminescu. A fost căsătorită cu un 
Burlă iar după un timp cu savantul Petru Poni, chimist, profesor 
la Iaşi, academician. A avut şansa unei vieţi lungi, care însă 
nu i-a fost de ajutor în impunerea numelui său ca autoare de 
referinţă în literele româneşti. 
Versurile sale, în maniera album de domnişoare cu educaţie de 
pension, adresându-se unor cititoare sever supravegheate de 
guvernante (dacă e să-l cităm pe G. Călinescu), sunt poezii 
clasate,aparţinând istoriei literare.  Citite acum, se observă
mai clar faptul că nu sentimentul, oricât de onest sau chiar 
puternic, nu face poezia, ci altceva, un simţ al inefabilului 
şi o magie lingvistică pe care am convenit să le numim har 
poetic, talent.
Muzeul Poni-Cernătescu din Iaşi
 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
poezia zilei
ion lazu
Copac

Ciudată e copacului pădurea
Şi la priviri neclară totdeauna.
Are un ochi de mucegai spre nord,
Un ochi lucios şi galben către sud
Iar sufletul copacului e mut
Şi-ncercuit pe câte-ar fi de spus.

Cu ochiul muced vede numai galben
Şi doar de galben este viscolit,
Cu ochiul galben vede numai muced
De muşchi şi de licheni învăluit.

Prin ani tot mai ascuns în miezul lui,
E numai ochi şi scuturi împrejur.
De-un timp şi ramurile-l năpădesc aiurea.
Ciudată e copacului pădurea.

1965. Valea Rea-Bacău


ion lazu. Fotografii