Denisa Comănescu, n. 4 februarie 1954

   

 

Obsesia biografiei

Dacă cineva mi-ar da părul într-o parte

dacă mi l-ar ridica uşor de pe frunte

ca un diamant aurit s-ar ivi

oraşul acesta

cu străzi singuratice şi case stângace

ce se năruie la simpla închidere a uşii

cu grădini de streliţia şi lăzi de gunoi

unde ecoul copilăriei

încă se mai aude şoptind:

"Mea mater, mea pater,

filius vester lupus est"

cu muzica ce sparge timpanul maşinilor

şi fotografiile care ucid privirea bătrânilor

cu ulcica plină cu lapte

lăsată prin toate casele

de tatăl pe moarte

doar, doar o va găsi iubitul

ce i-a părăsit fata

(dar el nu vine

şi bătrânul şi-a dat duhul degeaba

sau chiar dacă vine

nu-i pasă

gândind că mai târziu îşi va vinde

şi tatăl său sufletul

pentru cine ştie ce afacere dubioasă)

cu liliacul din curtea căminului de fete –

orbii îi păzesc anemicele flori

prea timpurii şi presimt

că Gemenii se bălăcesc în Vărsător

("E nesănătos, e nesănătos

în curând vom avea un ospăţ")

cu bătrâna cocoşată

la care te strâmbai

când striga:

"O să ajungi şi tu ca mine

o să ajungi!"

(După o săptămână ai căzut

şi mult timp ai atârnat

de umbra bătrânei

ca o cătuşă.

Dacă ar mai trăi în căsuţa de sub deal

ce de lucruri ar putea să-ţi mai spună)

cu prietena ce-şi purta urâţenia

ca pe un portmoneu doldora de arginţi

(până şi ea te-a părăsit:

s-a retras în urechea unui munte

lângă un flăcău zdravăn, ea

mica, firava, pipernicita...

Când se va întoarce

cu poemele ferecate în metalele pure

mulţi dintre cei rămaşi

vor fi dispărut)

cu feciorelnicul pat

pat de tortură

(cineva intra pe fereastră

şi-ţi fura nopţile)

unde te zbăteai de parcă

un prunc şi-ar fi instalat scâncetele

în tine

şi nu ştiai nici un cântec de leagăn

cu porumbeii din coliva primită cadou

la optsprezece ani

(în fiecare toamnă ucizi câte unul

şi-i citeşti măruntaiele

poc: moare tatăl

poc: pleacă iubitul

poc, bei din sticluţa cu prea puţin Neuleptil

poc, poc...)

Dar nimeni nu-mi ridică părul de pe frunte

nimeni nu mi-l dă uşor într-o parte

şi oraşul acesta unde

" Mea mater, mea pater,

filius vester lupus est"

aidoma unei mări moarte

(iar orbii degeaba au prorocit

un ospăţ

putreziciunea a fost prea adânc

îngropată în mine

ca să ajungă singură la suprafaţă)

va rămâne pentru totdeauna ascuns

ca un diamant aurit.

 

 

Alţi scriitori:

Vasile Cârlova, n. 1809                               

Costache Conachi, m. 1849

Al. Căprariu, m. 1988

N. Nasta, m. 1994