17 febriarie: Mihai Ursachi, 17 februarie 1941 - d. 10 martie 2004
Un poet singuratic, dintr-o comună ieşeană, trăind în orgolioasă simplitate, totuşi reuşind să se impună încă de la debut şi să rămână la o cotă foarte înaltă în estimările criticii literare.
Liceul la Botoşani, facultatea de
filosofie la Iaşi; însă în 1961, deci la doar 20 de ani, este arestat pentru
motive politice. După 3 ani de detenţie la Jilava, beneficiază de un decret de
amnistiere. Îşi va relua studiile universitare, de data asta la Germanistică-Iaşi,
absolvind ca şef de promoţie, 1965-1970. Neconformist, încă în 1981 a emigrat
în Statele Unite, stabilindu-se în Texas, la Fort-Wort, apoi în California,
unde a făcut carieră universitară, specializat în limba germană. Îşi ia
doctoratul cu o temă despre influenţa filosofiei lui Haidegger în poezia lui
Paul Celan. Încă în ţară fiind, tradusese din mari poeţi germani: Holderlin,
Schiller, Celan. Revenit în România imediat după revoluţie, a fost numit
director al teatrului Vasile Alecsandri din Iaşi, de unde demisionează după doi
ani, din motive de neadecvare... Unul dintre membrii fondatori ai Alianţei
Civice. Din 1996 profesor asociat la Literele din Iaşi.
I-am citit poemele enigmatice, chiar
ciudate, ce par făcute, dar care, într-un mod insidios reţin atenţia
lectorului. Criticul Alex Ştefănescu, scrie la moartea poetului: "face
poezie de la distanţă", şi pune aceasta pe seama atitudinii senioriale
a poetului. Oricum, faima îl premergea. L-am zărit de câteva ori, nu mai mult
de trei, pe roșcovanul Ursachi în compania altor poeţi ieşeni (nici aceia cunoscuţi mie decât din
vedere şi mai mult din lecturi), ce descindeau la intervale în Bucureşti,
probabil la conferinţe de breaslă, unde nu am participat.
Titluri: Inel cu Enigmă (1970), Missa Solemnis (1971), Poezii (1972), Poemul de purpură și alte poeme
(1974), Diotima (1975), Marea
înfățișare (1977), Arca (1979), Zidirea și alte povestiri (1978; ed. a II-a revăzută, 1990), Poezii (1996), în colecția "Poezia română
contemporană" îngrijită de Mircea Ciobanu, Nebunie și lumină (Ed. Nemira, 1999), Inel cu Enigmă.
Opere complete (Ed. Cartier,
Chișinău, 2002), Benedictus (2002).
Poezia zilei, Mihai Ursachi
Missa
solemnis
I
Și nu se mai aude... Prin vaste nebuloase
Mai rătăcesc
departe, stinghere și disperse,
Ca niste
fluturi-îngeri; nici semn nu mai rămase,
Și căile-s pierdute,
pe care totuși merse.
„Se-aprinde și
se stinge mereu după măsură.”
O, nu se va
aprinde nicicând și nicăirea
Întocmai ca
aceea de sfântă și de pură,
Cum nu s-a mai
aprinde în sufletu-mi iubirea...
...................................................................
La ce să se
jelească aceea ce-a fost ceară
Obscură și
inertă, sortită consumării,
Când razele
plecate din sine în afară
Lumină sunt și
viață, din moartea lumânării?
Spre lacul
perfecțiunii duc drumurile sfinte,
Și pânza lui
subțire cu-a cerului e una,
Pe care
delirează febrilă și fierbinte
Corabia,
nebuna.
Acolo se aude.
Concentricele valuri
Emise dintru
sine spre tainicele sfere,
Chemate sunt
la sine din lacul fără maluri
Situat la
înălțime, umbrit de conifere.
II
În pânzele
apei se înfășoară
Cu funii de
raze la cer se pogoară
În limpede
groapă
Săpată în apă.
Deasupra lui
zac rânduri de lespezi străvezii
Cioplite din
cristaluri albastre-așa de clare,
Încât nici nu
există: pe ultima-n tării
Clipește-ncrustată
hipnotic Ursa mare.
III
Făclii din
ceara vieții aprindeți, și cunună
De chiparos și
laur gătiți pentru-necatul
Ce cârmuie
prin stele Corabia nebună.
Până-n înaltul
apei i-atât de-adânc întinsul,
Bătăile de
clopot abia dacă-l străbatu-l,
Ca zvonul
sărbătorii s-ajungă pân’ la dânsul...
Miron Radu Paraschivescu, m. 1971
Prefața
Bătrân, în fine, să-mi mai fac iluzii
Despre ce-a fost sau cum putea să fie,
Scăpat de optative și gerunzii
Și tolănit în dulcea sindrofie
A viselor, de-acuma înainte
Nepăsător de se-mplinesc vreodată
Ori, aburite numai în cuvinte,
Dispar ca orice oaste degradată,
Sătulă să mai lupte și să moară,
Încerc nebănuita voluptate
A tocului uitat în călimară.
Atâtea mori de vânt ce asaltate
De mine-au fost cândva, și ele-mi lasă
Acele brațe lungi și rășchirate,
În cruce potolită peste casă.
Zoilul mi-e amic, dușmanul – frate.
Invidii, râvne-n mine stau să moară
Și toamna aurită și amară,
Aceste vorbe minunate-n șire
Îmi pâlpâie ca frunza ce-și coboară
Vopselele din pomii-n desfrunzire
Spre a-și piti paleta în pământ.
Așa cum de prin turle părăsite
Cad cioburi de vitralii ce-au răsfrânt
Din ochi mirați de prunc și blânzi, de vite,
Cândva, lumina întru Domnu Sfânt.
2 noiembrie 1970
(din Ultimele,
1971, ed. Cartea românească)
*
I-am pus placă memorială în Bdul Magheru nr 43,
sector 1. Imaginea casei
apare şi în albumul Literaturile
Bucureştiului, ed. MNLR, 2010.
Alţi scriitori:
Titel Constantinescu, n. 1927
Elena Văcărescu, m. 1947
Stelian Tănase, n. 17 II 1952
Ion Petrovici, n. 14 iunie 1882 - m. 1972
O capodoperă a literaturii române actuale:
Gabi Stamate - DUR, roman, 2021, editura eLiteratura
***
Centenar Ludovic Antal
Suntem invitați și noi, Alde Lazu, ca vechi prieteni ai marelui actor-recitator LUDOVIC ANTAL
***
Lidia - 17 (nu e nicio greșeală!)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu