9 febriarie: Andrei Pandrea, n. 9 februarie 1936.
Fiu al sorei lui Lucreţiu Pătrăşcanu şi al
scriitorului şi filozofului Petre Pandrea, a avut mari dificultăţi în a-şi face
studiile liceale. Dând examen de admitere în învăţământul superior la Medicină,
Biologie şi Agronomie, alege Medicina din Bucureşti (1954-1961), după care va
fi medic de ţară, la Boişoara (2 ani), apoi în alte câteva localităţi montane:
Teşila, Paltinu, iar în 1968 revine în Bucureşti, optând pentru etnologie şi
antropologie. (Să nu uităm că tatăl său, Petre Pandrea, fusese deţinut politic
între 1948-1952 şi din nou între 1958-1964. Fiul nevoit să-şi câştige existenţa
din munci necalificate, inclusiv cea de cabanier...). Din 1973, bursier al
Guvernului francez, studiază la Paris, unde se stabileşte în 1979. În 1982
obţine un doctorat în antropologie, la Sorbona. Devine membru şi şef de secţie
la Academia Româno-Americană.
Debutase de timpuriu, cu o carte de turism alpin: Hoinar
prin Bucegi, iar în 1967 îi apărea volumul Medic la Boişoara, stil elevat, îmbinând jurnalul unui medic
stagiar cu observaţii de etnografie, folclor, istorie, sociologie.
Alte titluri, după stabilirea în Franţa: Martor de veac, Etnologie, Unde s-a dat
bătălia de la Posada, 1994, Voievodul cailor, 1995; Oaia, ciobanul şi brânza, 1995; Masa moşilor, 1997; Cu puşca după zmei, 1998, reeditată
în anul 2000, împreună cu Unde s-a
dat bătălia..., cu o prefaţă de Vintilă Horia.
***
Prieten din studenţie cu poetul Pan
Izverna, care îl admira pe tatăl scriitor şi filozof al colegului său de
medicină, am obţinut adresa din Paris a exilatului şi am beneficiat de
găzduirea sa într-o noapte, în mare parte albă, de discuţii aprinse despre
lumea literară din Bucureşti, despre realităţile din ţară... În jurnalul acelei
excursii din 1995 se vor fi aflând amănunte despre întâlnirea mea cu Andrei
Pandrea, medicul, antropologul şi scriitorul, om ardent, euforic, bun camarad
pentru nesfârşite şuiete. Vezi nou apăruta carte Omul bun are timp pentru toate, Jurnal 1995-2000, Ed. Semne, 2016.
În amintirea acelei nopţi de discuţii
înflăcărate şi de mărturisiri fără urmări, i-am dedicat, retroactiv, lui Andrei
Pandrea una dintre poeziile scrise cu ani în urmă, chiar pe tema destinului
românesc milenar la curbura Carpaţilor:
Poezia zilei,
Ion Lazu:
Pădure,
pădure...
Lui Andrei Pandrea
Pădurea ne-a ţinut pe loc
Dar ne ţinu şi-n loc pădurea.
Noi nici n-am pribegit aiurea
Dar nici n-am dat-o la o parte
Să ridicăm cetăţi în loc.
Ne-a fost ea şi lăicer şi vatră
Şi-un somptuos cuier de gânduri
Dar ne-a oprit să punem piatră
La temelie şi sub rânduri.
Azi prin păduri ascult un vaier
Ca de istorii netraduse.
Cetatea noastră e de aer
Şi cu fereşti de frunze smulse.
20 mai 79, Goranu-Vâlcea
Alţi scriitori:
D. Solomon, m. 2003
Ion Lazu- IOR, la rând...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu