10 febriarie: Mariana Marin, n. 10 februarie 1956 - d. 31 martie 2003

    

Elegie - O, vinovăţia şi spaima

 

O, vinovăţia şi spaima

în faţa adevărurilor sugrumate!

Cine va depune mărturie

pentru crimele împotriva noastră?

Cuvintele simple de acum,

înşurubate în singurul trup,

pe care îl pot da morţii,

vă vor face mai buni?

Nu sunt o fiinţă morală.

Cine, trăind, ar putea rămâne

curat şi integru?

Dar uneori, în nopţile de vară toridă,

când încep să cobor scara evoluţiei acestei specii,

gândesc şi văd cu ochiul din frunte,

însingurat şi zdrobit.

Se aud atunci cântări şi blesteme 

într-o limbă în care altădată visam...

***

 

Bucureşteancă, a făcut Filologia şi a participat la Cenaclul de Luni condus de N. Manolescu (în acordă două pagini și jumătate în a sa Istorie critică. O consideră o optzecistă atipică, ce respinge textualismul, ludicul, ironia.) La rându-i, Marian Popa îi acordă o singură coloană, tratând-o cu oarecare mefiență și sugerând că  tonul nealiniat al poetei, faptul că unele texte îi erau citite la Europa liberă, chiar și faptul că Mariana Marin a semnat scrisoarea de împotrivire la realegerea lui Ceaușescu ar ține de trecerea pe cealaltă baricadă a evreimii de la noi, care la început militase activ pentru comunism.

Volume de poezii: Un război de o sută de ani, 1981, 2001; Cinci, 1982 (alături de Alexandru Mușina, Romulus Bucur, Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter); Aripa secretă, 1986; Atelierele, 1990, Mutilarea artistului la tinerețe, 1999; Zestrea de aur (antologie), 2002.

 

Din Ion Lazu, Odiseea plăcilor memoriale:

11 aprilie 2007: O zi pentru identificarea adresei poetei Mariana Marin, dincolo de Barajul Dunării, căci spre marginea urbei există şi o alee Barajul Bistriţei, precum şi un bloc de la sfârşitul alfabetului: Y7, cu 10 etaje, vezi bine, ca să încapă aici cei care n-au mai încăput în Bucureşti...; soare printre norişori, printre copaci deja înfrunziţi, inclusiv castanii, nu şi plopii, mai e până să ajungă seva acolo, foarte sus...; după ezitări şi stăruinţe, ajung la adresă şi o doamnă amabilă Stroe Valeria, preşedintă de bloc, îmi dă acordul. Dar nu se prea ştie ce a devenit poeta după plecarea de aici.

24 august 2997: O luăm înapoi, nimerim pe Barajul Bistriţei, găsim destul de repede Y7, o sun pe dna S. Valeria, coboară, ne conectăm, punem placa, apar câteva vecine, impresionate, una a locuit chiar deaspura poetei  Mariana Marin, era foarte cumsecade, deşi... Şi bine că am pus placa, să rămână măcar o aminire... În sfârşit, o vorbă de bun simţ. Mariana Marin se mutase în 97 de la blocul lor, unele locatare nu ştiau nici până astăzi că poeta a murit încă din 2003. Le repet: o mare poetă şi un om interesant. Însă nu am cunoscut-o personal, ci doar am auzit de faima ei printre colegii de generaţie şi apoi am aflat de moartea ei.

 

 

 

Constant Tonegaru, n. 13 februarie 1919 - d. 10 februarie 1952

 

Februarie mistic

Din umbra învelită cu vată

pomii în larg

au de sticlă câte-o cravată.

 

Tot mereu gloria, nu știu cine, 

pe depărtări şi zăpezi vag

se aude că vine.

 

N-am la îndemâna-un ochian

dar după mersul care cutează treapta

pe claviaturi la dreapta

trebuie să fie neapărat un pian.

 

E însă 13 din luna Februarie, 

domnule Vladimir Streinu, 

naşterea mea când m-a salutat

 

Luna roşie cum e rubinu'

şi de-atunci am rămas

ca vântul prin păduri despuiate

numai glas.

 

Mult vorbareţ strig, scriu, oricum;

deopotrivă femeia cu pisica înşală, 

durata noastră este o îndoială, 

căci noi suntem cenuşe puţină şi mult fum.

 

Cu inima de cretă dau îndemn

şi unde bat în locuri părăsite

lasă viitorimii semn.

 

Pâna totul ajunge o colină, 

cerul cu găuri de site

presară pe dânsa făină.

 

Deci mâine, mâine dintr-o pâine voi creşte

şi-mi voi asculta trilul prin flora

care astăzi dospeşte.

 

În scorburi mierea a îngheţat cu cea din urmă rouă, 

mă îndoiesc dacă se-ntoarce ora

când Soarele sclipeşte ca o potcoavă nouă.

 

Mi-aduc vocea să şterg

numele ce mi l-am scris pe pământ, 

Februarie e numele meu întreg, 

un cântec subţire, un vânt.

 

***

Născut la Galaţi, fiu al unui căpitan de vas, fapt ce-i prilejuieşte călătorii pe Mediterana, este nevoit să-şi întrerupă liceul din cauza unei drame familiale şi să trăiască din expediente. Frecventează cenaclul Sburătorul, încurajat de Vladimir Streinu şi Şerban Cioculescu. Singurul volum de poezii apare în 1945, Plantaţii, distins cu Premiul Fundaţiei Regale pentru tineri poeţi. Prieten cu Dimitrie Stelaru, dedaţi boemei, dar şi cu Pavel Chihaia, Iordan Chimet, Dinu Pillat, Teohar Mihadaş, Tudorel Popa, face parte dintr-o Asociaţie Mihai Eminescu care îi ajuta pe intelectuali, pe vremea foametei de după Război, distribuind pachete primite prin ambasadele occidentale. În acest context de clandestinitate/ generozitate, este arestat în 1947, împreună cu Teohar Mihadaş; suferă chinuri, traumatisme ce nu s-au mai vindecat, se îmbolnăveşte de plămâni. Eliberat în 1951, din motive de sănătate, decedează tragic, la numai 2 luni de la eliberare.

Prietenul din tinereţe Barbu Cioculescu îngrijeşte un volum antologic Steaua Venerei, publicat în 1969, într-un moment de destindere ideologică. La editura Vinea îi apare în 2003 Plantaţia de cuie (adevăratul titlu al poeziilor), în prestigioasa colecţie Ediţii definitive, îngrijită de N. Ţone, cu prefaţă de acelaşi Barbu Cioculescu.

 

Citeşte mai mult: http://www.memoria.ro/?location=view_article&id=984

 

 

* 

Am pus o placă meorială pe faţada imobilului din str. Al. I. Cuza nr. 13-A.

unde poetul a locuit până la moarte. Imaginea casei cu placă memorială apare şi în albumul  Literaturile Bucureştiului, ed. MNLR, 2010.

 

  

Alţi scriitori:

Haralambie Lecca, n. 1873

Alice Voinescu, n. 1885

Anton Holban, n. 1902

Mihai Duţescu, n. 1941 

Ion Lazu -  Oedip, de George Enescu, premieră la

Opera română.

Aseară, invitați la Opera română de prietenii noștri de cursă lungă, familia Carmen Cârneci și Dan Cavassi, ea compozitoare de renume, directoarea Academiei bucureștene de muzică, el mare violoncelist, cunoscut în țările europene, am vizionat spectacolul Oedip de George Enescu, ceva ce a depășit toate așteptările noastre, oricât de entuziaste. Un spectacol de aproape 4 ore, în trei acte, cu sala arhiplină, după cum remarca Lidia, încheiat cu ropote de aplauze ce nu mai conteneau, chemându-i iar și iar la rampă pe străluciții interpreți, toți unul și unul.

Eu, Lidia, nu am văzut un spectacol mai acaparant, mai complet, mai modern, mai armonios. Minunata muzică de operă a lui George Enescu, care, până acum, ni s-a părut că este prea elaborată, prea stufoasă, prea greoaie, chiar, dimpotrivă!, curge ca un râu ce trece prin multe meandre și locuri line; glasurile interpreților, de o claritate și o profunzime cuceritoare, impresionante; corul care, prin voci și mișcare, este mereu altceva, cum și balerinii transformați mereu în alte personaje, purtați cu toții, uneori,  de o scenă rulantă de mijloc, creează momente care mai de care mai expresive, mai neașteptate, emoționante la culme; decorul, de o simplitate magistrală și luminile, tot ca niște ființe vii care se aprind și se sting cu un rost pe care îl înțelegi, toate au creat o atmosferă de spectacol magic, cuceritor și care ți se prinde de suflet pentru totdeauna. 
Acest spectacol mi-a dat încrederea că  în scurt timp totul va reveni la normal, în domeniul artistic, cel puțin, pentru că în preajma noastră am văzut tineri entuziasmați de o tragedie antică. JOS PĂLĂRIA!

Regie, Decor, Costume, Lumini și Coregrafie Stefano Poda

Dirijor Tiberiu Soare

Regizor Asociat Paolo Giani

Dirijori de cor Daniel Jinga, Adrian Ionescu

Asistent Coregrafie Silvia Sisto

Asistent Dirijor Mircea Pădurariu

Asistenți Regie Paula Stoica, Claudia Machedon

Coordonator cor de copii Smaranda Morgovan

Coordonatori de balet Monica Petrică, Antonel Oprescu