26 febriarie: Bogdan Petriceicu Hasdeu,  n. 26 febr. 1838 - d. 25 aug. 1907

 

Născut la Cristineşti-Hotin, în nordul Basarabiei, pe atunci sub stăpânire ţaristă, şi-a făcut liceul la Chişinău, apoi i-a urmat tatălui său, făcând studii universitare la Harcov. La vârsta de 16 ani ţinea un jurnal prodigios, dezinhibat, în ruseşte, adept al şcolii Turgheniev-Gogol. Pentru scurt timp ofiţer în armata rusă, iar în 1856, cu retrocedarea sudului Basarabiei, nemaisuportând oprimarea străină, trece la Cahul, unde lucrează în procuratură. Autoritatea ţaristă, ca represalii pentru că nu fusese extrădat, îi sechestrează moşia de la Hotin, recâştigată mai apoi prin justiţie.

În 1858 este deja la Iaşi, profesor de liceu şi bibliotecarul Universităţii, cedându-şi cărţile personale, în număr de 4.000.  În 1862 întemeiază revista Din Moldova, interzisă din 1863, urmare a procesului intentat nuvelei sale Duduca Mamuca, 1861, pentru ultraj la morală. Deja în 1863 publica nuvela cu temă istorică  Ursita, în cu totul altă abordare, care stă la începuturile manierei scripturale sadoveniene.

În 1863 apare volumul de Poezii, cuprinzând şi o traducere din Tristia de Ovidiu. Din 1876 devine Directorul Arhivelor Statului din Bucureşti, instituţie pe care o restructurează; studiază şi publică  în copie arhive străine privitoare la români. Făcuse o documentare în Polonia, aducând bogat material documentar.

A înfiinţat  revista Columna lui Traian, 1870-1877; Arhiva istorică a României  şi a publicat Cuvente din bătrîni, în 2  volume, 1878-1879, primul volum studiind limba română vorbită, între 1550-1600, rezultată din acte publice, din scrisori şi alte referiri scrise, în vederea elucidării problemelor de evoluţie a limbii române; volumul II cuprinde Cărţile poporane din secolul XVI, transcrise în grafie latină, cu studii despre fiecare text în parte.

Din 1877 membru al Academiei, din anul următor profesor de filologie comparată la Universitatea Bucureşti.

Principalele sale opere sunt: monografia  Ioan Vodă cel Cumplit, 1865, elaborată în maniera Nicolae Bălcescu; piesa istorică în versuri  Răzvan şi Vidra, 1867;  comedia  Trei crai de la Răsărit,  Istoria critică a romînilor,1873, 1874; Etymologicum magnum romaniae, în 4 volume, între 1887-1898, ajungând doar la cuvântul  bărbat - o elaborare cu mult peste puterile oricărui savant, dar şi ale vreunei instituţii - proiect pe care nimeni nu s-a sumeţit să-l continuie... La aceste opere de căpătâi se adaugă monumentala corespondenţă cu fiica sa Iulia, geniala poetă decedată tragic, la doar 18 ani. Ceea ce l-a smuls pe savant din preocupările sale literare, filologice, istorice, atras de magie şi spiritism:  Sic cogito, 1892. A construit castelul Iulia Hasdeu de la Câmpina, iniţiind un cult al fiicei dispărute, întreţinut cu fervoare până la moartea sa, în 1907.

Enciclopedist, publicist, istoric, filolog, lingvist, jurist, academician, om politic de factură paşoptistă, susţinător al lui Cuza, apoi al Regalităţii, spirit european, s-a încadrat în mişcarea liberală, ajungând în Parlamentul României.

 Admirat pentru erudiţia sa fabuloasă, pentru cultura sa enciclopedică pliată pe un temperament romantic, savant "copleşit de o intuiţie magică a Lumii şi Istoriei" (Mircea Eliade) şi luat ca model de Generaţia nouă, a lui Eliade, Vulcănescu, Dan Botta etc, BPH, a cărui dezivă în viaţă a fost: "Patrie, onoare, ştiinţă!" rămâne, fără pic de îndoială, un titan, una dintre cele mai mari personalităţi ale culturii noastre.

 

Citeşte mai mult:   http://ro.wikipedia.org/wiki/Bogdan_Petriceicu_Hasdeu

 

 

Poezia zilei: Viorel Sâmpetrean, n. 1953

 

SĂ FI FOST NOAPTE?

- Să fi fost  noapte, să fi fost zi,
în sălbăticia ideii de a fi?

Spune-mi, te rog, de unde vine ideea sălbăticită?
De unde circumvoluţiunile moluştei
                       de a se urca până la cer?
Şi, totuşi, de unde
nevinovăţia noastră de a urla,
de a arunca căpăţânile copiilor, aproape de noi, în ger?
De unde puterea de a închide o pleoapă
când alta apasă pe trăgaci,
când bisericile sunt dărâmate şi reconstruite de draci?

Draci, prea bine! Vă rog, veniţi
pe osul frunţii mele
unde s-au spart coifurile războinicilor sciţi!

- Veniţi: veţi da de minereul rar
în care s-au înfundat popoare:
acolo e mâna fioroasă a fiarei de har!                                                           

VEI PREŢUI VREODATĂ?

Viaţa s-a retras în monstruoasa desfătare
a draperiilor: nimic nou, jamais.
Viaţa, nepreţuită şi adulată
când lacrimile cad din norii de fosfor.

Nu morţii sunt adulaţi,
ci frica celor care, bâjbâind,
abia  ating, în duşmănie, polenul gândului cel de folos.
Şi, vai, de vei trăi, şi-ai să trăieşti să vezi 
grilajele cu acte înşurubate-n lacăte
şi flori în reci ciorchini de plastici: acolo este aroma
disperării falnice a trudei lor neîngăduite,
cum  faima lanţurilor ce strângeau copiii,
precum gorilele în gratii, născute în laboratoare.

- Ce faci?
Ai uitat, o clipă, de frunzarul în care
miliarde-aripe ale miliardelor colonii de vieţuitoare
s-au strâns: un insectar cosmic în nacela unei păpădii
pe care-o poţi chiar bombarda în palmă
şi mii şi mii de miliarde de aşchii abia de vezi
cum te-nconjoară.

Căci ochiul nu-i aprins şi nici în stare a pătrunde,
doar bîjbâind (cum cei prea mulţi ce nu puteau să-atingă
polenul gândului cel de folos)
într-un târziu de poţi simţi tornada
cum taie, ca o lamă, lacu-n două: ce faci?
Întrezăreşti neputincios spre malul celălalt
din unghiul nevăzut
cum mii-spartani lovesc cu cazematele-n morminte,
cum se retrag printre nisipuri meduzele
înnebunite de torpilele jegoase.
Ce faci?
Vei ştii vreodată? Să fie numai sufletul
în încercarea de a-şi face cuib,
strângând lăstarul,
el însuşi vreasc în cuibul disperat?

                                                       

Alţi scriitori:

C. Papastate, n. 1907

Gh. Anca, d. 2020 

Ion Lazu - Inapoi, la meserie (la Muzeul geologic)