15 februarie: Petre Stoica,  n. 15 februarie 1931 - d. 21 martie 2009

 

 

Bănăţean dintr-o familie de ţărani, poetul a terminat liceul Loga din Timişoara, venind apoi la Bucureşti, la facultatea de Filologie, secţia română-germană. A devenit corector la ESPLA,1954-1962, apoi redactor la Secolul XX, 1963-1972, apoi la alte reviste sau edituri. După Decembrie '89 s-a implicat în presa de opoziţie, la Dreptatea, fondând şi un supliment literar al acesteia. Din 1995 s-a retras în Banat, la Jimbolia, unde a iniţiat o fundaţie culturală româno-germană şi unde a fondat un muzeu unic în ţară, cel al presei, una dintre vechile sale pasiuni de colecţionar, printre altele: bibliofilie etc. De fapt se retrăsese încă înainte de Decembrie, la un moment dat la Bulbucata-Ilfov, iniţiativă benefică pentru acest scriitor căruia numai solitudinea i-a fost fidelă, cum singur notează. La multele volume de poezie s-au adăugat altele, izolarea dovedindu-se foarte spornică pentru scris, nu doar poezie, ci şi "amintiri de corector", alte evocări din vremea copilăriei şi a tinereţii vagante. A tradus intens din germană şi a alcătuit o antologie a poeziei germane, alta a celei austriece.

***

Un poet în adevăratul înţeles al cuvântului, care şi-a apărat neatârnarea socială cu ghearele şi cu dinţii, precum i-a dictat firea şi tocmai de aceea un poet consecvent cu sine, care nu şi-a schimbat niciodată modul de abordare a poeziei. Din aproape, din observarea cu mare atenţie a faptului de viaţă, în imediateţea sa, fără elanuri, metafore, literaturizare, ci prin surprinderea a ceea ce este etern uman, pe cât de simplu şi semnificativ, în viaţa de fiecare zi, în mecanica ei implacabilă. Ironie, o vetusteţe bine pusă în scenă, titluri autoironice, filmul mut al cotidianului care macină totul... O melancolie reţinută, elegia lucrurilor mici, lipsite de fală, în schiţarea frustă a esenţialului, precum în desenele naive, nu lipsite de generalitate. Fragmentarismul este trăsătura definitorie, rezultatul strădaniei scripturale este mica piesă lirică meşteşugită, inteligent stilizată, adusă la maxima expresivitate, pe cât de nespectaculoasă. Îmi este imposibil să-l văd pe Poet scriind romane, lăsându-se furat de epica în desfăşurare. Unanim apreciat de critică, sincer respectat de confraţi.

Pe când lucram la editura Vinea i-am scos traduceri din Rilke: Sebastian în vis/Sebastian im traum, dar şi alte multe cărţi de poezie, unele bibliofile, precum Marea pururi marea, poem cu ilustraţii somptuoase de Mircia Dumitrescu. Pe atunci răsfăţatul editurii, în descinderile sale din Banat trăia din plin bucuria de a fi edificat o operă poetică durabilă. A luat premiul Vinea, dar şi numeroase alte premii naţionale, germane, americane. De altfel îl ştiam destul de vag, mai bine spus din vedere, ca unul dintre actanţii de frunte ai vieţii literare bucureştene din ultimele decenii ale comunismului, deci nici o mirare că prestaţia sa este de găsit în Scene din viaţa literară, Ideea europeană, 2007.

Titluri ale unor volume de Petre Stoica:

"Poeme" (1957), "Pietre kilometrice" (1963), "Miracole" (1966), "Alte poeme" (1968), Arheologie blânda" (1968), "Melancolii inocente" (1969), "O casetă cu șerpi" (1970), "Bunica se așează în fotoliu" (1971),  "Iepuri și anotimpuri" (1976), "O nuntă de cenușă" (1977), "Un potop de simpatii" (1978), "Copleșit de glorie" (1980), "Prognoza meteorologică" (1981), "Amintirile unui fost corector" (1982), "Caligrafii și culori" (1984), "Suvenir" (1986), "Viața mea la țară" (1988), "Tango și alte poeme" (1989), "Piața Tien An Men II" (1990), "Visul vine pe scara de serviciu" (1991), "Manevre de toamna" (1996), "Marea pururi marea" (1996), "Uitat printre lucruri uitate" (1997), "Însemnările cultivatorului de mărar" (1998), "Șambelan la curtea coniacului" (1999), "La scufundarea vasului Titanic ,I-II" (1999-2000), "Insomniile bătrânului" (2000), "Vizita maestrului de vânatoare" (2002), "Veșnic absentă veșnic prezentă" (2002), "Pipa lui Magritte" (2005), "Ultimul spectacol – 101 poeme" (2007).

 

Citiţi mai mult: http://www.romlit.ro/retrospectiv_petre_stoica

 

http://www.observatorcultural.ro/POEZIE.-Petre-STOICA-Insomniile-batrinului*articleID_2482-articles_details.html

Din Ion Lazu: Scene din viaţa literară

16 ianuarie 1980: (...) Cu Petre Stoica, parte integrantă a grupului din spatele meu, cărunt deja şi cam fonfăit din motive de pahar, Mara se pupă, reia de la zero problema Luceafărul, îl întreabă ce atitudine au luat cei din redacţie şi îl incită: De ce nu te-au pus pe tine, de exemplu? Eu, de la masa vecină: Păi dacă domnul Stoica nu se luptă! Dar o spun într-un anume fel, ca să se vadă că iau lucrurile în glumă. P.S. este într-un pulover gri, acum aproape de culoarea pletelor sale încărunţite; poartă la gît un lanţ cu amuletă, un mic femur, însă de argint, care se leagănă în timp ce el se apleacă la urechea Marei. (Acest vorbit la ureche, care cred că nu e decît o mimare a intimităţii.). Lilă îi transmite numărul de telefon, scris pe un şerveţel şi îi precizează că sunt acasă toată ziua; să vină odată pe la ei, se va găsi ceva tare pentru ocazia respectivă! 

28 ianuarie 1980: La masa din colţ, unde stătusem data trecută: Virgil M. cu Petre S. şi apoi soseşe Ioana C., poeta-actriţă. Despre care imediat Mara îmi împoaie urechile. Nu te-ar interesa? mă întreabă, pofticioasă. Eu: După cele spuse… Şi asist, la masa vecină, la un fel de explicaţie între I. C. şi P. S., în prezenţa lui Virgil M., care, simţindu-se penibil, spune la un moment dat: Eu am să trec la altă masă. Dar nu trece…

Actriţa depune mari eforturi să-l convingă pe S., să-l îmbuneze cît de cît, căci se pare că i-a făcut o figură urîtă; tînăra se apleacă înainte, peste masă, ţinîndu-se cu mîna de tăblie, îi iese în evidenţă nasul deosebit de lung; insistă să fie precizate “raporturile dintre noi doi, nu cele prin intermediari”; I. C. poartă un fel de bătălie pierdută, e rău afectată de faptul că P. S. se poartă atît de dur şi distant: el se trage anume spre spate, ca spre a mări distanţa faţă de obiectul dispreţului său, iar în rest replicile lui sunt cu voce prea tare, deşi cam împleticite (încît V.M. îi notifică: “Eu nu înţeleg ce bălmăjeşti tu acolo” - şi în rest M. e foarte marcat de conflictul celor doi, ochii ca două dungi verzi, licărind ca la radio, pletele căzute pleoştit şi stă tot timpul aplecat în faţă, ca un căţel care se uită din prag la cei care mănîncă în tindă); şi nu-mi place să-l văd pe P. S. întinzînd mîna peste masă, spre faţa fetei şi făcînd într-un fel din degete: cară-te, cară-te! – doar că nu o loveşte direct în obraz, dar e foarte dispreţuitor şi neînduplecat şi se uită cu ochi lucioşi, mai mari ca îndeobşte, foarte sigur pe el (şi pe vinovăţia ei). La urmă, pe deplin înfrîntă, tînăra îi zice: Îmi dai mîna, nu? Şi îşi dau mîna; dar totul e convenţional şi se vede cît colo că lucrurile s-au încheiat cum nu se poate mai rău pentru poeta-actriţă.

I.C. se îmbracă să plece, e acum în picioare, înaltă, suplă, cu o fustă albă şi o scurtă din piele, maron, cu bordură de blană. Ne ridicasem în aceeaşi clipă şi-mi vine să schimb cu poeta cîteva cuvinte, anume spre a-i abate cumva atenţia de la scena umilitoare pe care a traversat-o.

 

 

Poezia zilei, Petre Stoica

În orologiu e foarte târziu

 

Bunica a fost cândva în California acolo

oamenii cresc altfel de iepuri ce minunat

e la noi în Balcani bunica s-a întors demult

melancolică priveşte pe fereastră

daliile sunt nişte capete de pudel din curte

adie miros de varză bunica era o femeie

aproape înaltă sclipea ca alămurile fanfarei

din chioşc în orologiu e foarte târziu

şi un vapor cu aburi se scufundă încet

în gravura de sus.

(din volumul Bunica se aşează în fotoliu, 1971) 

 

Lidia Lazu, n. 15 februarie 1953

 

Lidia Lazu – actriță și poetă.

Lidia Lazu ilustrează un destin singular în viața culturală a noastră din ultimele două-trei decenii. Absolventă a Școlii populare de artă, secția actorie, n-a fost niciodată angajată a vreunui teatru, ci a desfășurat o activitate pe cont propriu, în recitaluri de muzică și poezie susținute în București, în marile orașe ale țării dar și în străinătate: Luxemburg, California. A început în anul 1993, cu un recital din creația proprie Destine bizare, pe care l-a susținut cu mare succes la Muzeul Țăranului Român și apoi în alte locații din Capitală și din provincie. A continuat cu un recital din lirica lui Lucian Blaga, în anul semicentenar UNESCO, prezentat apoi în română și franceză, dar și în versiune engleză, în turneul de recitaluri din California, SUA, 2008. În 2006 a prezentat recitalul Amurg violet, din lirica lui Bacovia, împreună cu actorul Petre Moraru și acompaniată de pianista Ilinca Dumitrescu și fagotistul Vasile Macovei. În 2008, a susținut recitalul Iulia Hasdeu, la București și Câmpina. De mare succes a fost recitalul Frumoasa fără corp, din lirica lui Mihai Eminescu, susținut în numeroase locații din București, dar și la Alexandria, Călimănești, Sinaia și Iași. A urmat în 2012 recitalul din cadrul Festivalului București, mon amour, cu versuri din poeți români contemporani. Ca actriță, a colaborat vreme de 11 ani la Radio România Cultural, Tineret și Actualități, înregistrări ce au intrat în Fonoteca de aur. A colaborat,  vreme de 11 ani, la  emisiunea ”Ilinca Dumirescu și invitații săi”, la  Televiziunea Universității Spiru Haret ”TVh2”. Este prezentă pe You-Tube cu numeroase filme din recitaluri dar și din improvizațiile muzicale realizate în cele mai neașteptate locuri și situații, ceea ce face marca acestei actrițe și poete singulare în viața culturală a acestor vremuri.

Ca poetă, Lidia Lazu a debutat în 1995 cu volumul Poezii de care uitasem și în acești 25 ani a mai publicat alte 7 volume de poezii; este inclusă în mai multe antologii de lirică românească precum și în antologii bilingve, franceză, engleză și turcă.  În anul 2007 a devenit membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Poezie. Publică versuri în reviste din țară, și pregătește un nou volum de poezii. Despre autoare au scris cronici favorabile mari nume ale literaturii precum Mircea Ciobanu, Gheorghe Grigurcu, Radu Voinescu, Florin Mihăilescu, Ion Murgeanu, Horia Gârbea, Radu Cange etc.

 

De acelaşi autor:

Poezii de care uitasem, Editura Vinea, 1995

Continuarea cuvântului, Editura Vinea, 1999

Balansoarul umbrei, Editura Vinea, 2004

Cuvântul care stă să mă nască/ The world poised to birth me. Ed. Vinea, 2008

În voia luminii, Ed. Ideea europeană, 2010

101 poeme, Colecția Ideal, Ed. Biodova, 2011

Soarta firului de nisip, antologie, Ed. TipoMoldova, 2012

Varianta B, poezii, Ed. Eikon, București, 2016

Flori de spini, Ed. eLiteratura, 2020

În antologii:

Poezia pădurii, Editura Orion, 1999

Spectre Lyrique, Antologie de la poesie roumaine contemporaine, Ed. Europa, 2000

Soarta firului de nisip, Biblioteca Argeş, 2007

Antologie de poezie română contemporană (în română, franceză, engleză și germană), vol. II, ed. TipoMoldova, 2014          

Referinţe critice: Mircea Ciobanu (România literară), Florin Mihăilescu (Viaţa Românească), Anghel Ruda (Viaţa Românească), Radu Voinescu (Luceafărul), Gh. Grigurcu (România literară), Horia Gârbea (Ziua literară), Ion Murgeanu (Meridianul Românesc-USA, Ziua literară), Radu Cange (Poesis), Ion Andreiţă (România liberă); Nicolae Tzone, Maria Urbanovici, George Astaloş, Lucian Gruia,.

 

M-ai împodobit

În pădurea de toamnă

Și apoi m-ai rotit

Să vezi cerul

În ochii mei oglindit

Frunza copacilor

Prefira lumină în mine

O așternea în straturi fine

Într-un calm ritual

Peste umerii tăi

 

Mâine această pădure

Nu va mai ști

Că ne-a fost temple

Pentru o zi

 

 You have aborned me

In the autumn woodland

And then you spun me

To see the sky

Mirrored in my eyes

The leaf of trees

Strew light within me

Bedding it in ethereal layers

Through the ritual of the serene

Over your shoulders

 

Tomorrow, this forest

Will never know

That it has been our temple

For one day

 

 Un nume dorit

O lumină veghind

Zile repetate în liniște

Ninsoare bogată

În păduri de brad

Și seara

Doruri în depărtare

Mai vii decât tot universal

 

Și fiecare floare

Așezată ca un semn de carte

Între mine și stele

 

 A desired name

A light watching over

Repeated days in tranquility

Dense snow falls

In forests of firs

And in the evening

Yearnings from afar

Are more alive than the whole universe

 

And every flower

Was embedded down as a sign

Between the stars and I

 

 

Și peste o mie de ani

Voi dori să culeg mere

Prune și nuci rămase-n livezi

În toamna ce adie în suflet

Cu nostalgie

 

Culorile ultimului  bal

Vor fi și atunci la fel de vii

Și noi vom merge ca doi regi

Cu sceptre mari

De frunze ocru

 

 And a thousand years from  now

I”il want to pick apple

Prunes and nuts left in the orchards

In the autumn breathing gently in the soul

Nostalgicly

The colors of the final ball

Will then be just as strong

And we shall walk as two kings

With large scepters

Of ochre leaves

 

 Poeziile mele uitate

Pe marginea ferestrei

Le-au ciugulit păsările

Și acum mă chinui

Să le deslușesc în

Volutele zborului lor

Și-n ritmul cântării lor

 

Și le zăresc abia

Ca semne pe nisipul ud

Dar când să le citesc

Mi le șterge un val hain

Și rămân

Doar cu jindul

După frumusețea

Pentru totdeauna pierdută

 

 My forgotten poems

On the ledge of the window

The birds have pecked at them

And now I struggle

To regain their meaning

In the intricacies of their flight

And in the rhythm of their singing

And I can barely glimpse them

Like markings on the wet sand

But when I’m about  to read them

They ”re swept  away by an ill-fated wave

 

And I am left

Just  with the yearning

For the beauty

Forever  misplaced

 

  Șuvițe sonore mi se preling

Printre degete

Și iau forma unor zilnice ploi

 

Mă fac să tresar

Firele de mov și de gălbui

Care se opresc în fața mea

Se răsucesc și

Mi se usucă privirea

Încercând să le abat

Spre cea mai frumoasă

Dintre închipuiri –

 Marea

 

Sounding  locks are sliding

Through my fingers

Shaping themselves into daily rins

They startle me

The purple and yellow strands

That halt in front of me

They twist and

My sight dries up

Trying to stray them

To the most beautiful

Of visions –

 The Sea

 

 Simt în mine oase de pasăre

Și nu le pot opri

Să încerce să zboare

Prezența lor îmi așterne

Vârfuri de munți la picioare

Și n-ar trebui să mai fac nimic

Decât să mă las în voia

Pornirii mele spre zbor

Și spre cântec

Fără nici  o  urmare

 

I feel bird-bones within me

And I cannot keep them

From trying to fly

Their presence lays out before me

Crests of mountains to my feet

And I needn”t do anything

Except letting myself be guided

By my desire of flight

And for song

Witout any consequence

 

Bucuria de-o clipă

Fu gata să mă doboare

Sunet  lin și lumină

Filtrându-se prin frunzare

De tei înflorit

Miros de pace divină

Și fior dinspre plus infinit

 

A moment of joy

Nearly brought me down

Soothing sound and light

Filtered through the canopy

Of blooming linden trees

Scent of heavenly peace

In a tremor from infinity

 

 

Alţi scriitori:

V. A. Urechia, n. 1834

Titu Maiorescu, n. 1840 - d. 16 iunie 1917

Paul Daniel, n. 1910

Petre Solomon, n. 1923

Romulus Zaharia, n. 1930

Corina Cristea, n. 1938

Al. Condeescu, n. 1950

Aurelian Titu Dumitrescu, n. 1956 

Ion Lazu - Groapa Văcărești, încă un ocol...