consemnări, poezii, eseuri

9 septembrie: Dana Dumitriu, n. 9 sept. 1943 - d. 10 oct. 1987

Bucureşteancă din cartierul Griviţa, fiică a unui cofetar, a urmat liceul Petru Groza, bacalaureat 1961, apoi a făcut Filologia, cu licenţa în 1966, după care a colaborat la Radio, la ziarul Munca, iar din 1968 a devenit redactor la România literară, de unde, în 1985 s-a transferat la Secolul XX. A debutat cu articole de critică literară, a scris eseuri şi a dat câteva romane ce au făcut bună impresie. A murit la doar 44 de ani de necruţătoarea boală a secolului.

Marian Popa şi N. Manolescu observă la debut o interesantă proză de analiză psihologică pe linia H. P. Bengescu, scrisă îndeobşte la persoana I-a, ca mai apoi autoarea să recurgă la "ambasadori", personajele care îl suplinesc pe autor, prezentând puncte de vedere diferite, în efortul de obiectivare a actului scriptural. Capodopera autoarei ar fi romanul istoric Prinţul Ghica, în 3 volume, tratând perioada Unirii Principatelor, cu înscăunarea lui Al. I. Cuza şi toată perioada ce se încheie prin detronarea acestuia, prin intrigile fostului prieten şi comiliton Ion Ghica, dornic să preia puterea, ca prim-ministru. N. M. acordă notă maximă acestei realizări romaneşti, pe când M.P., observând şi împlinirile dar şi dificultăţile, consideră că autoarea ar fi dat, la maturitate, pe un subiect original, scrieri mai împlinite.

Opera literară: Migraţii, nuvele, 1971; Masa zarafului, roman, 1972; Duminica mironosiţelor, roman, 1977; Întoarcerea lui Pascal, roman, 1979; Prinţul Ghica, I,II,III, roman istoric, 1982-1986. Eseuri critice: Ambasadorii sau despre realismul psihologic, 1976; Introducere în opera lui C. A. Rosetti, 1984

Citiţi mai mult: incitante fragmente dintr-un jurnal inedit: http://www.romlit.ro/dana_dumitriu_n_posteritate_-_jurnal_inedit_din_ianuarie_1985

Am pus o placă memorială la adresa din Dionisie Lupu, nr. 74, bloc în care a locuit Dana Dumitriu, dar și alți șapte scriitori menționți pe placă.

Poezia zilei, Lucia Negoiţă, n. 9 sept. 1944

Lidia Lazu şi Lucia Negoiţă la Mrea Samurcăşeşti, august 2010

Implorat să inunde...
...întârzie duhul
am găsit piatra pe care să-mi întemeiez rugăciunea
(copia stelei ce-mi pregăteşte sălaşul)

floarea atingerii la nesfârşit urzeşte
chiar sfârşitul
în treierul landei sârguincios şi umil

grea e partea de suflet, curând ai s-o afli,
uşoară partea de trup.
despărţirea lor suferitoare viaţa pre viaţă călcând-o,
pe pământ înspre cer

la zenit, singur El

Limba Lui, izvorul de-acolo
îndurării de-aici.

Câmp luminos ţesut ăn raza minţii...
...pe locul unde ultima chacră
sprijină cerul
sufletul unduitor aţipeşte

precum sideful negrăbit şi vrednic
licărul seminal
smălţuie embrionul divin
în uterul nopţii

cu genunchii la gură
în rugăciune
am vegheat, Mamă,
la naşterea ta întunecată

ocrotită n-am mai fost de atunci
măcar de cuvântul tău geamăt
măcar de lacrimi sau de lumina ce le-a urmat

şi rupt de carnea veche
ce miros acriu de placentă
poartă prin cete
îngerul prea ostenit de strigarea
numelui meu

Pe strada Eliade-ntre vii
miros incestuos, înnecăcios de cărbune
pe urmele limacşilor la intrarea-n depozit,
cu tatăl de mână pe Eliade-ntre vii,
spre un altar de-ntuneric

un buncăr decapitat ştrandul Obor fără apă
fete şi soldaţi de duminică,
buze-inimioară şi miros de briantină
pe sub norii milei şi spaimei
de la Gara de Est

şi iar mirosul dezgheţului, primăvara,
întărâtat de gambele unui copil
pasarela are scândura putredă
doar aerul otrăvit o ţine în aer
când şuieră vreun tren al apocalipsei

- va fi o fulgurare, nu vom şti când,
acea fulgurare -

"Zboară, eşti vulture, zboară", şuieră glasul

dar teci somnoroase trezite la viaţă
mă-ntorc din chemare.

"cazi, te vrem caldă lăuză, aici,
pentru asta eşti bună, hai, repede, cazi"

târziu, mai târziu va fi rândul
acelui crâng curat, acelui râu
ce doar sufletu-i trece, nu pasul

şi crucea lung purtată
întinsă
între maluri s-ajungă,
ce uşoară-mi aprinde,

lumina spre celălalt ţărm

A venit rândul tău, Acriviţo
...să te cer din Mahalaua Negustorilor
celor doi taţi ai tăi, unul Hagi Cănuţă
toptangiu pe vremuri şi cam iflifiu
celălalt, care te-a scris, Nenea Iancu,

bine ţi-ar sta într-un muzeu de ceară
"alţii moare, ş-aşa n-are
fos-mu, parighoria tu Kosmu"
(lumina mea, mângâierea lumii)

privirea ta crucişă, gura ta slobodă
inventând iar şi iar, o basnă de pe lacul Căldăruşani
cu păcătoasa cea veselă şi duhovnicul ei
"frunzuliţă lobodă, of! ţaţo,
gura lumii slobodă"

dar tu eşti prea mulţumită şi lepădată de toate cuvintele,
lumina mea, mângâierea lumii
mai un şeptic, mai o cinzeacă,
împăcată cu Sfântul Petru
de-a binelea

În Amfiteatrul Odobescu...
...ce moţăială fără pic de metafizică
indigestul curs de slavă veche
o scenă de-amor cu ambii învinşi după gratii

frânghia de salvare
scara lui Iacov la cer

o pojghiţă de argint a-nghiţit
acel "aerian bulevard"
şi doar bastonul tău de orb, Zahei,
mai ciopârţeşte soarele în asfinţit
pe buzele vreunui bătrânel în loden

de m-aş ruga acum când ceara-i răbdătoare

din urmă vine Domnul Amărăciune
(capul plecat înspre dreapta, obrazul de cretă
Botta, Amărăciune, lavaliera, Milul Umilul)

şi părul paj al fetei de la Arhitectură
suspendat la mansardă, oglindă se face,
perie aspră, crâng fraged, perdea de atlaz
până în halta mizeră
unde igrasia îşi eternizează mirosul
între nările unei femei încă tinere
(stearpă, e înşelată acum
de spasmul fals al coapselor ei strâmte)

vai, ulcerul meu înfloreşte din spori de cenuşă
cărbunele alb-lăcrimos dă pe-afară
primul vers cu litera uşor ondulată
din pagina putredă a antologiei Des Granges

balsamul cu opium, victorie!
pe aspra cocoaşă a veacului 12
Jacopone da Todi poartă cercel în ureche
versul e arteziană cu vocale deschise

"o Figlio, Figlio,
amoroso giglio
Figlio, chi da consiglio
al mio cor angostiato"

de m-aş ruga acum când ceara-i răbdătoare

un rând mai în spate - Gheorghe (Pituţ) al pădurii
şi Marius (Robescu) fără caiete de note
cu o ţigară-ntre degete galbene
a stat o noapte întreagă la birt
cu profesorul, unchiul meu din Perugia,
şi Cati şi Anca şi Pigu,

în aripa de lângă fereastră
Gabriela (Melinescu) a îngerilor
îşi retezase părul într-abaţie

şi cum ne-a implorat Gabriela
şi cât de mult ne-a promis
însoţirea cu îngerii
văzul feţei lor nevăzute

Am fost în Chelsea Hotel no 2...
...şi mărturisesc

am stat la o masă cu târfa lui Leonard Cohen
am fumat iarbă până la ziuă

Lady, unfold me> repeta acel frate virgin

printre înjurături şi bancuri obscene
veneau spre urechile noastre
sunetele castrate ale văduvoilor mării

And Jesus was a sailor>

singurul punct de odihnă
e creierul meu
cli-po-ci-tor
când iluminat, când lovit de-ntuneric

şi iar vin şi mărturisesc
desfrâul ca un antidot al deznădejdii
la masă, la ziuă, în Chelsea Hotel

tuşeam ca o eretică
ascunsă între zidurile unei sacristii
unde o călugăricioară face semnul crucii
"Maică, tu-ţi strângi copilul la piept,
dară eu..."

nici în somn nu sunt liberă
de ochii femeii injectaţi cu alcool

revolta limfei m-a învins cu totul

am plâns cât am plâns
în locul doamnei miezului nopţii
până ieri sânu-i bolnav alăptase

într-un târziu am căpătat iertarea