4 septembrie: George Bacovia, n. 4 sept. 1881 - d. 22 mai 1957
Marele poet s-a născut în familia unui comerciant
băcăuan; a mai avut un frate, Eugen. A început şcoala la pension, a continuat
la şcoala orăşenească din urbea natală, apoi s-a înscris la Liceu, pe care cu
mare chin l-a terminat în 1903, la 24 de ani. Încercase la o Şcoală militară
din Iaşi, a abandonat după primul semestru; va încerca la Drept, întâi la
Bucureşti, apoi la Iaşi, reuşind să-şi ia licenţa în 1911, după care a cotizat
la baroul din Bacău un deceniu, fără să practice avocatura.
Scria poezie încă din vremea liceului. Dar a dovedit
un talent remarcabil şi la desen, adjudecându-şi un premiu pe ţară pentru
"desen de pe natură", 1899; avea talent şi la muzică, interpret la
vioară, la alte instrumente, devenit dirijorul orchestrei liceului. (A pus pe
muzică poeme de-ale sale, de-ale lui Eminescu şi Ştefan Petică. Mare şi subtil
cunoscător al simboliştilor francezi, a căror tehnică a adoptat-o magistral.)
Ceea ce nu l-a ajutat să termine mai repede: "Liceu, cimitir al tinereţii
mele...". Debutase în Literatorul lui Al. Macedonski, cu Şi toate; va citi mai apoi în
cenaclul macedonskian, cu mare succes, Nervi
de toamnă. În timp, prietenia cu celălalt mare simbolist se va
consolida.
Cu multe schimbări de adresă - la Bacău, Iaşi,
Bucureşti şi iar la Bacău, a ocupat cu intermitenţă, din cauza problemelor de
sănătate, dar şi din lipsa motivaţiei, diverse posturi, fie de suplinitor în
învăţământ (la Bacău, la Călugăra-Luizi, în preajma oraşului) sau de copist, de
ajutor contabil etc. În 1914 definitivează Plumb şi îl trimite la tipar. Va apărea în
iulie 1916. Vreme de război, poetul se evacuase cu arhiva Ministerului Muncii
la Iaşi... Doi ani 1917-1919 funcţionar la Bucureşti. Bolnav, se retrage la
Bacău. În 1924 apare ediţia a doua Plumb.
În 1925 ia Premiul pentru poezie al SSR, împreună cu Lucian Blaga. În 1926,
apare volumul Scântei galbene,
la Bacău şi tot atunci Bucăţi
de noapte, la Bucureşti, în îngrijirea Agathei Grigorescu. În 1930, un nou
volum: Cu voi. Anul următor va primi o pensie de la
SSR. În 1933 va lua Premiul naţional de poezie, de data asta cu Tudor Arghezi.
Într-un sistem autentic al valorilor, era mereu în rândul celor mai importanţi
poeţi ai naţiei. Deşi considerat încă, de critica vremii, un poet minor.
(Prin anii 70, Mircea Eliade, urmărind evoluţiile din ţară, era foarte mirat de
înalta preţuire ce şi-o câştigase poezia bacoviană.)
Se căsătorise în 1928 cu Agatha Grigorescu, profesoară
la Bucureşti, unde se stabileşte cu familia. Urmează în 1936 volumul Comedii în fond, iar în 1944
ediţia de Opere, integrala
scrierilor poetului şi prozatorului. Imediat după Război, reapariţia Stanţelor burgheze este rău primită de
proaspeţii culturnici. Poetul Plumbului
este trecut pe linia moartă; reabilitat prin 53-54, de-odată cu Arghezi. Moarte
în 22 mai 1957, la vîrsta incredibilă de 76 ani! Dar gloria sa va fi postumă,
mereu în creştere de cotă, pe seama unei opere unice prin rafinament artistic.
Nici Arghezi, nici Barbu, nici chiar Blaga nu au făcut şcoală, ci după
Eminescu, numai Bacovia a avut continuatori de mare clasă.
Opera literară: Volume antume; Plumb,
Bucureşti, 1916; Scîntei galbene, Bacău, 1926; Bucăţi de noapte, Bucureşti, 1926; Poezii, Bucureşti, 1929; Cu voi..., Bucureşti, 1930; Poezii, prefaţă de Adrian Maniu,
Bucureşti, 1934; Comedii în fond, Bucureşti,
1936; Opere,
Bucureşti, 1944;
Stanțe burgheze, Bucureşti, 1946; Poezii, Bucureşti, 1956
(ediţie revăzută şi adăugită de autor, 1957)
Citeşte mai
mult. Ascultă. Priveşte...(din
Recitalul Lidiei Lazu. Amurg violet).
BACOVIA: Pansele negre...:
http://www.youtube.com/vatch?v=-bQEYKn9Cww
CARBONIZATE FLORI, NOIAN DE NEGRU:
http://www.youtube.com/vatch?v=Ri-WUOShcqA
Muzica sonoriza orice ecou:
http://www.youtube.com/vatch?v=43vDBXXQC7E
Acorduri, arpegii, armonii:
Poezia zilei, George Bacovia
Nervi de toamnă
E toamna, e
foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, si burează.
Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.
Eu stau, şi mă duc, si mă-ntorc,
Si-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, si burează.
Pastel
- Adio, pică frunza
Şi-i galbenă ca tine, -
Rămâi, şi nu mai plânge,
Şi uită-mă pe mine.
Şi s-a pornit iubita
Şi s-a pierdut în zare –
Iar eu în golul toamnei
Chemam în aiurare...
- Mai stai de mă alintă
Cu mâna ta cea mică,
Şi spune-mi de ce-i toamnă
Şi frunza de ce pică...
Cuptor
Sunt câţiva morţi în oraş, iubito,
Chiar pentru asta am venit să-ţi spun;
Pe catafalc, de căldura-n oraş,
Încet, cadavrele se descompun.
Cei vii se mişcă şi ei descompuşi,
Cu lutul de căldura asudat;
E miros de cadavre, iubito,
Şi azi, chiar sânul tău e mai lăsat.
Toarnă pe covoare parfume tari,
Adu roze pe tine să le pun;
Sunt câţiva morţi în oraş, iubito,
Şi-ncet, cadavrele se descompun...
Ego
Tot mai tăcut şi singur
În lumea mea pustie -
Şi tot mai mult m-apasă
O grea mizantropie.
Din tot ce scriu, iubito,
Reiese-atât de bine -
Aceeaşi nepăsare
De oameni, şi de tine.
Largo
Muzica sonoriza orice atom...
Dor de tine, şi de altă lume,
Dor...
Plana:
Durere fără nume
Pe om...
Toţi se gândeau la viaţa lor,
La dispariţia lor.
Muzica sentimentaliza
Obositor, -
Dor de tine, şi de altă lume,
Dor...
Muzica sonoriza orice atom.
Singur
Potop, cad stele albe de cristal
Şi ninge-n noaptea plină de păcate;
La vatră-n para ce abia mai bate,
Azi, a murit chiar visul meu final.
Şi ninge-n miezul nopţii glacial...
Şi tu iar tremuri, suflet singuratic,
Pe vatră-n para slabă, în jăratec, -
Încet, cad lacrimi roze, de cristal.
Lacustră
De-atâtea nopţi aud plouând,
Aud materia plângând...
Sunt singur, şi mă duce un gând
Spre locuinţele lacustre.
Şi parcă dorm pe scânduri ude,
În spate mă izbeşte-un val -
Tresar prin somn şi mi se pare
Că n-am tras podul de la mal.
Un gol istoric se întinde,
Pe-aceleaşi vremuri mă găsesc...
Şi simt cum de atâta ploaie
Piloţii grei se prăbuşesc.
De-atâtea nopţi aud plouând,
Tot tresărind, tot aşteptând...
Sunt singur, şi mă duce-un gând
Spre locuinţele lacustre.
Cornelia Maria Savu, n. 4 septembrie 1954 - d. 2014
Cam atît
cam atît
şi liniştea noastră a tuturor
un roşu covor (şi adînc
ca să-ţi poţi lua cîmpii
în voie)
pe care ni-l tot întind la picioare
şi treceţi batalioane prin
liniştea care-i roşu covor
ca-n ultimul capitol
din memoriile unui călău
şi memoria e un cîine
care se tolăneşte pe unde-i
vineri
şi tolănite-n memorie
mitteleuropa şi coana liberty pot
în voie de-acum
să-l jupoaie pînă la os
pe Stilist
(oh, cum se-ncăpăţînează el
să producă libri valachici)
chiar aşa
tot mai mult în poemele mele
sînt sindicul străduţei întortocheate
dintr-un oraş cuprins de ciumă
fac numărătoarea morţilor
îi somez pe cei vii să
răsară-n ferestre văruite
încui uşile pun în jgheaburi
pîinea şi vinul
doaor ştii că pînă la urmă
fiecăruia i se fixează locul
între contaminare şi pedeapsă
(şi mai susţinem noi că
poezia sporeşte cînd
frica şi moartea şterg interdicţiile?)
Alţi scriitori:
Dan Deşliu, m. 1992
Anda Boldur, m. 1996
Ion Lazu - Zidul plângerii... din Bobocica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu