consemnări, poezii, eseuri

sâmbătă, 2 septembrie 2023

2 septembrie: Alexandru Paleologu, n. 14 martie 1919 - d. 2 sept. 2005

Dintr-o familie boierească având ascendenţe fanariote, strămutată din Lesbos în Principate pe la începutul secolului XVIII, fiu al unui deputat PNL şi secretar general la Justiţie şi Finanţe, Al. Paleologu a absolvit liceul Spiru Haret şi apoi Dreptul din Universitatea Bucureşti. Între 1946-1948 lucrează în diplomaţie, apoi constată că este urmărit, pleacă din capitală la Câmpulung Muscel, unde trăieşte până în 1956 sub nume fals. S-a aflat în tot acest răstimp în anturajul lui Constantin Noica. Nici o mirare deci că în toamna 1957 a fost arestat împreună cu alţi 23 intelectuali din de-acum cunoscutul "lot Pillat-Noica", fiind condamnat la 14 ani muncă silnică. După 5 ani, în iunie 1964, este eliberat, urmare a Decretului privindu-i pe deţinuţii politici. Însă în 1963 deja fusese racolat de securitate şi anume nu ca simplu informator, ci ca agent de influenţă, nume conspirativ Marin Oltescu - asupra deţinuţilor cu care intra în contact, pledând pentru realizările orânduirii socialiste. Este singurul scriitor român (dacă nu-l pomenim şi pe Haralambie Grămescu) care a recunoscut încă înainte de 1989 faptul colaborării. Datele propriu-zise ale colaborării sunt puţine şi nesemnificative, ca de altfel şi efectele rele asupra celor despre care scria sub consemn - o posibilă explicaţie ar fi chiar faptul că, fiind el însuşi urmărit, securitatea dorea să-l folosească drept factor de influenţare a unor foşti militanţi PNL. Şi fapt este că două articole ale sale, împotriva lui Emil Cioran şi a lui Mihail Fărcăşanu, fost bun prieten, scrise în închisoare, nu au fost publicate în revista securităţii Pentru patrie, menită să influenţeze exilul. După eliberare, urmează pentru Al. Paleologu o perioadă de adaptare, devine cercetător la Institutul de Lingvistică, apoi secretar literar la Nottara, membru al USR şi redactor la editura Cartea românească, 1970-1976.

Imediat după revoluţie, devine ambasador la Paris, foarte curând demis, în iunie 1990, ca simpatizant al monarhiei şi al "golanilor". A urmat o carieră de senator, 1992-2000. De notat că tot în 1990 devenise unul dintre şefii masoneriei din ţară. În cartea de convorbiri cu Stelian Tănase Sfidarea memoriei, dar şi în alte texte mărturisitoare, a dat toate explicaţiile dezinhibate cu privire la colaborarea sa, inclusiv la rătăcirea sa procomunistă - ar fi cazul boierului care pus în situaţia de a munci pe câmp, ca deţinut, realizează faptul că boierii au profitat de munca în condiţii abrutizante a ţăranilor... (De nu cumva e tot o întorsătură de frază a condeierului...)

Opera literară: Spiritul şi litera. Eseuri critice, 1970; Bunul-simţ ca paradox. Eseuri, 1972; Simţul practic. Eseuri şi polemici, 1974; Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanu, 1978; Ipoteze de lucru. Studii şi eseuri literare, 1980; Alchimia existenţei. Eseuri şi portrete, 1983. A doua ediţie, revizuitǎ, 1997; Souvenirs merveilleux d'un ambassadeur des golans, 1992; Minunatele amintiri ale unui ambasador al golanilor, 1993; Sfidarea memoriei, 1995 (în dialog cu Stelian Tănase); Despre lucruri cu adevărat importante, 1997; a doua ediţie, 1998; Interlocuţiuni, 1997; Politeţea ca armă. Convorbiri şi articole mai mult sau mai puţin politice, 2000; L'Occident est à l'Est, 2001; Moştenirea creştină a Europei, 2003; Breviar pentru păstrarea clipelor, in dialog cu Filip-Lucian Iorga 2005; Amicus Plato Sau... Despărţirea de Noica, 2006; Strada Armenească. Convorbiri cu Fabian Anton, 2006.