5 septembrie: Adrian Marino, n. 5 sept. 1921 - d. 17 martie 2005

        

 

Ieşean prin naştere, va face şcoala primară, apoi va intra la Liceul militar, schimbând cu Liceul Internat şi cu Seminarul pedagogic. Va intra la Literele din Iaşi, în 1941, dar în 1943 se va transfera la Bucureşti, cu licenţa în 1945. Va fi timp de 2 ani reţinut de G. Călinescu la catedră, ca asistent, împreună cu Dinu Pillat. Un doctorat, în 1946. În fapt, Călinescu îl debutase încă în 1939, pe când mai era licean, în Iaşul literar. În această perioadă, similar lui Călinescu în ce-l priveşte pe Eminescu, lucrează la două monografii: Viaţa lui Al. Macedonski şi Opera lui A. Macedonski. Similitudinea se reduce la titluri, iar în fapt îşi alesese ca subiect pe adversarul literar al lui Eminescu - abordarea fiind foarte personală, într-un fel de opoziţie cu mentorul său. Marele critic îl defineşte: "un eseist curios şi malign... mare scotocitor de cărţi...". Însă, cum de la apreciere la adversitate nu e decât un pas pentru unele firi, A. M. se va distanţa şi delimita net de G. C., la care dezavuează oportunismul cu care s-a raliat la comunişti, în formele cele mai groteşti. Simpatizant ţărănist, este surprins multiplicând nişte materiale propagandistice P.N.Ţ. şi, arestat în 1949; va trece prin calvarul carceral dejist - mereu distant, semeţ, de unde denumirea de Seniorul - şi va fi eliberat abia în 1957, dar trimis în domiciliu obligatoriu la Lăteşti, în Bărăgan, până în 1963. Abia în 1965 reprimeşte drept de semnătură şi va izbuti să-şi publice monografiile despre Macedonski.

Debut editorial la 44 de ani. O păţiseră şi alţii, pentru mult mai puţin -, neîncarceraţi, doar marginalizaţi social-politic. În 1971-72 beneficiază de o specializare în Elveţia. Din 1973 este editorul apreciatelor Cahiers roumains d' etudes literaires, care au apărut până în 1980. În 1980 îi apare Hermeneutica lui Mircea Eliade, tradusă anul următor în franceză. În 1985 primeşte premiul Herder. Între 1987 şi 2003 scoate 7 volume din Biografia ideii de literatură şi iniţiază o serie de volume ale Dicţionarului de idei literare, eseuri pe fiecare titlu, în ordine alfabetică - nedus la capăt.

În 1993 scrie un text memorialistic pe care îl va rescrie în 1999, şi care va apărea abia în 2010, la fix 5 ani după dipariţia, la 83 de ani, a hermeneutului. Cartea va declanşa un adevărat scandal la scară naţională, datorită prezentării în acvaforte a unor persoane din prim-planul vieţii literare: Dinescu, Simion, Liiceanu, Pleşu, mulţi alţii, dar şi Cioran, Eliade, Monica Lovinescu. Riposta imediată a fost acuza de colaborare cu securitatea şi DIE/SIE, fapt ce a polarizat viaţa literară a ţării. Unii contestând, întorcând acuzaţiile (de manipulare) împotriva celor vituperaţi de Marino şi care, la rigoare au fabricat un dosar de informator, de spion european etc.; alţii luându-i apărarea, pe motive de  balcanism. Rimează cu atitudinea de o viaţă a acestui însingurat şi om distant, inaderent la bisericuţe şi interese de grup, altfel spirit iluminist, pledant cu obstinaţie pentru europenism.

Desigur, pentru intelectualii care în comunism au stat cu capul la cutie, neîndrăznind să ceară o plecare în străinătate, convinși că nu o merită şi că până la urmă nici nu e bine, temători să nu fie luați în colimator, interziși, chiar închiși, altfel oameni de idei şi formatori ai opiniei publice, s-ar zice, a putut să pară mai mult decât suspect faptul că Marino se preumbla fără păs prin Europa şi America, liber să ia contact cu toate marile personalităţi ale exilului românesc şi nu numai, beneficiar de burse internaţionale, mai cunoscut în anii 70-80 în vest decît în ţară şi care, spun aceşti denigratori, la înapoierea în ţară era aşteptat cu premii şi distincţii... Mai grav, Marino a scris el însuşi undeva că, fost deţinut politic, musai să le răspundă securiştilor la unele întrebări... Or, a răspunde la "nişte întrebări", cum de exemplu ce face Eliade, vrea să-l publicăm? vrea să vină în ţară? îl va susţine pe Ceauşescu la Premiul Nobel? ce face Monica Lovinescu etc., la care întrebări, ştiindu-se urmărit, nu avea cum să nu răspundă, înseamnă a furniza informaţii. Cât de grave? Cât de compromiţătoare? Numai Dumnezeu ştie... Iar CNSAS ştie chiar mai mult, sau fabrică pe loc, cu profesionalism, probele la comandă. Cât e adevăr şi cât supralicitare în faptul că a încercat să-l convingă pe Eliade să facă o vizită oficială în ţară? Că a descris mişcările celor din exil? Poate că aceste lucruri despre posibila colaborare cu DIE n-ar fi luat amploare dacă în memoriile sale Marino n-ar fi turnat gaz peste foc cu nemiloasele încondeieri ale fruntaşilor vieţii literare de până în 1999, desfiinţând pe capete, dispreţuind fără limită...

Problema este însă alta: Vom şti să ne nutrim din marea lucrare hermeneutică a lui Marino, care considera hotărâtoare pentru cultura noastră desprinderea din impresionism, mit, simbolistică şi prin consecinţă, accederea la idei, la sistem, la filosofie... Un strigăt în deşert, o dată în plus?

*

L-am văzut o singură dată pe hermeneut, la un târg de carte, vorbind unui număr nu prea mare de auditori: foarte sigur de sine, foarte tranşant, răspicat.  Din publicistica lui A.M. m-a impresionat neplăcut şi mi s-a părut scandaloasă declaraţia că nu a mai citit niciun roman în ultimii 30 de ani.  O aroganţă vecină cu nebunia.  Vrei să fii luat în seamă de scriitorii pe care îi sfidezi in corpore, pe care nu-i citeşti dar cărora le dai note de repetenţie ?!...

 

Opera literară. Critică şi istorie literară. Teoria literaturii şi comparatistică: Viaţa lui Alexandru Macedonski, 1965; Opera lui Alexandru Macedonski, 1967; Introducere în critica literară, 1968, ediţia a II-a revăzută, 2007; Modern, modernism, modernitate, 1969; Dicţionar de idei literare, I, 1973; Hermeneutica lui Mircea Eliade, 1980; L'hermeneutique de Mircea Eliade, Paris, 1980; Etiemble ou le comparatisme militant, Paris, 1982; Comparatisme et théorie de la littérature, Paris, 1988; Biografia ideii de literatură, vol. I-VII, 1992-2003. Eseuri. Publicistică. Memorialistică: Evadări în lumea liberă, 1993;  Pentru Europa, 1995, ediţia a II-a, revăzută şi întregită, 2005; Cenzura în România, 2000;  În dialog cu Sorin Antohi, 2001;  Libertate şi cenzură în România. Începuturi, 2005;  Viaţa unui om singur, 2010

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Adrian_Marino

 http://tismaneanu.wordpress.com/2010/02/09/manipularea-unei-umbre-cazul-adrian-marino/

 http://ziuadecj.realitatea.net/cultura/memoriile-lui-adrian-marino-bulverseaza-lumea-culturala-clujeana--10392.html

http://www.bookiseala.ro/cum-a-denuntat-adrian-marino-stabilimentul-literar-romanesc/14081.html 

http://www.evz.ro/detalii/stiri/adrian-marino-super-spionul-roman-in-occident-893632.html

 

 Poezia zilei: Andrei Ciurunga, n. 28 oct. 1920, Cahul

 

Greva foamei

Limba fiere şi cenuşă,

ochiul tulbure vâscos,

mâna piele, pulpa os,

pâinea - munte după uşă.

 

Şapte ceruri fără mană,

şapte holde fără spic,

şapte blide cu nimic,

şapte zile de nehrană.

Azi e luni, va fi şi vineri

şi va fi duminică.

Gândul se cuminecă

numai cu luceferi tineri.

 

Nu fasole, ci dreptate,

nu cartofi, ci lanţul frânt,

nu tărâţe, ci pământ,

nu mălai, ci libertate!

 

Gura a răcnit în sine:

- Na-vă sânge, na-vă trup,

rupeţi-l cu dinţi de lup,

beţi cu sete de jivine.

 

 Mie daţi-mi ale mele:

casa ce-a căzut în bot,

holdele cu grâu cu tot,

largul cerului cu stele!

 

...

Sufletul s-a şters în zare,

nimeni... nicăieri... pustiu...

numai temnicerul viu

fluierând pe coridoare.

 

(din Poeme cu umbre de gratii, Ed. Sagittarius, 1996)

 

Alţi scriitori:

Al. Vlahuţă, n. 5 sept. 1858  - d. 19 XI 1919

Catinca Ralea, n. 1929

Al. Dobrescu, n. 1947

Nicuţă Tănase, n. 12 august 1924 - d. 5 septembrie 1986 

Ion Lazu - Texturi (în lemn, în sare...)