19 septembrie: Cella Serghi, n. 4 nov. 1907 - d. 19 sept. 1992

   
         

 

Cella Serghi, din câte îmi dau seama cea mai mare scriitoare ce ne vine din Dobrogea, s-a născut la Constanţa; de la bunicul de provenienţă bulgară a luat preudonimul Serghi, căci numele de familie era Marcoff. Acest bunic, sau poate cel dinspre mamă, ceasornicar, era pasionat de arheologie şi expunea în vitrina atelierului vestigii dezgropate chiar de dânsul în solul tomitan, urmându-i pe arheologii profesionişti. I-a transmis viitoarei romanciere interesul pentru vestigii greceşti şi romane, precum şi dragostea pentru tărâmul dobrogean, pentru Mare în mod esenţial, pe care a evocat-o necontenit - familia locuia chiar pe Strada Mării. Primele clase primare la Constanţa, următoarele la Brăila, căci pe vremea războiului din 1916 familia a fost nevoită să se refugieze, fapt ce a frustrat-o pe micuţa dobrogeancă. Vine la Bucureşti pentru a se înscrie la Drept, cu licenţa în 1931.

Din totdeauna activă, dornică să cucerească Viaţa, oarecum în felul Anişoarei Odeanu, dar mult mai sigură de sine, a funcţionat ca secretară a unui avocat, repede s-a căsătorit cu un inginer cu nume italian, apoi cu un judecător. Începuse să publice cronici teatrale, sub pseudonim, foarte bine primite. Dar de fapt scria de pe-atunci la primul ei roman, pe care în 1936 i l-a dat spre lectură lui Mihail Sebastian, pe care probabil îl cunoscuse încă la Brăila... Câteva fragmente apar în Revista Fundaţiilor, bine primite de Al. Rosetti, Camil Petrescu, D. I. Suchianu. Romanul apare la Fundaţiile Regale, pe banderolă scria: "acest roman a fost recomandat Editurii de Liviu Rebreanu, Camil Petrescu şi Mihail Sebastian".  Nu se poate imagina pentru acele vremuri o mai decisivă lansare, în trei trepte... Este vorba despre romanul Pânza de păianjen, citit cu frenezie în acei ani de toată lumea, citit şi după război, în epoca  sovietizării, şi în continuare după 1989, căci apărut în peste 10 ediţii, din câte ne dăm seama. Colaborări la cele mai mari reviste ale vremii: Fundaţiile Regale, Viaţa românească; lecturi la Sburătorul, susţinută de Camil Petrescu, lăudată de Eugen Lovinescu.  Dar deja publica fragmente din noul său roman, Cad zidurile. O vreme a locuit la Paris, mereu în centrul atenţiei, citind în cercurile studenţeşti. Romane cu vădită tentă autobiografică, însă pline de concreteţea vieţii, cu trăiri sincere, cu prezentarea unor personaje atent reliefate psihologic. O idee care mi-a dat fiori, căci am simţit-o ca fiind de mare curaj, pe cât de sinceră în fapt: Aşteptam războiul ca pentru rezolvarea unei probleme personale (citat din memorie)..

 

Opera literară (selectiv): Pânza de păianjen, roman revizuit de autoare în trei ediții succesive (în 1938, 1946 şi 1971); Cad zidurile, 1950, roman refăcut în 1965 sub titlul "Cartea Mironei" şi în 1972 sub titlul "Mirona"; Cântecul uzinei, 1950; Cantemiriştii, 1954; Fetele lui Barotă, 1958, redenumit în ediţia din 1974 Iubiri paralele; Genţiane, 1970; Pe firul de păianjen al memoriei, 1977; Această dulce povară, tinereţea, 1983, cu o ediţie a doua revăzută, apărută postum în 1993. 

Traduceri: Vă place Brahms? de Françoise Sagan; Casa de hârtie de Françoise Mallet-Joris.

 

*

Am pus o placă memorială la intrarea imobilului din str. Sf. Constantin, nr. 24, S.I.,  pentru Cella Serghi, Mariana Rădulescu și Dragoș Morărescu; și o altă placă memorială pentru criticul literar Paul Georgescu. Imaginea se află și în albumul Literaturile Bucureștiului, MNLR, 2009.

P.S. Am cunoscut-o pe scriitoare în ultimii ei ani de viață , în grupuri de scriitori, de actori: mereu expansivă, dornică de comunicare, de prietenii literare, de conversații simpatetice. Am consemnat întâlnirile noastre în jurnalele acelor ani. Citiți-le !

 

 

Alţi scriitori:

Victor Ernest Maşek, m. 2002

Emil Manu, n. 9 octombrie 1922 - d. 19 septembrie 2005. 

Consemnare: 

Aseară, între orele 19.00 și 22:22, în piața George Enescu, am asistat la prima seară de concerte în aer liber, de data aceasta s-au produs: violonistul Alexandru Tomescu, pianista Sânziana Mircea și violoncelistul Ștefan Cazacu, în cadrul programului Wind Water Earth. O seară realmente minunată, poate cea mai emoționantă audiție la care am avut norocul să asist vreodată, într-o viață de om! Un adevărat miracol sonor! Din păcate, excedat de aspectele tehnice, nu reușesc să descarc fotografiile luate la eveniment. Le veți găsi pe alte saituri, căci toată lumea, cele peste o mie de persoane din piața Enescu, fotografia și filma fără răgaz !