3 septembrie: Antim Ivireanul, n. 1650? -  d. 3 septembrie 1716

        

    

 

Georgian din Iviria, născut pe la 1650, a fost ridicat de turci şi dus ca rob la Constantinopol. Eliberat, s-a adăpostit pe lângă Patriarhia ecumenică, învăţând la iuţeală limbile turcă, arabă, greacă şi iniţiindu-se în meşteşuguri precum sculptura în lemn, caligrafia, broderia, pictura etc. - care îi vor fi de mare fols când va trece la tipărirea unor cărţi.

Auzind de marile îndemânări şi calităţi intelectuale ale tânărului, Constantin Brâncoveanu îl aduce la Bucureşti, în 1689, unde deprinde limba română dar şi pe cea slavonă, dar şi meşteşugul tiparului, dând  dintru început 4 cărţi în 4 ani; printre care Evangheliarul, 1693 şi Psaltirea, 1694. Va tipări mereu cărţi în greacă, arabă dar şi mai multe în româneşte.  Printre altele, a înfiinţat prima tipografie din lume cu caractere arabe! Este ridicat de Domn la gradul de egumen şi trimis la Mânăstirea Snagov, unde va fi mutată imediat şi tiparniţa,  fiind scoase de data asta, cu o râvnă minunată, 15 cărţi, dintre care 5 în limba română: Evanghelia, Acatistul Născătoarei, Carte sau lumină, Învăţături creştineşti şi faimoasa Floarea darurilor, în 1701 - anul şi cartea! Căci învăţând limba română, Ivireanul i-a prins înţelesurile, întemeind în fapt, împreună cu Diaconul Coresi, limba duhovnicească română, limpede, plină de expresivitate, utilizată şi astăzi în slujbe. De menţionat că aceşti doi întemeietori sunt consideraţi printre cei mai mari tipografi ai lumii medievale. În 1701 revine la Bucureşti, aducând după sine şi tipografia şi până în 1705 va scoate alte 15 cărţi, printre care prima ediţie a Noului Testament. Devenit în 1705 episcop de Vâlcea, va îngriji la tipografia de la Mănăstirea Govora tipărirea a încă 9 cărţi, printre care Tomul bucuriei, Liturghierul, Învăţături pe scurt despre taina pocăinţei, o scriere originală, în româneşte.

Ridicat în 1708 la Mitropolia Ungrovlahiei, va avea iniţiativa de a înfiinţa o tipografie la Târgovişte, unde va scoate alte 18 cărţi (în total a scos un număr record, de 63 cărţi), printre care Psaltirea, Octoihul, Liturghierul, Catavasierul. (Norocos cel ce va fi ţinut în mână sau măcar sub privirile admirative vreuna dintre aceste sfinte cărţi!) A introdus pe deplin slujirea bisericească în limba română. A pregătit nenumăraţi ucenici într-ale tipografiei. Sprijinit de Petru Movilă, devenit Mitropolit la Kiev, a determinat răspândirea cărţii bisericeşti şi a slujbei generalizate  în limba română. A înfiinţat prima bibliotecă publică din Bucureşti. Ctitor din temelii, la anii 1713-1715, al sfântului lăcaş Mânăstirea Toţi Sfinţii, azi numită Mrea Antim, unde din danii s-a îngrijit şi de asistenţa socială... (Sf. Antim Ivireanul, canonizat de-abia la 1992...).

A trimis la Tbilisi, în Georgia, pe unul dintre destoinicii săi ucenici tipografi, înfiinţând acolo o tipografie cu caractere georgiene. A donat o altă tipografie la Alep, aceasta în limba arabă. A desenat 503 medalioane ale unor personalităţi din Biblie şi, în mod uimitor, a folosit în scrierile sale duhovniceşti citate din filosofii antichităţii, dovadă a vastelor sale cunoştinţe, dincolo de litera cărţilor sfinte. Didahiile sale, învăţături adresate în timpul predicilor la marile sărbători de peste an, îl ridică printre cei mai mari predicatori creştini. Toate aceste fapte minunate întru creştinism, l-au făcut duşmănit de turci, care au pus la cale asasinarea sa: scos din scaunul patriarhal de Nicolae Mavrocordat, primul domnitor fanariot, i s-a pregătit  un exil tocmai la o mănăstire din muntele Sinai, însă pe drum, ajuns pe la Adrianopole, în Rumelia, ofiţerii turci care îl însoţeau l-au asasinat la ordin, aruncându-i trupul în apa Mariţei. Un sfânt al tipăriturilor nu putea să sfârşească decât prin martiraj, victimă a fundamentalismului islamic, parcă anume prin contrast cu deschiderea luminoasă a Sfântului Antim din Iviria...

 

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Antim_Ivireanul

 

 

Alţi scriitori:

Pavel Dan, n. 3 septembrie 1907 - d. august 1937

Ovidiu Drimba, n. 1919

Ion Lazu - Amurg mirabil la Groapa Văcărești