Lidia Lazu - Recital Blaga
lumina ce-o simt...:
poeţii:
Bucovinean din satul Hatna, comuna Dărmăneşti, ca fiu al unui ceferist, a făcut şcoala primară în diferite localităţi unde se transfera familia, inclusiv în Moravia. Revine în Bucovina în 1918 şi se înscrie la liceul cernăuţean Aron Pumnul, cu bacalaureat în 1926. Se înscrie la Litere şi Filosofie, Universitatea Cernăuţi, absolvită în 1930, Magna cum Laude. În 1937 îşi va lua doctoratul cu o temă despre Pozitivismul în opera lui David Hume. Beneficiase de o bursă de studii între 1931 şi 1933 la Paris, apoi la Roma, 1933-1934. Va fi asistent la catedra de logică de la Cernăuţi, apoi la Iaşi şi ajunge la Bucureşti, stabilindu-se aici în 1940. După 1945 are parte de privaţiuni şi umilinţe, mutându-se din oraş în oraş, ca profesor de liceu. În 1960 devine lector la Institutul Pedagogic din Suceava.
A scris poezie, proză, eseu, teatru şi memorialistică. Debutul în reviste literare bucovinene, 1926, apoi colaborează la revistele literare ale vremii, fiind redactor şef la Glasul Bucovinei, secretar de redacţie la Junimea literară, la Universul literar, colaborator la Bilete de papagal, Universul literar, Revista Fundaţiilor Regale, Gândirea. Prea puţin a reuşit să publice din ceea ce a scris, câteva volume de poeme, iar teatrul, prozele, jurnalul i s-au publicat după moarte, de literaţi devotaţi bucovineni. Una dintre marile promisiuni ale generaţiei bucovinene interbelice, poliglot, erudit, destinul literar i-a fost blocat de instaurarea regimului roşu, anticultural. A impresionat culegerea de sonete: Scrieri lirice, 1973, dar mai ales jurnalul său din anii 1929-1936, Zilele şi umbra mea, 1976, reeditat după 1990, cu completările eliminate de cenzură. Am avut bucuria să fiu lectorul acestui volum memorialistic.
Opera literară: Exod, Cernăuţi, 1933; Proze pentru anul inimii, Cernăuţi, 1934; Aur vechi, Cernăuţi, 1936; Zaruri, Cernăuţi, 1936; Cântece de leagăn, Mediaş, 1936; Casă pe nisip, Cernăuţi, 1937; Pietre la cari mă-nchinai, Cernăuţi, 1937; Dulcile cuvinte, Cernăuţi, 1940; Versuri de după amiază, Cernăuţi, 1940; Balade şi strofe răzleţe, Cernăuţi, 1943; Scrieri lirice, îngrijită şi prefaţă de Emil Manu, prezentare Al. Dima, Bucureşti, 1970; Necunoscuta, ediţie îngrijită de Ecaterina Chelariu, cuvânt înainte Mircea Horia Simionescu, Bucureşti, 1972; Scrieri lirice, cuvânt înainte Eugen Barbu, Bucureşti, 1973; Teatru, îngrijită şi prefaţă de Adrian Anghelescu, Bucureşti, 1976; Zilele şi umbra mea, îngrijită şi prefaţă de Corneliu Popescu, Iaşi, 1976; Poezii în vers alb, îngrijită şi postfaţă de Corneliu Popescu, Iaşi, 1983; În căutarea Atlantidei, ediţie îngrijită de Doina Florea şi Corneliu Popescu, prefaţă de Doina Florea, Cluj Napoca, 1989; Strada Lebedei nr. 8. Pagini de jurnal, prefaţă de Mircea A. Diaconu, Bucureşti, 2002; În căutarea Atlantidei (fragmente noi), îngrijită şi prefaţă de Mircea A. Diaconu, Iaşi, 2003.
*
În anul 2007 i-am fixat o placă memorială la adresa din str. Lebedei, 8, care este şi titlul unei cărţi de memorialistică.
În cartea de confesiuni în dialog Himera literaturii, 2007 poetul Ion Murgeanu face o prezentare elogioasă, pe cât de emoţionantă, pe 3 pagini!- 126-129 - a acestui intelectual extraordinar, nevoit să-şi care biblioteca dintr-un loc într-altul şi să trăiască din expediente. Om de rară cultură literară şi filosofică, vorbea curent germana, franceza, italiana, spaniola dar şi rusa, ucraineana. În anul 2010 s-a întâmplat să fiu lector de carte la cele două volume de memorialistică: Zilele şi umbra mea, pagini de jurnal. O impresie de neuitat, o admiraţie pentru totdeauna.
Ion Lazu: Odiseea plăcilor memoriale
2 mai 07.(...) Venind dinspre Izvor-Cişmigiu, fac poză la Tudor Muşatescu, pe Luigi Cazzavilan 37, dar nu găsesc casa lui Victor Ion Popa pe Puţul cu Plopi, după descrieri vagi; ajung pe fostă Soarelui, acum Th. Aman 9-A, fac poză pentru Aurel Covaci; apoi îmi mut investigaţiile în cartierul Gării de Nord, mergând numai pe jos, în acest cartier Matache, unde am lucrat în anii 70; găsesc Al. I. Cuza 13-A, pentru Constant Tonegaru, obţinând acordul verbal din partea şefului unei firme de pază-protecţie, ajung şi în Lebedei, dincolo de marele val al blocurilor înalte din Titulescu-Crevedia, e vorba despre ultima căsuţă rămasă în urma sistematizărilor drastice. (Dar nu avusese şi Constantin Popovici un arelier pe aici?) O căsuţă prăpădită, cu un singur nivel, dărăpănată, cu tencuiala căzută pe mari suprafeţe, părăginită; se urcă pe o scară improvizată, de scânduri, fără balustradă. În dreapta e o curticică devalizată, unde se aruncă diverse obiecte casnice dezafectate. Mai spre porţiţă, un cărucior şchiop. Strig, nu apare nimeni, urc cu precauţie dublă pe scară, dau într-un hol şi acolo un câine culcuşit. Mă retrag în pripă, apoi în stradă aflu că acolo s-au aciuit nişte homles, fără acte, fără lumină electrică. Cele două geamuri de la stradă, prin care îmi place să cred că privea uneori spre lume ostracizatul cărturar, acum cârpite cu cartoane sau cu folie de plastic. Aici va fi trăit 4-5 ani după închisoare, Traian Chelariu, mare promisiune a intelectualilor bucovineni, destin frânt când să-şi deschidă aripile puternice; şi au urmat două decenii de peregrinări şi sărăcie şi umilinţe, cărându-şi imensa bibliotecă prin orăşele moldave, înainte de prematura stingere... Rămânând un mare domn, cum mi-l evocă poetul Ion Murgeanu, încurajându-i pe tinerii literaţi.
Imaginea casei în care a trăit autorul în ultimii săi ani se află și în albumul Literaturile Bucureștiului, MNLR, 2009
Poezia zilei, Traian Chelariu
Cântec alb
Ziua se'nclină'n
ape de-apus,
dar de lumină'n
deget m-ai pus.
Dar de lumină -
crin şi inel,
albă albină
luce pe el.
Albă, uşoară
brumă de jar
îmi înfăşoară
gândul hoinar.
Peste vâlcele,
peste trecut,
albe muncele -
anii-au trecut.
(Revista Gîndirea, decembrie, 1938)
O, doina noastră aşa începe...
O, doina noastra asa incepe
Trece munte, trece deal, -
Am cucerit intinse stepe
Dar dorul tot ne e'n Ardeal.
Bat brandturi iurese de schije,
Turbati si darzi si val de val
Ne'ntampina dusmanii crucii
Dar dorul tot ne e'n Ardeal.
Odese rosii, Balaclave
Si Sevastopoluri si mal
De stanci si moarte vom infrange
Dar dorul tot ne e'n Ardeal.
Crimei, Cubanuri si Caucazuri
Cuprinde-vom pe branci, pe cal,
Vom fi mai repezi ca eretii
Dar dorul tot ne e'n Ardeal.
Pe Don, pe Dvine si pe Volge
Legat-am poduri spre Ural,
Ca viforul suntem napraznici
Dar dorul tot ne e'n Ardeal.
Prin tundre joase si Siberii
Dela Aral pana'n Iamal
Purta-vom steagul biruintii
Dar dorul tot ne e'n Ardeal.
De-ar fi sa trecem prin nisipuri
Din Astrahan pana'n Baical,
Suntem ca gandul si otelul
Dar dorul tot ne e'n Ardeal.
Priviti-l nu mai, sangereaza
El, rastignitul, ca'ntr'un Gral,
Precupetim ceva? - Nimica!
Dar dorul tot ne e'n Ardeal.
Nu poate pururea sa stee
In inima acest pumnal
Infipt in zi de neagra Vineri
Dar dorul tot ne e'n Ardeal!
Poezia zilei, Sânziana Batişte, n. 4 noiembrie 1943
Ai grijă
Ai grijă cum mă priveşti
Ai grijă cum mă apropii
Acestei curate poveşti
Să nu i se-ntunece ochii
Ai grijă cum mă adumbri cu genele
Blânde prinţ
Alungă-i departe pe sumbrii călăi ai speranţei
Când minţi
Nu mă da valului
vântului
Dă-mă-nţelesului
Sfântului
Alungă tu neştiutul
nespusul
Supune-ţi-l
Nesupusul
Nu te speria de tristeţe
Nu te speria de bucurie
Ceea ce trebuie să vie
Să vie
Alţi scriitori:
D.D. Pătrăşcanu, m. 1937
Tudor Muşatescu, n. 22 februarie 1903 - d.4 noiembrie 1970.
Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2008
21
ian. 08. La ora 18 merg la Policlinică, îmi iau tensiunea,
apare cifra 17,7, îmi ia la dreapta şi apare 20,1, deci panică, Gigi îmi dă
reţetă pentru hipertensiune. Dar nu fusese decât emoţia, căci îmi vorbise
despre moartea la 26 iunie, la numai 56 de ani a Rodicăi Faraon, urmată de cea
a soţului ei, Sandu. Iar în decembrie, operaţia lui Titi, soţul ei, încă şi
acum cu drenul. Fapt e că Lidia aduce tensiometrul de la Miţi şi luându-mi
tensiunea ore la rând, nu trece de 14,5, iar pulsul este 71. Ca să vezi ce
efecte are emoţia la un ins cu fire de artist!
În continuare lucru la
textele plăcilor memoriale. Mail Irinei Petraş. Felix îmi dă o listă cu
scriitorii din Vâlcea.
22
ian.
08. Iau destule tensiuni şi niciuna
nu trece de 140/80, deci alarmă falsă. Însă acele vârfuri de tensiune
emoţională, chiar pe timp redus, nu se poate să nu cauzeze. La analize în Pţa
Alba Iulia.
Mihai Cantuniari: Bărbatul cu cele trei morţi ale sale,
ed. Humanitas 2007. Aş citi-o. Dar nu numai eu trebuie să doresc asta. Dacă te
publică Humanitas în 1000 de exemplare şi dacă eşti în librăriile lor preţ de
doi-trei ani, dar dacă nu te citeşte mai nimeni şi nimeni nu scrie un rând
măcar despre excelenţa unei cărţi româneşti, o realizare la nivel european,
atunci nu e curată zădărnicie tot ce se întâmplă în literatura noastră şi cred
că nu numai la noi?
Telefon lui Radu V.,
mulţumindu-i pentru cronica din Sud. Nu intră în Frăţia Eminescu tocmai din
cauza acestui termen, care le va da apă la moară detractorilor. E după o gripă
de 3 săptămâni. Apoi telefon de la M. Cantuniari, mulţumindu-mi pentru cartea
ce-i trimisei pe calculator; a descărcat-o şi nu a plecat din faţa
calculatorului decât după ce a citit 70 de pagini, după aceea durându-l rău
ochii – o lectură care i-a făcut cea mai bună impresie. Scriitorul este frate
cu adevărul. De unele scene şi-a amintit, dar aflu că fotografiile de la acea
întâlnire a noastră nu le are şi nici nu le-a văzut vreodată. Să văd cum le-aş
putea scana şi să i le trimit. Din 83 Mihai C. e tot bolnav, practic sechestrat
în casă – afară nu iese, are agorafobie, printre altele.
Îi spun că totuşi ne-am văzut după revoluţie, la Sala Oglinzi, când Dan Grigore
a înmânat nişte premii Cella Delavrancea. A luat şi el unul. I-a apărut şi lui
o carte de memorii, amintiri şi nu numai, vezi titlul de mai sus, iar eu îi
spun de Himera literaturii şi unde o
poate găsi soţia lui. Promite să-mi telefoneze după ce termină Scenele... Să ne citim între noi, e
îndemnul lui Cantuniari. Îmi spune că în ultimii ani a citit pe calculator
destule cărţi foarte bune, nu-l oboseşte, i se pare interesant.
Mâine dimineaţă la
Uniune, după amiază la palatul Cantacuzino. Poimâine la prânz soseşte fratele
Gelu. Şi, din păcate, criza ulceroasă nu mă slăbeşte...
Maria Urbanovici a dat
telefon a doua oară, spunându-i Lidiei ce mult îi place Scene..., că şi-a făcut însemnări, ca la cărţile foarte importante.
Că sunt un om născut ca să scrie şi că de acum înainte orice referire la
trecuta perioadă trebuie făcută prin raportare la ce-am scris eu în aceste Scene... etc. Lidia se miră ce fel de om o
fi Bujor N., dacă în 800 pagini de jurnal nu scrie despre nicio persoană pe
care să o fi iubit. Unii nu se iubesc decât pe sine şi ei nu pot fi decât
nefericiţi, zic. Alţii, încă mai chinuiţi, nu se iubesc nici pe ei înşişi - vezi cazul Eminescu. Să insist pentru
schimbarea acestui titlu: Frăţia, de sorginte carbonară, masonică, legionară.
Mă uit pe net, o mulţime de sintagme confiscate de alde Artur Silvestri, de
alţi foști securişti feroci...
Vectorul Eminescu?
Magistrala Eminescu? Permanenţa lui Eminescu? Patrimoniul Eminescu, Eminescu
forever, Paradigma Eminescu.
(din Câștigul și Pierderea, în manuscris)
Va urma
Ion Lazu - Fotografii de toamnă...
Ion Lazu - Fotografii de toamnă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu