sâmbătă, 21 noiembrie 2015



Scriitorul zilei: Anghel Dumbrăveanu, n. 21 nov. 1933 - d. mai 2013
              
De felul lui din  Dobroteasa, o comună din nordul judeţului Olt (numele la naştere A. Bacşiş), a făcut gimnaziul la Radu Greceanu din Slatina, 1946-1949 şi a urmat o şcoală pedagogică din Timişoara, absolvită în 1953, când devine redactor la revista Scrisul bănăţean / Orizont, unde activează până în 1990. Între timp absolvise Filologia din Timişoara, 1963-1968, iar din 1969 devenise secretarul Asociaţiei Scriitorilor din Banat. După 1990 a fost câţiva ani director în Ministerul Culturii, iar din 1995 redactor, apoi redactor-şef al revistei Rostirea românească.
Cu un debut tipic de poet, a redactat încă din liceu o revistă, rămasă în manuscris; au urmat poezii răspunzând comenzii sociale, deci realismului socialist. Producţii rămase în afara volumelor, debutul editorial amânat până în 1961, cu Fluviile visează oceanul, în colecţia Luceafărul .Dar abia cu Iluminările mării, 1967 şi Oase de corăbii, 1968 se fixează pe făgaşul unei lirici elevate, singulare, atentă la amănuntul de viaţă diurnă şi totodată la ceea ce este etern, durabil, general uman. Cu vocaţia călătoriilor şi a prieteniilor literare, a fost tradus în multe limbi străine, a tradus la rându-i din importanţi poeţi contemporani ai Europei, iar impresiile din străine meleaguri şi-au făcut loc în prozele sale.

Opera literară:   Fluviile visează oceanul, prefaţă de Ion Bănuţă, Bucureşti, 1961; Pământul şi fructele, Bucureşti, 1964; Iluminările mării, Bucureşti, 1967; Oase de corăbii, Bucureşti, 1968; Delte, Bucureşti, 1969; Faţa străină a nopţii, Bucureşti, 1971; Poeme de dragoste, cu un medalion de Nichita Stănescu, Bucureşti, 1972; Singurătatea amiezii, Timişoara, 1973; Enigma orhideii - Das Geheimnis der Orchidee, ediţie bilingvă, traducere de Irene Mokka şi Horst Fassel, Timişoara, 1976; Chemarea mărilor, Cluj Napoca, 1976; Piatra de încercare, Bucureşti, 1976; Diligenta de seară, Bucureşti, 1978; Poeme, prefaţă de Mircea Tomuş, Bucureşti, 1979; Intrarea în cetate. Timişoara - poeme şi privelişti (în colaborare cu Iosif Costinaş), Timişoara, 1980; Cuvinte magice - Magic Words, ediţie bilingvă, traducere de Irina Grigorescu, introducere de Cornel Ungureanu, Cluj Napoca, 1981; Tematica umbrei, Bucureşti, 1982; Iarna imperială, prefaţă de Marcel Corniş-Pop, Bucureşti, 1986; Fonetica astrelor, Timişoara, 1986; Călătorie neterminată, Bucureşti, 1986; Curtea retorilor, Bucureşti, 1989; Capcane şi visuri, Timişoara, 1990; Predica focului, Cluj Napoca, 1993; Dragoste şi iarnă, Timişoara, 1995; Diamantul de întuneric, Ceraşu-Prahova, 1997; Războiul estetic, postfaţă Crişu Dascălu, Bucureşti, 1998; Begoniile de la mansardă, Timişoara, 2002; Ceva pentru care merită să pierzi o corabie, îngrijită şi introducere de Alexandru Ruja, Timişoara, 2003; Fenomenul Nichita Stănescu, Timişoara, 2003.




Constantin Crişan, n. 21 nov. 1939 - d. 30 oct. 1996
Născut la Tg. Neamţ, din numeroasa familie a inginerului geodez Aurel Crişan, termină liceul Petru Rareş din Piatra Neamţ şi Filologia la Iaşi, 1960. Îşi va lua doctoratul în 1974, exact la vârsta când un cercetător de vocaţie trebuie să se desprindă din masa celor obişnuiţi. Şi, într-adevăr, prin calităţile sale intelectuale şi prin propensiunea spre marile teme, C. C. era un ins ce ieşea din rînd. Profesor, colaborator la Institutul pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea, la Radio şi Televiziune, editor, traducător, a  debutat cu Literatura română în lume, coautor Victor Crăciun; apoi în 1970, a editat în franceză şi engleză 11 elegii de Nichita Stănescu. În 1972  publică Ieşirea din metaforă, studiu despre mari scriitori români: Blaga, Bacovia, Preda, Stancu, dar şi Nichita, Blandiana, Baltag.
A tradus poeţi precum Nichita, Dinescu, Anta Raluca Buzinski şi  a publicat în străinătate nenumărate exegeze despre scriitori români. În 1977 şi 1978 scoate două volume de eseuri despre sociologia literaturii; în 1980 Conversaţii de bunăvoinţă. Eseuri despre adevăruri uitate, iar în 1996 Eseu despre moartea viguroasă; în 1999 Eminescu versus Dumnezeu, cu o prefaţă de Zoe Dumitrescu Buşulenga. La aceste ultime două cărţi i-am fost redactor pe când lucram la editura Vinea. Din păcate cea de a doua carte i-a apărut postum. Inima autorului, ca organ anatomic, s-a opus suprasolicitărilor.
Bine informat despre ultimele dezbateri din exegeza europeană, traducător al unora dintre eseiştii de marcă ai contemporaneităţii, specializat în poetică, stilistică, sociologia culturii şi literatură comparată, Constantin Crişan era un  intelectual de nebănuite resurse, om cu minte sclipitoare, genialoidă, ins soficticat, peremptoriu, vehement în opinii.  L-am urmărit în divere ieşiri publice, la Sala Dalles, la Muzeul Literaturii, în alte împrejurări. Un ins sclipitor, însă nu lesne de  suportat pe termen lung.  Din păcate pentru literatura noastră, cardiac fiind, ne-a părăsit la doar 57 de ani, operaţia pe cord la clinica din Tg. Mureş, în care prietenii îşi puseseră speranţele, nu a reuşit să-l salveze.
A locuit în blocul scriitorilor din str. Apolodor nr.13-15. Când am fixat cele două lungi plăci memoriale la intrările blocului, numele său a apărut pe una dintre ele, împreună cu alţi 11 scriitori. Iar la numărul 9 pe aceeaşi str. Apolodor, s-a aflat casa unde a locuit unul dintre scriitorii preferaţi ai lui Constantin Crişan: Urmuz, actualmente loc viran; demersurile mele pentru obţinerea aprobării unei plăci memoriale s-au blocat în sertarele celor de la primărie...
Citește mai mult:

Imaginea casei în care a trăit autorul se află și în albumul Literaturile Bucureștiului, MNLR, 2009.

Poezia zilei:    Anghel Dumbraveanu

Fântânile Serbiei

         Lui Nichita Stanescu, Petre Stoica, Adam Puslojici, Srba Ignjatovici

suntem la masa aproape toti
petre adapostit în barba lui de iarba uscata
nichita uitându-se la înger cu doua pete de cer
adam care tocmai l-a încuiat pe dumnezeu într-o garsoniera
si srba uimit de tacerea si întelepciunea propriului vis
iar eu în loc sa ma plâng ca-mi scufundara corabiile
în strâmtoarea blestemata a zilei
îmi amintesc cum alergam dupa soare cu cercul

totul ar fi bine
cugeta unul
daca ne-am mai putea vedea
la un secol odata

o bucata de brânză mai cântă pasarea
în muntii carpati
un ardei si-o ceapa mai scoate ciutura
din fântânile serbiei
un lautar si-o bardaca de vin
mai putem cumpara
punând vers de la vers
chiar daca luna nu ne mai saruta pe gura
când ne-ntoarcem spre dimineata
din patul vreunui cântec mirosind a femeie

masa e-ntinsa pe fluviu
si nu ne vedem între noi

ce bine-ar fi cugeta unul
daca ne-am mai putea întâlni
chiar asa
la un secol odata

 Niciodată uitarea

Intre noi sunt zapezi si nisipuri.
Maine, poate pustiuri, oceane.

Niciodata uitarea.

Sub icoana ta imi incep ziua.
Aripa mea creste din umarul tau.
M-au inchinat marii, aprig si pur, 

Sa fiu si sa nu fiu invins.

Intre noi sunt zapezi si nisipuri.
Maine, poate cerul cazut.
Dar bucuria de-a traversa noaptea, 
Sa-ti ies inainte pe celalalt tarm, 

Unde niciodata uitarea ...

Cum raza serii

Sînt si aici si-n alta parte
si fericit si trist, si rau si bun, 
cum viata-nseamna si putina moarte, 
cum întelept si cum nebun.

Iau barca si ma urc în cer, 
si în pamînt, si-n flori, si nicaurea, 
cum raza serii într-un giuvaer
si cum ecoul colindînd padurea.

Sa ma astepti pe-acelasi mal
unde-am sa ies mereu din ape, 
cum fluxul largului egal, 
cum si departe, si aproape.


Alţi scriitori:
Eugen Todoran, n. 1918
Aurel Dumitraşcu, n. 21 noiembrie 1955 - d. 16 septembrie 1990
I. Valerian, n. 1 august 1895 - d. 21 noiembrie 1980




Ion Lazu - O pagină de jurnal 2008 



2 mai, continuare: Plimbări prin împrejurimile Hoffman Estates. O las pe Lidia cu ai ei şi ies la o plimbare singuratică prin suburbie. Dacă te uiţi pe hărţi, Chicago este înconjurat de o multitudine de suburbii, a noastră se plasează spre west şi îi mai urmează alte câteva până ce se iese cu adevărat din zona de gravitare a marelui oraş. Bulevardul cu pricina Bode Rd. este orientat est-vest şi pe lungime de cca 700 m merge absolut rectiliniu, ca tras cu rigla/teodolitul, cu câte două-trei benzi pe fiecare sens şi mărginit de peluze largi, de la rigolă şi până la şirul de imobile, toate aliniate la aceaşi distanță de şosea. Peluzele de iarbă, ca să detaliez, de 6 m lăţime spre şosea, suportă un trotuar din plăci de beton late de doar 1,2 m, urmează încă 3 m de peluză, după care spaţiul folosit ca grădiniţă din faţă şi apoi şirul de imobile. Unele solitare, altele lipite la capăt câte două, însă doar arareori au mai mult de un nivel, nu prea se înalţă pe verticală, aproape toate sunt doar cu parter şi un şir de ferestre spre bulevard, sugerând că interiorul cuprinde un rând de camere spre stradă şi încă unul către spatele casei. Casele sunt cu deosebire joase, nu ridicate pe temelii înalte, solide, temeinice. Uneori un basement şi un hocparter, dar asta pare deja prea mult. Pe frontispiciu, locuri pentru steagul SUA, de regulă deja arborat, dacă nu cumva în faţa casei se află un stativ special pentru arborarea drapelului naţional. La noi această etalare casă de casă a drapelului ar părea mai mult decât stridentă, la ei se vede că este un alt consens. Alteori încă un stâlp la marginea căii de acces, pe care este fixat coşul de baschet pentru antrenamentele băieţilor din familie, dacă nu l-au plasat deasupra intrării în garaj. Impresionant este faptul că de-a lungul trotuarelor se află un şir neîntrerupt de arbori puternici, bătrîni, seculari, cu ramuri ce se întind deasupra şoselei, de cele mai multe ori platani sau alte foioase, dar şi brazi sau pini şi desigur magnolii înflorite, dar şi mesteceni cu mâţişorii atârnând, iar prin iarbă sunt puse zambile şi mici arbuşti decorativi. Aspectul general este al unui sat de vacanţă, cu case nu tocmai temeinice, nici înconjurate de cine ştie câte acareturi, nici foarte populate, oricum pentru familii mici; totul îngrijit, cochet, chiar ca într-o staţiune unde proprietarii vin pe sponci, în scurte sejururi. Notez câteva nume de străzi vecine: Grand Canyon, Washington, Western, Nordlown, Salem, adică denumiri uzuale. Iată o clădire municipală: Public works, dar şi Police H.Es., Solders hous, un anunţ: Autumn chase apartaments, old town pizza. Pepito’s mexican foods.
Şi iată în stânga peluzei un mic lac, cu anunţul restrictiv: Danger deep water, aici trei lebede, însă de culoare maronie. Probabil, proprietate privată şi imediat atenţionarea: Violators will be prosecuted. Pe straturi, narcise şi alte flori primăvăratice, pentru noi întârziate cu aproape o lună de zile. Observ că fiecare arbore de pe trotuar dar şi micii arbuşti decorativi sunt cu râvnă lucraţi la rădăcină, un pătrat amenajat cu lespezi, presărat cu rumeguş. Mă trezesc amirosind muguri şi frunzuliţe. Bag de seamă că la intersecţii nu prea sunt semafoare, însă şoferii opresc, se asigură, abia apoi pornesc şi nu s-a pomenit să nu te aştepte să ajungi dincolo pe pasajul de pietoni, sau să se hazardeze pe vreo stradă laterală fără prudente priviri. Dar iată albind voios un prim zarzăr înflorit, iar mai încolo chiar un măr. Da, toate locuinţele par de jucărie, fragile, friabile, decorative, înăuntru ghiceşti spaţii mici, în majoritatea cazurilor garajul plasându-se în chiar imobilul cu pricina. Dincolo de bulevard, colegiul, destul de spaţios, într-o curte largă. Să-i întreb pe-ai noştri dacă aici au învăţat copiii lor.
Merg astfel pe Bode Rd. drept înainte, apoi se face o cotitură severă la stânga, aici deja apar garduri către stradă; înaintez cam un km, printre imobile poate mai răsărite decât cele dinspre Ionel, apoi caut pe stânga o stradă paralelă cu bulevardul nostru ca să revin spre casă pe alt traseu. Sălciile plângătoare abia dacă au dat mâţişori; pe alee, o limuzină albă şi lungă de vreo 6-8 m, cum n-am văzut decât în reclame. Lalele şi un soi de magnolii pitice, dacă nu le confund cu altceva. Totul ordonat, salubru, bine ţinut sub control. Relief plat, dar cu unele zone depresionare, înierbate, tunse, atent drenate, sau umplute cu apă şi pe care plutesc nestingherite lebede, dacă nu cumva au ieşit pe tăpşan să pască şi uneori să scoată nişte ţipete atipice. Un Districtual Park Schaumburg, acesta fiind pe hartă denumirea suburbiei de care aparţine  mica aşezare Hoffman Estates. Lucrători de la „spaţii verzi”, cu maşini de tuns iarba, în aer miros dulce-înţepător de clorofilă. Pe o alee şi între straturile de flori, un macadam roşu, de efect. Imobilele au uneori faţade de piatră, dar te întrebi dacă sunt autentice sau artificiale, de butaforie.
Traversez înapoi, în ordine inversă, străzi de-alde Salem, Western, iar semnalizările sunt sub 20 mile viteză, ca în zonele rezidenţiale. Arborii seculari, cu viguroase crengi ce se caută pe sus fac ca locuinţele să pară şi mai micuţe. Şi recente cu dinadins. Printre pomi, veveriţe sărind de colo colo, atente, chiar nervoase; un pui de iepure roşcat. Nu m-aş mira să apară în libertate şi alte soiuri de sălbăticiuni. Aş fi înclinat să cred că arborii sunt resturi ale unui vechi codru, printre care au fost construite locuinţele; acum însă observ că e vorba despre arbori plantaţi, la distanţe egale între ei şi faţă de axul şoselei. Linişte, ciripit intens de păsărele, multe mierle ţopăind prin iarbă, impresia generală fiind de sat de vacanţă, depopulat.

Mai trec pe la un lăculeţ cu lebede, stau pe-o bancă, sub coroanele unor arbori acum golaşi, neînfrunziţi; dincolo de părculeţ e o altă şcoală, mereu steaguri arborate peste tot; în fine revin acasă. Mă vede Ionel pe fereastră şi îmi dă drumul prin faţă. Se apucă să-mi spună povestea acestei case: are 80 de ani, a aparţinut unui ins care era proprietarul terenului din jur şi a tot vândut la parcele. John a făcut multe îmbunătăţiri şi adăugiri, evaluând-o la 250.000 dolari; a ales-o fiind mai încăpătoare pentru o familie ca a lui. A luat-o cu cca 100.000 şi dacă o lua atunci când a emigrat l-ar fi costat 50.000, însă pe atunci nu se putea aventura la un astfel de împrumut. Fetele au ieşit şi ele la plimbare prin cartier, în urma mea. Se întorc în curând, relaxate. Mâncăm, mă întind puţin, iar Lidia joacă baschet cu Ioachim, 8 ani, băiat foarte isteţ. Între timp a venit Ioana, cu copilul ei, născut de doar 2 kg, dar între timp a refăcut decalajul. Gabi se cuplase cu alt frate să plătească ratele la o casă, dar având de plătit o pensie alimentară aşa de mare, s-a retras din combinaţie.
Va urma



Ion Lazu - ExpoToamna 2015