miercuri, 18 noiembrie 2015


18 noiembrieIon Larian Postolache, n. 18 nov. 1916 - d. 7 dec. 1997

       

Adjudean prin naştere, a făcut liceul la Unirea din Focşani, continuat cu un liceu comercial, după care s-a înscris la Academia Comercială din Bucureşti, 1942-1945. Între timp a fost reporter de front. A fost tehnician la Gaz Metan, apoi proiectant la Ministerul Industriei Uşoare.
Debutase cu poezii în 1933 la revista Căminul, iar editorial, în 1937 cu Fluturi de bronz.  În 1945, la Sibiu, a condus un cenaclu literar unde participau mari scriitori precum Blaga, Doinaş, Radu Stanca, Ioana Postelnicu. Revenit în Bucureşti, a înfiinţat alt cenaclu literar.  De altfel frecventase cenacluri literare antebelice, la Focşani, apoi Cenaclul Sburătorul, în perioada 1940-1943. După o amânare de aproape două decenii, reapare cu volume de poezii şi cu traduceri excelente din marile epopei ale lumii. Mahabharata, precum şi cu traduceri din literatura engleză, în colaborare cu soţia sa Charlotte Filitti.

Opera literară:   Fluturi de bronz, Focşani, 1937;  Hronic (divertisment), Bucureşti, 1941; Grădina cu cactuşi, Bucureşti, 1969; Oraţii, Bucureşti, 1972; Amurgul zăpezilor, Bucureşti, 1982;  Mătănii, Bucureşti, 1990; Balade apocrife, Bucureşti, 1992. :Traduceri:   Imnuri vedice, prefaţă de Sergiu Al. George, Bucureşti, 1969 (în colaborare cu Viorica Vizante); Texte alese din lirica sanscrită, Bucureşti, 1973 (în colaborare cu Charlotte Filotti); Poezia Egiptului faraonic, prefaţă de Constantin Daniel, Bucureşti, 1974 (în colaborare cu Ion Acsan); Mahabharata (Legenda lui Nala şi a frumoasei Damayanti), prefaţă de Mircea Maliţa, introducere de Constantin Daniel, Bucureşti, 1975 (în colaborare cu Charlotte Filitti); Thomas Malory, Moartea regelui Arthur, I-V, prefaţă de Dan Grigorescu, Bucureşti, 1979 (în colaborare cu Charlotte Filitti).

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Ion_Larian_Postolache


Poezia zilei, Ion Larian Postolache

Colocviu antic

S-a furişat aseară în cetate,
Drumeţ pribeag cu torbă grea în spate.

Ce noapte albastră! Cât belşug de cer!
- De aur Cloşca. Rariţa de fier.

Cum zumzăie cetatea... Ca prisaca!
- Acesta este drumul spre Itaca?

- Acesta-i drumul, dar departe-i foarte
La mii de stadii. Poate mai departe.

Doi înţelepţi treceau vorbind încet,
Despre Zenon şi Thales din Milet.

Şi-atunci au dat cu ochii de străin:
Sandaua ruptă. Zâmbetul senin.

— „Din ce cetate vii, drumeţ sărman?
Ce ştii din Platon? Din Aristofan?

De ce n-ai myrt ca fruntea-ţi s-o-ncununi?
Ce ştii să faci?”
— „Eu? Poleiesc minciuni”.

N-au înţeles nimica filozofii,
Îşi potriveau cu grijă faldul ştofii

Şi-l ascultau cu gându-n altă parte.
- Ce spune el nu scrie-n nicio carte.

Şi unul l-a-ntrebat troznind din deşte:
- „Cum poleieşti minciuna? Povesteşte.”

- „E-un meşteşug furat de mult, din cer,
Îl ştiu de la bunicul meu Homer.

Era un orb bătrân de prin Helada,
Insă purta în traistă Iliada”.

- „Dar spune, ce-i mai faci minciunii tale?
- „O joc un timp, arzând, pe nicovale,

O iau în cleşte, o lovesc cu dalta,
O răsucesc pe-o parte şi pe alta,

O-ngemănez şi-o chinui, după plac.”
- „E-un filozof”. „Pe dracu! E un vrac”.

- „Şi după asta, ce faci cu cuvântul?
Îl dai cu bronz, aşa-i? – „Ferit-a Sfântul

Doar când îl simt că bate ca o mreană,
Cobor pe el o lacrimă din geană.

Și-atunci cuvântul arde peste veacuri,
Ca luna-n cer. Ca stelele în lacuri”. 
*
Am pus o placă memorială în Bdul Lascăr Catargiu, nr. 11 A, pentru Ion Larian Postolache, C. Piliuță, Ch. Filitti, zona Pța Romană, S.I.


Alţi scriitori:
Iordan Chimet,  n. 18 nov. 1924 - d. 23 mai 2006.
Alexandra Târziu, n. 1937 



Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2008 
  

29 aprilie 2008, continuare: Ne mişcăm deja cu acest AA91 spre ieşire, pe ploaie mare. Deci aşa: Londra Chicago = 6348 Km, pe ruta prestabilită; timp de zbor 10 ore, iar la Chicago vom ajunge la ora 10:58, ora lor. Se va zbura peste Irlanda, peste Labrador şi lacul Erie până la destinaţie. La 17:02 pornim în forţă, urcăm pe deasupra Londrei, care se vede în desfăşurare, păcat că trecem în mare viteză şi nu am răgazul să contemplu principalele repere, ştiute de pe hărţi... apoi ne dirijăm spre nord, pe la Hertfort, ca să o cotim spre NW, ţintind sudul Irlandei. Afară sunt doar 5 grade C, zburăm prin ceaţă -, de ce nu mă mir deloc?, ne îndreptăm pe la W de Mancester şi suntem la peste 3000 m înălţime. Da, un avion mult mai mare decât precedentul, iar noi plasaţi pe rândul 33, asta însemnând al patrulea rând în spatele aripei stângi, însă nu la fereastră, ca data trecută, ci dincolo de culoar. Pentru mine e o frustrare sau oricum un ghinion, să nu pot privi pe fereastră, în timp ce destui pasageri mai norocoși nu dau cea mai mică importanţă, ignoră fereastra sau chiar trag storul şi se cufundă în somn. N-aş face asta în veci, probabil ei au mai călătorit şi li se pare că nu mai e interesant; or, eu nu mă satur de privit nici când sunt în tren, pe un traseu pe care îl fac de-o viaţă... Altă abordare, asta e.
7:29, prin W de Nattington şi apoi prin W de Mancester şi Liverpool, la altitudine de 10.650 m, când avem de parcurs încă 6.040 km până la destinaţie. Am ieşit deasupra Oceanului, lăsând în urmă Albionul. Iată o insulă Isle of Man şi ne dirijăm spre nordul Irlandei, la aproape 11.000 m altitudine. La 7:45 ne-au dat un pahar de suc de portocale; am trecut de Belfastul irlandez, iar Dublinul lui Joyce este mult spre sud, imposibil de atins cu privirea, mă rezum să-l localizez pe monitor. Afară sunt -47 grade C. Zburăm cu o viteză de 902 km pe oră şi iată că am ieşit deasupra Atlanticului.
Tangent la nordul insulei Shannon, apoi pe la sud de Luvenlanda, orientaţi pe gura golfului St. Laurenţiu. Labrador sea. Întinderi mari de apă şi ţărmuri înverzite, păduri uriaşe, dar şi puzderie de lacuri. Este ora 11:08 şi mai avem 3 ore şi 30 minute până la Chicago, deci 2.900 km, mereu cu viteză spre 920 km/h şi la altitudine de 11.582 m. În stânga noastră rămâne insula Newfoundland. Ora 12:00 şi suntem în inima golfului St. Lawrence, gata să survolăm o foarte lungă insulă dinspre gura fluviului, iar spre malul nordic se plasează un alt şir de insule mai mici, șapte la număr: Septisles. Gura însăşi a fluviului are conturul unui cap de pescăruş cu ciocul deschis.

Afară sunt de data asta -70 grade C, că nu degeaba suntem spre cercul polar! Pe monitor, partea sudică a golfului apare ca o zonă foarte joasă şi înţesată de lacuri mari, multe-multe... în timp ce ţărmul nordic e mai ridicat şi probabil acoperit de zăpadă. Pare incredibil, dar monitorul arată că mai avem încă 2100 km până la Chicago. N-ai ajuns la ţărmul continentului american şi gata, eşti la Chicago, doar ca impresie generală acest super-oraş se plasează în partea estică a continentului, în fapt el e aşezat departe, de țărmul Atlantic, dincolo de Marile Lacuri. Şi în general, aici distanţele sunt altele, noi nu vedem decât hârţi la scară mare ale Americii. Poate n-au renunţat la milele lor ca să reducă din şocul cifrelor mari...
Va urma




Ion Lazu: din Valea Cerbului, imagini spre Vf. Omul...