29 noiembrie: Simion Stolnicu, n. 6 nov. 1905 - d. 29 nov. 1966
Prahovean, născut la Puchenii-Moşneni, fiu al unui impiegat CFR, pe adevăratul său nume Alexandru Botez, a adoptat pseudonimul Simion Stolnicu propus de Eugen Lovinescu. A făcut liceul în mai multe oraşe, o parte la Sf. Sava din Bucureşti, o altă parte în particular; după o întrerupere, a urmat Literele şi Filosofia, apoi a devenit profesor de liceu, mai întâi în Bucureşti, apoi un an la Ploieşti, doi ani la Câmpina şi până la pensionare la Comarnic, nedespărţit de râul Prahova, însă mereu singuratic, retras-resemnat-mântuit în mediul provincial.
A debutat pretimpuriu, a fost redactor la diferite reviste, a colaborat încă la mai multe reviste şi publicaţii ale vremii, la un moment dat a fost admis în cercul de la Sburătorul şi a publicat în revista respectivă, dar şi în Bilete de papagal. Nu a editat în timpul vieţii decât două volume de poezii, primul Punct vernal, în 1933, premiat de SSR în 1934, când autorul abia începea studiile universitare. A continuat să publice şi după război, în câteva reviste ale vremii. După moarte, din întinsul său jurnal s-a publicat o selecţie, Printre scriitori şi artişti, cu bogate informaţii literare şi pătrunzătoare portretizări ale unor contemporani, nu numai cei de la Sburătorul, dar şi Arghezi, Pericle Martinescu, Geo Bogza.
Poezia sa, intens prelucrată după o primă eboşă impresionistă, este considerată dificultoasă, "făcută", cu exprimări căutate, alambicate, forţând termenii dar şi topica, o lirică ermetică în formă şi macabră ca atmosferă.. Încurajat de Eugen Lovinescu, acesta i-a semnat prefaţa la primul volum, cel premiat de SSR. L-au analizat şi ceilalţi mari critici ai vremii: Şerban Cioculescu, Vladimir Streinu, iar G. Călinescu în Istoria sa îl prezintă ca pe un caz de bizarerie. În pofida acestor receptări nu neapărat favorabile, numele său a rămas în literatură. Liceul din Comarnic îi poartă numele. A fost comemorat la centenarul naşterii. Se scriu studii despre lirica lui contorsionată, "neîndreptăţită", cu o exprimare a lui Lovinescu.
Opera literară: Punct vernal, prefaţă de E. Lovinescu, Bucureşti, 1933; Pod eleat, Bucureşti, 1935; Şerpuiri între lut şi torţele de aur, ediţie îngrijită şi prefaţă de Simion Bărbulescu, cuvânt înainte Vladimir Streinu, Bucureşti, 1973; ediţie îngrijită de şi postfaţă de Simion Bărbulescu, Bucureşti, 1998; Printre scriitori şi artişti, ediţie îngrijită şi prefaţă de Simion Bărbulescu, Bucureşti, 1988; Poezii, ediţie îngrijită şi prefaţă de Simion Bărbulescu, Ceraşu, 2005
Poezia zilei, Simion Stolnicu
Reverie la şah
Patrate negre, patrate albe,
Cuprinse-n conul unui lampadar,
Surâdea inflorescenţă de galbe
Reginei albe, reginei negre,
Şahului de smoală, şahului de var;
Demonul drapase figurile sale
În gaz fâlfâitor de perlate rochii:
Gheara-i hidoasă-avea o eleganţă moale
Şi ape mânuia să-mi fure ochii.
Buzele negre, buzele albe
Se urau în vibrări fără cuvânt;
Ciudată scădea spuma hameiului din halbe -
Din odăile albe spre odăile negre,
Prin ou ieşeau antenele-n pământ;
Furnicile irisului meu strânseră porii
Infiltraţi în besne duium
Ai visului - pentru ei cântătorii
Fluierară găteli de mireasă
Şi nu-mi mai revăzui protivnicul din fum...
(din Punct vernal,1933)
N. D. Cocea, n. 29 nov. 1880 - d. 1 febr. 1949
Scriitor, jurnalist, a publicat puţine cărţi: Vinul de viaţă lungă, 1931, Fecior de slugă, 1933 şi Pentru un petec de negreaţă, 1935, toate cu conţinut licenţios. Aventurier, vânător de foloase necuvenite, corupător de minore, a făcut chiar închisoare pentru această vină, dar şi pentru acuzaţia de Lese- majestate, fiind deţinut un an şi jumătate. Din 1938 s-a retras la Sighişoara, unde moştenea o vilă. Moare în 1949.
Pe vremea liceului meu dejist-stalinist, ne era citat N. D. Cocea (sub această formă, abia mai târziu am aflat că se numea Nicolae Dumitru) drept unul dintre vajnicii ziarişti care au militat în ilegalitate pentru drepturile clasei muncitoare. Dar încă de pe atunci am simţit că nu era ce trebuie, ci un aventurier fără scrupule, cinic, mereu interesat, amoral. Mi-am făcut o idee mai exactă citind, desigur pe sub mână, romanele sale (în editări oribile, interbelice, deteriorate de atâta târnosit): Fecior de slugă şi apoi Pentru un petec de negreaţă. Colegii mei fremătau în faţa relatărilor truculente, fără perdea. Absolut interzise, până la sfârşit. Ceea ce ar fi părut greu de explicat, căci ni-l prezentaseră ca om dăruit trup şi suflet celor mai înaintate idealuri. ETC...
Cu mare greutate am identificat casa în cale locuise înainte de retragerea sa la Sighişoara - desigur una dintre foarte multele adrese pe care le schimbase între cele două războaie... Nepotul Dinu Cocea, regizorul de mare succes de pe vremuri, stabilit de mult la Paris, dar revenind verile, în perspectiva unor producţii cinematografice care nu s-au mai concretizat, nu-şi amintea decât strada: Frumoasei (nr. 35), unde mergea uneori, copil fiind. Mai tristă a fost convorbirea la telefon cu fiica scriitorului, actriţa Tanţi Cocea, la acea vreme nonagenară, care nu a reuşit să-şi amintească nici pe ce stradă din Bucureşti s-a născut ea însăşi, darmite să-mi indice ultima adresă a tatălui său.
*
Am pus o placă memorială pentru N.D. Cocea la adresa din str. Frumoasă, nr. 39, S.I. Imaginea casei în care a trăit autorul se află și în albumul Literaturile Bucureștiului, MNLR, 2009.
Alţi scriitori:
N. Bălcescu, n. 29 iunie 1819 - d. 29 noiembrie 1852.
Titus Popovici, n. 16 mai 1930 - d. 29 noiembrie 1994
Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2008
Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2008
Duminică, 4 mai 08. Mă trezesc înainte de ora 6, odihnit. Îl
găsesc jos pe Benny care îşi făcea o omletă. Şi o cafea. În general nu bea
cafea, îl agită prea tare, zice, el şi aşa e prea agitat. Studiez cartea despre
Los Angelez, textele, hărţile, schemele, ca să mă orientez cât de cât.
La adunare. Români de
modă veche, decenţi însă toţi la limita bunei cuviinţe. La fel se desfăşoară
adunarea, în stil vechi, nu vor să se plieze după împrejurări. Abia dacă reuşesc
să achite chiria sălii unde se întrunesc. Benny ne spune că nu merge cu plăcere
acolo, se duce doar pentru câţiva prieteni. Simt că vrea să se desprindă, i se
pare desuet, depăşit, un stil de viață rămas de căruţa istoriei. Dar părinţii
ţin cu dinţii de vechile forme, de acei oameni neclintiţi în tradiţie. Revenim
acasă. Filip cu scuterul, o invită pe Lidia la o tură. Se întorc voioşi. Mă
invită şi pe mine dar refuz. Intru la internet, să trimit unele poze celor din
ţară. Şi brusc aflu că Benny a lovit rău scuterul. Scandal mare. Mama fetei de
la care Filip a împrumutat scuterul cere 6 mii dolari. Abia luase scuterul, s-a
împrumutat la bancă, nu a apucat să plătească nici o rată la asigurare. Mi-e
penibil să ies afară, cum aș fi vrut, să citesc la soare, pe un şezlong, să fac
poze, să..., căci a venit şi mama fetei. Toţi supăraţi la culme, Filip se
răsteşte la Benny, care nu poate nega că el e principalul vinovat. Însă şi
Filip, că i-a împrumutat-o; şi mama fetei, care nu trebuia să dea scuterul.
Miercuri, 7 mai 08. Visul cu Niţu
care lansase o ştire falsă despre moartea unor colegi, cu ocazia întâlnirii de
30 de ani de la absolvire. Totul pus la cale cu mijloacele miliţianului ce a
fost. Vine colegul Vanghele şi ne anunţă. Dar cei de la investigaţii descoperă
că pusese la toţi aceeaşi dată de naştere, îl demască pe Niţu.
Cum aş repartiza eu
cheltuielile de reparare a scuterului: Benny 50%, mama Erikăi 20%, Erica şi
Filip câte 15%, căci toţi au câte o parte de vină, nu numai Benny.
Va urma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu