duminică, 15 noiembrie 2015

Lidia Lazu - Cântece în aer liber. Castelul Palamidi, Grecia:

castelul palamidi:
http://www.youtube.com/vatch?v=qWKJQFoV2qg




Scriitorul zilei, 15 noiembrieAl. Ciorănescu, n. 15 nov. 1911 - d. 20 nov. 1999

       

Fiu al unei familii de învăţători dâmboviţeni, s-a născut în comuna Moroeni (frate cu Ion I. Ciorănescu şi cu George Ciorănescu), a făcut liceul Spiru Haret şi a urmat facultatea de Litere din Bucureşti; a absolvit Şcoala Superioară de Arhivistică şi Paleografie. Şi-a luat doctoratul la Sorbona, cu o temă despre Ariosto în Franţa. Din 1934 se integrase în Şcoala Română din Paris, iar între 1937 şi 1940 a fost lector la Universitatea Lyon, apoi a devenit consilier cultural al Ambasadei române din Paris. Din 1942 revine în ţară, este director literar la Editura Contemporană şi concomitent, secretar general al Asociaţiei Culturale Hispano-Române. Cooptat într-un grup care proiecta o enciclopedie universală în 24 volume. În 1944 era director al Teatrului Municipal din Bucureşti, în 1946 pleacă din nou la Paris ca ataşat cultural, funcţie pe care o părăseşte în 1947. În 1948, prin concurs, ocupă o catedră de literatură franceză la La Laguna, în Insulele Canare, unde va preda şi un curs de limba şi literatura română. 
Debutase ca licean în revista Vlăstarul, apoi în Capricorn, cu un articol despre Mircea Eliade. A continuat cu studii temeinice despre scriitorii români şi Italia, despre Ion Budai Deleanu, despre Al. Depărăţeanu (premiul Academiei 1936); un alt studiu: Teatrul românesc în versuri şi izvoarele lui, 1943, după un altul, despre imaginea României în scrierile călătorilor străini, 1942. Reputat romanist, a elaborat studii de istoria literaturii române, de literatură comparată, de teorie literară. Un studiu din 1944 analizează cu mijloacele literaturii comparate spiritul european în cultura română, în cadrul unei preocupări mai largi privind importanţa contribuţiei românilor ca apărători ai civilizaţiei europene şi ca aparţinători ai latinităţii.
A redactat numeroase articole despre literatura română în dicţionare şi enciclopedii europene; a editat două micromonografii, una despre Vasile Alecsandri şi contextul european în care şi-a scris opera, cel de al doilea despre Ion Barbu ca poet al modernităţii româneşti. A editat în tiraje confidenţiale două volume de poezie, semnând cu pseudonimul Mihai Tăcutu. S-a manifestat şi ca dramaturg, dar şi ca romancier, cu teme din viaţa pescarilor insulelor Canare. Înspre sfârşitul vieţii, a redactat un memorial: Amintiri fără memorie, 1995. Ca traducător, s-a remarcat prin transpunerea în franceză a lui Dante, cu a sa Divina Commedia, 1964.

Opera literară Alexandru Depărăţeanu, Bucureşti, 1936; Anoste en France, I-II, Paris, 1939; Vie de Jacques Amyot d'apres des documents inedits, Paris, 1941; La Tradition historique et l'origine des Roumains, Bucureşti, 1942; Teatrul românesc în versuri şi izvoarele lui, Bucureşti, 1943; La Roumanie vue par les etrangers, Bucureşti, 1944; Literatura comparată, Bucureşti, 1944; Atlantic, Santa Cruz de Tenerife, 1950; Biografie pentru rândunele, Santa Cruz de Tenerife, 1952; Estudios de literatura espanola y comparada, La Laguna, 1954; Don Carlos de Viana, Paris, 1954; Au revoir, Monsieur L'Ange, Paris, 1954; El Barroco o el descubrimiento del drama, La Laguna, 1957; ediţia (Barocul sau Descoperirea dramei), traducere de Gabriela Tureacu, Cluj Napoca, 1980; Bibliographie de la litterature francaise du XVI-e siecle, Paris, 1959; Le Couteau vert, Paris, 1963; ediţia (Cuţitul verde), traducere de Ileana şi Mihai Cantuniari, Bucureşti-Montreal, 1993; Principios de literatura comparada, La Laguna, 1964; ediţia (Principii de literatură comparată), traducere de Tudora Şandru Mehedinţi, Bucureşti, 1997;
 Bibliographie de la litterature francaise du XVII-e siecle, I-III, Paris, 1966-1967; Colon humanista. Estudios de humanismo atlantico, Madrid, 1967; Bibliographie de la litterature francaise du XVIIl-e siecle, I-III, Paris, 1969; L'Avenir du passe. Utopie et litterature, Paris, 1972; ediţia (Viitorul trecutului. Utopie şi literatură), traducere de Ileana Cantuniari, Bucureşti, 1997; Vasile Alecsandri, traducere de Maria Golescu, New York, 1973; Bibliografia franco-espanola. 1600-1715, Madrid, 1977; Historia de Santa Cruz de Tenerife, Santa Cruz, 1978; Ion Barbu, New York, 1981; ediţia Bucureşti, 1996; Le Masque et le visage. Du caroque espagnol au classicisme francais, Geneva, 1982; Santa Cruz, vrimavera y poesia, Santa Cruz de Tenerife, 1986; Care Daniel?, Bucureşti, 1995; Amintiri fără memorie, Bucureşti, 1995; Poeme, prefaţă de Nicolae Florescu, Bucureşti, 1999; Eminescu sub fiorul timpului, prefaţă de Nicolae Florescu, postfaţă de Andrei Ionescu, Bucureşti, 2000; Paiaţa tristă, traducere şi prefaţă de Simona Cioculescu, Bucureşti, 2002.Traduceri:   Guido Gozzano, Domnişoara Felicia sau Fericirea, Bucureşti, 1933; Jean Moreas, Stanţe, Bucureşti, 1945; Dante, La Divine Comedie, introducerea traducătorului, Lausanne, 1964.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Alexandru_Cioranescu
http://www.autorii.com/scriitori/alexandru-cioranescu/



Poezia zilei, Ioan I. Ciorănescu

Ades mi-aduc aminte

Ades mi-aduc aminte, iubito, că stăteam
În ceţele gălbui de toamnă, în odaie
Să despletesc reci chipuri pe aburitul geam
Din linii frânte, fine ca firele de paie.
 
Acuma, când trecutul l-aud ca un refren
Şi-n gânduri mi se-nfige ca-ntr-un oştean o schije,
Figura ta, iubito, o văd ca pe-un desen
Ce-l însemnai odată copil, cu sârg şi grije.
 
Cum aş privi în lumea de-afară liniştit
Prin chipu-ţi cu reflexe de solzi uşori de mică !
Dar geamul iar se face în minte-mi aburit
Şi nu mai văd nimica, şi nu mai ştiu nimica ...
 
 
Alţi scriitori:
Vasile Conta, n. 1845
Alex. Ciura, n. 15 nov. 1876 - d. 26 martie 1936
Anna de Noailles, n. 1876
Vasile Leviţchi, n. 1921
Laurenţiu Ulici, n. 6 mai 1943 - m. 16 nov. 2000


Poezia zilei: Ion C. Pena, 1911-1944
               ION C PENA  -  1911-1944 
                                      poet, epigramist, prozator




La inceputul anilor '40, poetul, Ion C Pena, publica in UNIVERSUL LITERAR la rubrica "Cantece noui".

Se stie ca Palatul Universul, de pe Brezoianu, a fost centrul presei interbelice. "Universul literar" era suplimentul celui mai popular si influent ziar din perioada interbelica, Ziarul UNIVERSUL.
In "UNIVERSUL LITERAR " din 7 martie, 1941, la rubrica "Cantece noui", Stefan Baciu, il numea pe Pena  "un poet plin, de un talent robust, original si format, care face o figura cu totul aparte in corul celorlalti", "versurile lui trebuesc citite cu luare aminte, in miezul lor se zbate un poet de rasa" si apoi adauga: "Iata un poet !"



Scrisoare  din  oraş

Comuna mea cu leat pierdut în ciaţă,
Cu linişti mari, cu case de argilă,
Prin visul meu, prin alba dimineaţă
Te năzăresc îndepărtată şi umilă.

Eu am plecat în larguri de migdale
Din anii mici ca nasturii şi melcii
Tu ai rămas pe coastele ogale
Cu grâu şi flori şi râurii zuvelcii.

Poate-i mai bine, dreaptă în natură
Să stai aşa de dor de catapeteasmă,
Arar să-mi joci în orele de sgură
Pe canavaua gândului mireasmă.

Prin jurul meu e colb amar şi trudă,
În creştet nici-un înger nu coboară
Cu bozi în păr nu văd o paparudă
Şi chiar regina vântului e chioară.

Căsoaie mari, cu pântece bălţate
Sudalme sure bucură peisajul,
Poemele sunt frânte, lăbărţate,
Pe vârfuri e actor cabotinajul.

Şi nimeni nu visează o minune.
Un boloboc de logică e traiul,
Pe-aici e mort şi timpul în tăciune
Şi luna nu-şi mai vântură mălaiul.

Ci tu eşti doar un pumn de sărăcie
Dar eu te simt, comună de pe zare.
Luceafăr înălţat în veşnicie
Cu Dumnezeu în frunte şi altare.

In 23 mai 1942, in numar aniversar - "La un an de Cantece noui" - poezia lui Pena,"Opriti-va", este prima prezentata din cele zece poezii alese; undeva mai jos fiind si o poezie de Stefan Aug Doinas.

Opriţi-vă

În drumul meu opriţi-vă fierbinţi,
În carnea mea cu târnăcoape.
Am să vă dau mistere şi arginţi,
Ca dulcea bogăţie să vă’ngroape.

Mi-e inima de fulgere ocean,
Mi-e fruntea năzdrăvană şi haiducă.
Opriţi-vă cu sufletul ochean
Să beţi înfiorarea hăbăucă.

Pe steiul ars de foc şi’nchipuiri 
Să vă înalţ o clipă, să vă doară.
Crepuscul de altare şi zefiri
Şi vorba peste moarte să vă moară.

Nu închinaţi cu mine rugăciuni
Ci treceţi, ca barbarii, mai departe,
Mă jefuiţi de grâne şi tăciuni.
Deschis îmi e pătulul ca o carte.

Eu voi rămâne, singur, vagabond, 
Un cerşetor de soare şi de vise.
Voi ocoli destinul rubicond
Cu porţile de marmură, închise.



                               UN NEDREPTATIT, UN DESTIN TRAGIC

Ion C Pena s-a nascut pe 25 august 1911 intr-o familie de tarani din comuna Belitori ( azi, Troianul) judetul Teleorman, fiind primul din cei sapte copii ai familiei Chirita ( Firica ) Pena ( 1888 - 1963 ) si Alexandra ( Lisandra ) Polimbiada Pena ( 1888 - 1971 )

Debuteaza in 1932, in "Revista - SO4H2", din Turnu Magurele, cu poezia "Alpinism", scrisa in 1928, pe cand avea 17 ani. Tot in acel an traduce impreuna cu Stefan Baljalarschi, "Poemele mele" a lui Serghei Esenin.

Ion C Pena şi-a creat multe adversităţi publicând texte prin care se delimita de „exclusivismul rasei şi culturii germane”, vezi "SO4H2", din 1933, pe cand avea doar 22 de ani; apoi publica poezii într-o revistă devenita, intre timp, de orientare legionară deşi – după cum mărturisea - nu avea predilecţie pentru cultul legionar. In fapt colaborarea lui literara cu "Prepoem" - Revista romaneasca de poesie -  dura din septembrie 1939, cu un an inainte de venirea legionarilor la putere. Fiind un  vizionar -vezi, Moneda fantazienilor -, legionarii au considerat ca este oportun sa-l promoveze in continuare in revista, strict literar.

Acum, in 2014, noi putem sa judecam povestirea utopica "Moneda fantazienilor", scrisa la Sichevita, jud. Caras Severin, in 1937, in care Ion C Pena merge cu anticipatia pana in ianuarie, 2000. In povestire, previziunile autorului au mari analogii, surprinzatoare, cu colectivizarea si cooperativizarea, dovedindu-se un bun analist social de anticipatie.

Asa cum spunea prozatorul Victor Marin Basarab : "Moneda fantazienilor ar trebui pusa in circulatie si asezata intr-o exacta comparatie cu proza urmuziana, intr-o corecta intelegere a vizionarismului sud-est european si, de ce nu, la baza teatrului absurdului ionescian."

Tot Pena, antibolsevic convins, scria, înainte de venirea trupelor sovietice,  in "Revista Pacala", care avea pe frontispiciu: „Iar când la Patria Română/ Râvneşte hidra bolşevică/ Nesăţioasă şi păgână,/ Ia şi o armă, că nu strică!

Citește mai mult:  https://mail.google.com/mail/u/0/?tab=wm#inbox/149afdf2dde1b64d




Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2008

    
Jurnal american, 29 aprilie, continuare:  
Din când în când ochii mi se opresc pe fisura din aripa stângă, observată de mine chiar de la urcare, o zonă care a fost remediată cu un şir de nituri la distanţă de o palmă unul de altul. Mi-a dat un sentiment de insecuritate, repede alungat. Aripa are o parte principală, fixă, în partea din faţă, pe când latura dinspre spate este alcătuită din două segmente, cel dinspre vârful aripei este pentru schimbarea direcţiei, cel dinspre trupul avionului este pentru manevrele pe verticală, înălţare şi coborâre. Înţeleg de ce părea fantezistă ideea că un obiect mai greu decât aerul, avionul de pildă, poate fi ridicat în zbor şi menţinut pe traiectorie. Se părea că în cazul păsărilor ar fi vorba de altă explicaţie. Efortul lor teribil, datul din aripi în forţă şi cu mare viteză... Dar n-or fi văzut cum planează vulturii minute întregi fără să dea din aripi?! Zburăm deasupra unui plafon dens de nori, plasat desigur în găoacea Câmpiei nord-europene, acoperind-o etanş. Dar nu suntem decât în patrulaterul Boemiei, către Praga, pe care o vom aborda prin sud. Altitudinea 11.582 m şi am parcurs deja 1092 km spre destinaţie.
Ora 2:48 şi… Nimic nou pe aripa de vest... Omniprezentul plafon de nori alb compact. Monitorul indică direcţia Berlin, dar unde e Berlinul?, vorba trăsnitoare a ostaşului rus. Lidia îmi spune că avionul este plin doar pe trei sferturi. Indicaţia de pe aripioară este 0, deci zbor la orizontală. Fără clătinări şi zdruncinături, cum mi se spusese mereu. Pe monitor în stânga ar fi Baireuth iar mai jos Nuremberg. Dar n-am trecut pe-acolo cu autocarul, în 1995, făcând chiar şi o oprire de jumătate de oră, timp în care am stat la poalele unui imens şi vechi edificiu, pe care l-am bănuit a fi Tribunalul unde s-a ţinut celebrul proces de la sfârşitul războiului? Norii de dedesubt mă fac să gândesc că acest avin ar fi un vaporeto lunguieţ; dacă el ar fi un intercity, te-ai întreba de ce nu se aude bătaia roţilor... În această monotonie, nu e chiar de condamnat că Lidia trage oleacă pe dreapta...
15:03. Ne orientăm spre Frankfurt, trecând de Bamberg, altitudine 11.582 m şi nu nai sunt decât 755 km până la Londra. Plafonul de nori s-a spart în câteva locuri, zăresc jos un acoperiş scânteind ca un capriciu, însă pasagerul din spatele meu trage storul ferestruicii magice, parcă întradins, obturându-mi vizionarea... Ciudat, aceşti nori, astfel priviţi, nu par să aibă vreo legătură cu ploaia pe care o aduc uneori. O uşoară vibraţie în trupul aeronavei, privesc aripa mea, văd că se schimbă direcţia, probabil pilotul s-a plasat mai corect pe traseul-culoarul ce i-a fost repartizat. Dincolo de Frankfurt, o pâclă se ridică spre noi, poate din cauza Rinului. Oare am să-l zăresc? Văd o despletire a mai multor cursuri de apă. Apoi de sub carena avionului se ridică coama altui nor. Într-adevăr, lucrul cel mai schimbător când traversezi Europa, mult mai schimbător decât alternanţa munte-deal-câmpie. Un spectacol palpitant, la scară continentală şi dacă n-ar fi alte motive pentru un zbor de acest fel, nu mi s-ar părea un moft să pot urmări acest ”deșert” Gobi al norilor de sub soare.
Va urma




 Ion Lazu: O călătorie de toamnă pe Valea Cerbului, II