ANUNȚ IMPORTANT

Doamnelor si domnilor, stimati confrati,Premiile Filialei Bucureşti - Critică, Eseistică şi Istorie Literară se vor acorda marţi, 10 noiembrie 2015, ora 11.00, în cadrul unei festivităţi comune cu a celorlalte filiale bucureştene ale Uniunii Scriitorilor din România, care va avea loc la Primăria Sectorului 2, Bucureşti, zona Obor (primar - Neculai Onţanu).Vă aşteptăm!Cu deosebită stima, Radu Voinescu

Scriitorul zilei: Ovidiu Genaru, n. 10 nov. 1934

              

       

Băcăuan prin naştere, a terminat liceul în urbea natală, a urmat Institutul de Cultură Fizică şi Sport la Bucureşti, 1953-1957, după aceea a revenit în Bacău ca profesor de sport, 1957-1966 şi de aici înainte toată cariera poetului este legată de oraşul natal. Redactor la revista Ateneu, 1966-1974, profesor la Institutul pedagogic din oraşul lui Bacovia, 1974-1980, muzeograf la Casa memorială G. Bacovia, 1980-1998. A fost parlamentar în legislatura 1992-1996.

A debutat ca poet într-o plachetă a casei de cultură din localitate, iar editorial, în colecţia Luceafărul, cu Un şir de zile, 1966. După care a continuat cu volume de poezii, de un intens erotism, în faza imediat consecutivă debutului editorial:  Nuduri, Ţara lui Pi, îndeobşte foarte bine primite de critica literară; din 1979, cu romanul Iluzia cea mare, a trecut la proză, a scris şi proză scurtă, din nou romane, fără a atinge nivelul salutar al poeziei sale, dar şi câteva piese de teatru care nu au văzut lumina rampei.

De mare rafinament stilistic, poezie modernă, dezinhibată, sigură pe mijloacele sale, dând impresia că se desfăşoară fără a privi în stânga şi-n dreapta, la prestaţia confraţilor, în fapt poezia lui O. G. se remarcă prin gestul frust, notat cu aparentă simplitate, în realitate beneficiar al unei temeinice cunoaşteri a tehnicilor postmodernismului. Retras în burgul bacovian, poetul a scris mereu o poezie de incontestabilă valoare, recunoscută puctual, însă numele său, nealiniat vreunei grupări literare, este pe nedrept eludat în listele pe care le etalează ctitica literară  a vremii.

Opera literară:  Un şir de zile,1966;  Nuduri, 1967;  Ţara lui π, 1969;  Week-end în oraş,  1969; Patimile după Bacovia, 1972;  Bucolice, 1973;  Elegii, 1974;  Goana după fericire, 1974;  Fidelitate, 1977;  Madona cu lacrimi, 1977;  Iluzia cea mare, 1979;  Cafeneaua subiectelor, 1980;  Poeme rapide, 1983;  Flori de câmp, 1984;  Am mai vorbit despre asta, Iaşi, 1986;  Sperietoarea, 1992; Diverse cereri în căsătorie,  1994;  Proces-verbal al unei crime, 1998;  Orient, pardon!, 1999. Traduceri:  Vladimir Holan, Noapte cu Hamlet,  1974 (în colaborare cu Dragoş Şesan).

Poezia zilei, Ovidiu Genaru

Adio şi rouă

Viaţă înlocuită cu altceva.

Morminte calde pe cer.

Îngerul meu păzitor

mă pedepseşte cu fier.

O mână întinsă de tine

stârneşte adieri de cantalup.

Dragostea noastră sub cheie

de jder şi de lup.

Nu te plimb în caleaşcă şi nu

te iau în balansoir

lumea nu ne cunoaşte

nu ne spune bonsoir

Căci fiind în pustiu locul acela

e nedefinit în corp

ca şi sufletul.

Oarbă şi orb.

De zile cu femeie la mijloc

nu mă mai satur nu.

Ultimul Ovidiu al fantasmelor

ultima tu.

Seara cade ca ghilotina

taie plângeri şi ziduri în două.

Pe scaunul absenţei tale

Adio şi rouă.


Graffiti idilic

Pe tivul unui gard de trei nuiele cocoşii
transmit telexul:
se botează cuprinderea cu fraged.

Fluturii bat covoarele Raiului. 

Între cerboaică şi cerb feromonii fac punte
ai grijă cum păşeşti pe curcubeu
lumină s-o sapi cu cazmaua.

Memorii scrise pe râuri curgând. 

Tata lucrează la obârşia lucrurilor. 

Pe coline cojocul numără în barbă oile
Mama se uită prin mine
să vadă cum vine ploaia.

Prin grohotiş lunecând izvorul susură triluri
dumnezeieşti
şi pe triluri se depune carnea privighetorilor.

C-un ceai de muşeţel îmi amintesc vara.
Mai ales toamna
hematiile noastre cad din arini fără soţ. 

(preluare de pe blogul lui Dumitru Augustin Doman)

Ion Lazu, Cântec în mine

                     lui Ovidiu Genaru

Vieţuiesc un contur

crescut atât

cât a putut sângele meu

să ţâşnească-mprejur.

Atingerea dintre sânge

şi soare

mă arde.

O dulce vibrare

mă doare

mă-mpinge

mă soarbe...

1968

   

Alţi scriitori:

Al. Odobescu, m. 1895

Şt. Cazimir, n. 1932

Ioana Bantaş, n. 1937

Dan Cristea, n. 1942

George Ţărnea, n. 10 nov. 1945 – d. 2 mai 2003

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2008

16 februarie 08. Ieri, Ziua Lidiai. Multe vorbe calde, multe flori frumoase. Un ananas ca de recuzită, fotogenic. Sosesc Velicii, Miţi şi mai apoi Iordanii. Whisky, lichioruri, vinuri, şampania. Şi marele monlog de vreo 7 ore al marelui Velică, cu ascultători proaspeţi.

În timpul după-amiezii afară ningea – şi se aşează un strat de 6-8 cm de zăpadă.

Acum: lumină, lumină! Soare şi probabil cald afară. Iar în rest, numai mâine nu-i poimâine: prezentarea la spital.

Ieri am mers la MLR să fac punctajul cu Dicţionatul Sassu. Apoi la G. Chifu, îmi spune de discuţia cu Romulus Rusan, de cea cu N. Manolescu: la începutul lui martie. Despre un arhitect care vrea să facă proiectul monumentului. Despre un concurs la studenţii de la Arte plastice.

Citesc W. Gombrovicz. Când eu citesc o carte, asta se cunoaşte, o bătătoresc, aşa cum gospodarul îşi calcă bătătura. Se răzlețește tocmai în Argentina, dar trăiește în periferia metropolei Buenos Aires, printre lumpeni. Ocolindu-i cu dinadins pe literații sudamericani, mulți, unii glorioși. De ce oare? Nu vrea să știe nici de conaționalii lui care căpătau nortorietate,  precum Ceslav… Şocat de mărturisirile lui homosexuale. Şi-mi dau seama că altfel citesc cartea unui ins pe care nu mi l-aş dori prieten.

(din Câștigul și Pierderea, în manuscris)

Va urma


Ion Lazu - Un drum de toamnă pe Valea Cerbului, I