luni, 28 iulie 2014

Scriitorul zilei: Valeriu Filimon; n. 28 iulie 1936 -  d. 2004

S-a născut la Slănic-Moldova, ca fiu al unei profesoare şi al preotului Clement Filimon, el însuşi fiu de învăţători, cu seminarul teologic la Chişinău, apoi preot militar, preot al Gărzii regale şi paroh al Bisericii Mihai Vodă din Bucureşti, până la strămutarea acesteia.  Viitorul literat face şcoala primară în urbea natală (unde tatăl său ctitorise două biserici), apoi Liceul militar de la Chişinău şi Timişoara, iar de la desfiinţarea acestuia, 1947, face ultimele 3 clase la liceul Gh. Lazăr din Bucureşti. Va fi student la Şcoala de literatură, prima serie, coleg cu D. Micu, Dionisie Şincan, Al. Oprea, Aurel Rău, Aurel Covaci, Ilie Purcaru, Al. Andriţoiu şi alţii. Va continua la Filologie, 1952-1957, coleg de an cu Nichita Stănescu, Florenţa Albu, Matei Călinescu, Eugen Simion. Va rămâne asistent la catedra de Literatură universală, discipol al profesorulului Tudor Vianu. În 1966 face un lectorat la universitatea Carolingiană din Praga. Între 1971-1976 conduce un Curs de Poetică. Nemembru de partid, din motiv de dosar, are dificultăţi în a se înscrie la doctorat, pe care îl trece în 1974 cu tema Poetica imaginarului românesc. Între 1980-1984 ţine prelegeri la sala Dalles; în 1982 preia Cenaclul George Bacovia, în 1990 înfiinţează Societatea Culturală Logos, sub patronajul Patriarhiei române. Semnează numeroase studii academice.
Debutase cu poezii în Flacăra, în 1950, înainte ca aceasta să devină Gazeta literară. A continuat să publice sporadic, în reviste. Nu şi-a adunat niciodată lirica în volum. A scris sporadic cronici literare, prefeţe la cărţi de poezie. Un număr de 120 scrisori către un discipol au fost publicate după dispariţia literatului, în semn de omagiu.
L-am întâlnit în 2 sau 3 rânduri, prezentat fiindu-i de actorul Ludovic Antal.  era o persoană fascinantă, strălucind în conversaţie. (Să spun că nu e un semn bun pentru scriitor?). Şi un bărbat neverosimil de frumos, cum n-am mai întâlnit.

Citeşte mai mult: http://www.ziaruldebacau.ro/ziarul/2011/10/14/80-de-ani-de-la-nasterea-slaniceanului-valeriu-filimon-ilustra-personalitate-a-culturii-romane-2.html
 http://www.boema.inforapart.ro/reviste/Boema035.pdf
http://protectiaconsumatoruluideliteraturacontemporana.wordpress.com/2011/12/04/valeriu-filimon-casa-arhetipala-a-lui-rodian-dragoi/


Poezia zilei, Dominic Stanca (d. 28 iulie 1976)

Liniște

Liniște...
Liniște...
peste tot numai liniște...
Mi-e atât de bine aici lângă liniște,
lângă cerul adus, incovoiat ca un ram
peste inima mea, când inimă n-am,
peste cântecul meu, când cântece n-am,
peste dragostea mea, când dragoste n-am,
la marginea lumii, când lume nu am...


Alţi scriitori:
Constantin Stan, n. 1951
Oltea Alexandru, m. 1991
Valeria Sadoveanu, m. 1985




Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2001 


5 oct. continuare: Ce mare grozăvie ar fi să recunoaştem aceste lucruri, măcar acum, după ce 50 de ani nu s-a putut vorbi de ele?! Au recunoscut nemţii orori mult mai mari şi lumea nu-i priveşte strîmb. Tăcem ca mortul în păpuşoi! Ni se pare că dacă noi spunem: nu a fost nici urmă de holocaust! lumea nu ştie, lumea ne crede... Ba ştie şi se uită la noi ca la nişte mincinoşi nedemni. Ascundem ca pisica! Tata mi-a relatat ce a văzut cu ochii lui, tata nu a fost în nici un partid, nu a făcut politică de nici un fel, nu avea nici un interes să fie de partea unora sau altora, - să ascundă, să răstălmăcească, să inventeze orori şi să le atribuie cui nu se cuvine! Cine să-l fi îndoctrinat pe el cu privire la nelegiuirile legionare din Basarabia lui 1941? Când şi cum? Pur şi simplu, ca om adevărat, a fost oripilat, mîhnit în adîncul inimii sale că soldaţii români au putut să-i ia în şpăngi pe evreii civili, bătrîni, femei, copii. Eu nu cred în politicieni, nu cred nici în istorici, care ştiu destule dar nu scriu decît ceea ce este admis la un moment dat; eu cred ce-mi povestea tata, un om simplu dar de bun simţ, care vedea nedreptatea ca nedreptate, crima ca atare, și suferinţa peste tot unde n-ar fi trebuit să fie. Măcar cu Valentin de-aş reuşi să am o discuţie mai amănunţită, o după amiază întreagă, însă el este mereu ocupat. Mi s-ar părea că dacă l-am convins pe el, i-aş putea convinge pe mulţi alţii. Pentru Valentin a existat persecuţie comunistă, a existat rezistenţă, partizani etc, dar nimic despre greşelile legionarilor.
Antonescu a fost un mare patriot, spune acelaşi, tot ce a făcut el e bun-valabil, împrejurările i-au fost potrivnice, a nimerit pe mîna ruşilor, apoi i s-a făcut un proces în care el s-a apărat cu mare demnitate, dîrz. Nimic altceva să nu spui despre Antonescu. Eu mă simt altfel, pentru mine adevărul e mai presus de orice – de aici derivă şi adevărul meu artistic, iar nu din deturnări de sens;  de-ar fi vorba direct despre greşelile tatălui meu, nu aş putea să le neg, în faţa evidenţei. PI se va fi uitat prin cartea mea, acele episoare l-au nemulţumit profund, probabil de aici tăcerea lui obstinată cu privire la cartea pe care i-am dat-o de doi ani. ( De parcă nu scrisesem tot eu și despre ticăloșiile evreilor, când cu Cedarea...) Pot eu să nu-l cred pe tata? Ce interes ar fi avut să le ia apărarea evreilor? Sau să dea crezare oricui ar fi avut interes să-i împoaie urechile cu scorneli? E adevărată scena împuşcării lui Marcu, cum e adevărată scena cu colegul de școală al unchiului Vanea, care s-a aruncat în puţ, ca şi cea cu evreucuţa care şi-a găsit scăparea la mînăstirea Tabăra. Am relatat separat aceste scene pentru că, de exemplu, stareţa de la mănăstire a avut o atitudine impecabilă, ce merita evidenţiată. Vreau să spun că vor fi fost popi legionari, deci antisemiţi, chiar destui, însă au fost şi cazuri  de atitudine demnă.
Şi în plus, eu însumi, cînd în 1960 am fost în practica de diplomă la Darabani, tîrguşorul era pustiu, mai mult de jumătate din populaţie nu se mai afla pe poziţie: evrei care într-un fel sau altul dispăruseră – fie că în timpul războiului, împuşcaţi, deportaţi sau fugiţi cu ruşii, ceea ce tot semn rău este, sau mulți refugiaţi în Palestina imediat după război. Te uiţi pe harta demografică şi constaţi că după război oraşele din nordul Moldovei au populaţia redusă la jumătate. Astea sunt datele, asta e o evidenţă. Minte bietul Nicolae Coţofană vecinul gazdelor mele din Avrig, povestind cu lacrimi de neoprit despre deportarea evreilor, despre execuțiile sumare, în drumul convoaielor către Odessa? (spovedindu-mi-se ca la preot, om aflat în pragul morţii...)
Va urma



Fotografii de autor... Tandreţe