joi, 10 iulie 2014

Scriitorul zilei :  Radu Brateş, n. 16 martie 1913  - d. 10 iulie 1973

     
    

Dintr-o familie de ţărani (Ion şi Ana Biriş din comuna Ciufud, jud. Alba - la naştere Gheorghe I. Biriş), a urmat şcoala primară în satul natal, liceul Sf. Vasile cel Mare din Blaj şi Literele şi Filosofia din Cluj, 1930-1934. Debutează cu versuri în 1928; participă la Cluj la cenaclul lui Victor Papilian. Devine profesor la liceul din Blaj între 1935-1948, apoi este cercetător la Institutul de Lingvistică din Cluj, 1949-1952. Este arestat şi va pătimi la Canal între 1852 - 1954, după care va fi profesor la diferite şcoli din zona Târnavelor, stabilindu-se la Teiuş. Radu Brateş este un pseudonim, necesar după detenţia politică.
A desfăşurat cu consecvenţă o activitate de publicist, colaborând la mai toate revistele transilvănene şi înfiinţând cu Pavel Dan revista Blajul, 1931-1935; editează revista Mlădiţe, 1941-1942. A scris articole, cronici literare, studii de istorie literară şi poezii. S-a ocupat în principal de literatura scriitorilor ardeleni de după Marea Unire, dar a avut în vedere şi studii monografice despre mari personalităţi ale şcolii ardelene, despre paşoptişti; Inochentie Micu-Klain, Simion Bărnuţiu, Timotei Cipariu, Sextil Puşcariu, Ion Breazu, Ion Agârbiceanu, Pavel Dan, sunt scriitori pe care îi are în vedere.
După revoluţie, poetul Ion Brad, blăjean el însuşi şi elev de-al profesorului şi preotului Gh. Biriş, promoţia Blaj 1948, cu concursul celor două fiice ale poetului proscris, a continuat să editeze manuscrisele lui Radu Brateş: opera poetică completă, studiile de istorie a literaturii, corespondenţa cu prelaţi ai bisericii transilvănene şi cu Monica Lazăr, care scria în anii 70 o primă monografie Pavel Dan; şi, inclusiv Scrise-n furtună, o foarte emoţionantă ediţie anastatică a poeziilor sale din detenţie şi din recluziunea (citeşte Domiciliul Obligatoriu) în localitatea Rogojeni, pe Prut - lângă lacul Brateş...
.
Opera literară: Ion Axente Sever şi timpul său, Cluj, 1931; Aspecte din viaţa Blajului, Blaj, 1942; Oameni din Ardeal, Bucureşti, 1973; Cântece de pe coline, îngrijită şi prefaţă de Valentin Taşcu, prefaţă de Ion Brad, Cluj Napoca, 1974. În 2008, două volume: I, În împărăţia lutului, poezii;II, opera de critic şi istoric literar; Scrise-n furtună, ediţie anastatică; 2010: Scrieri inedite.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Radu_Brates
 http://www.rasunetul.ro/restitutio-radu-brates


Poezia zilei, Ion Murgeanu: 

Ultima oară când am murit
                       lui Ion Lazu
                                                                 
Şi noi iubeam aceeaşi salcie care a plâns
Pe malul lacului din vis la moartea noastră
Petrecută prea de timpuriu să ne-o mai amintim
Atât că i-a fost veacul scurt şi Dunărea albastră.

După ceremonie ne-am întors a treia zi
În straiul poeziei rupt în coate sprijiniţi
De anticul toiag care a despărţit în două
Marea Roşie pre când noi încă mai eram copil.

Nimeni aminte nu-şi aduce deşi s-au scris
Vechi cronici şi antice idile s-au compus
Am fost protagoniştii erei ce s-a descompus

Subit subt ochii noştri-ncercănaţi de groază
Iar după toate prin care am trecut Ierusalimul
a căzut şi-n vifore subt el secă Marea Sargaselor.

Alţi scriitori:
Ion Simionescu, n. 1873
Liliana Ursu, n. 1949
Al. Calais, m. 2000



Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2001
(continuare 20 iunie 2001)În fine, apuc să vorbesc cu N.Ţ, mereu foarte prins, întîi despre Jurnalul lui Zaciu, pe care i l-am recomandat insistent în toţi aceşti ani. Idem despre Jurnalul unui poet leneş, două cărţi mai importante decît toate romanele care vor fi apărut în aceşti ani, adevărate cronici la sînge ale ceauşismului. Unde într-o ficţiune să găseşti mai minuţioase descrieri şi mai diverse, din toate domeniile vieţii sociale, din tren, din fabrici, de la Uniune, universitate, din medicină, politică, artă, teatru etc.  De ce mă ţine în loc, de ce nu-mi publică Jurnalul? Asta se citeşte acum mai mult decît orice altceva! Pe Cărtărescu l-a săltat mai mult Jurnalul decît orice Orbitor sau altele. Promite. Îl povăţuiesc să nu declanşeze lupta cu Ministerul şi Dere pînă nu discută personal, cerînd explicaţii, producînd dovezi etc. El: cum să-mi dea mie, a dat editurii lui un miliard, ăştia sunt foarte periculoşi; să nu-mi fac nici o iluzie cu memoriul meu. Îi spun discuţia pe care am avut-o cu două zile în urmă cu Dere, pe care l-am abordat frontal în staţia de metrou Aviatorilor:
Venea dinspre TV, cu o ditamai taşcă, m-am luat după el şi noroc că l-am prins, se plasase în dreptul primului vagon. Trenul n-a venit imediat, apoi ne-am urcat şi am schimbat la Victoriei, mai vorbind şi acolo pînă i-a venit metroul. Deloc arogant, ascultînd, rar venind cu o explicaţie. Viclean, cu figura lui serioasă, de om corect, care te ascultă, nu se repede să te contrazică, dar nici să dea amănunte, de asta se fereşte cu multă abilitate: nici un nume, nici un exemplu concret. Eu: cum se poate explica faptul că în 12 ani nu am primit nici o subvenţie, deşi în fiecare an am figurat pe listele diverselor edituri? Alţii primesc an de an, ba şi cîte două deodată. Contestă. Eu: Am exemple, noi cunoaştem listele pe dinafară, cîndva cineva o să pună toate lucrurile astea cap la cap şi o să se vadă. Nu i-am spus direct în faţă: ştiu că dv aţi fost preşedintele comisiei, iar la rîndu-i nu a făcut absolut nici o afirmaţie, pe de altă parte vorbea ca şi cum n-ar nega că a făcut parte din comisie.
Ambiguitate, derobare. Că unele edituri au venit cu 200 de titluri. Că anul ăsta suma alocată de Minister a fost mai mică, deoarece anul trecut unele edituri nu şi-au onorat contractele, banii s-au returnat, s-au pierdut. Explicaţii trase la şapirograf după cele de dinainte de ‘89. Zic: Păi dacă li-l daţi aşa de tîrziu, editurile aşteaptă aceşti bani, tipografia nu primeşte nici o comandă fără bani cheş, de unde să aibă biata editură? Dna directoare de la Vitruviu pierde anual una două din cele trei aprobări tocmai din cauză că banii vin aşa de tărziu! Că la ed. Vinea nu s-au dat decît trei mici subvenţii, deşi are proiecte f. importante, avangarda, ediţiile definitive, revistele Aldebaran, Facla literară. El: că poate nu m-au trecut pe listă; ba m-au trecut, sunt redactor acolo, am făcut listele cu Ţone, le-am prezentat împreună lui Pricop. Mă sfătuieşte să fac un memoriu direct la ministru şi se va aranja, la recalcularea din septembrie. A-i spune în faţă adevărul dur lui Dere nu e pentru el vreun şoc, a primit în viaţa lui desigur nenumărate bobîrnace, lovituri de copită; cred că una dintre virtuţile lui regale este capacitatea de a primi fără să crîcnească sictiruri şi înjurături de la confraţi; a tăcut, a ţinut minte, şi-a făcut mai departe, cu străşnicie, numărul lui, scriindu-şi cărţile, publicînd oricît, piese, scenarii etc, luînd bani şi lauri – dar şi palme în obraz. Cu alura sa de om bine intenţionat, serios, cărunt de-a binelea, om spre 7o de ani deja. I-am spus totuşi oful meu: nu am vrut să depind de alţii, am 41 de ani în cartea de muncă, n-am acceptat să scriu pe linie, cărţile mele au apărut cu întîrziere de zece ani etc. Să-mi pară rău acum? Să fi tras sfori, să fi mers la dna Berza, soţia colegului meu de institut şi să-mi public cartea? M-am ferit de procedee ca acesta, acum începe să-mi pară rău, sunt cu răbdarea la capăt. Ţone: Nu-ţi face nici cea mai mică iluzie, o să treacă şi comisia din septembrie, n-o să-ţi aprobe nimic. Să vedem ce putem face noi. Etc.
Va urma


Fotografii din Peloponez... 


Adăugaţi o legendă: legenda unui fir de lumânărică...

Coloana de granit roşu din Piaţa Armelor; în plan îndepărtat, Turnul veneţian.