joi, 17 iulie 2014

Scriitorul zilei: August Treboniu Laurian , n. 17 iulie 1810 - d. 25 februarie 1881



Filolog, istoric, publicist, om politic, unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848; de fel din satul Fofeldea, comuna Nocrich, jud. Sibiu, fiu al unui preot greco-catolic, Pavel Trifan; a avut un frate mai mare care a devenit preot în comuna natală. În spirit latinist, din Augustin Trifan a devenit August Treboniu Laurian. La Sibiu şi-a făcut studiile secundare-liceale, urmând apoi Filologia la Cluj, 1831-1835. Va merge pentru studii de fizică, matematică şi astronomie la Universitatea din Viena, apoi la Gottingen. Şi-a susţinut doctoratul la Hanovra. Cunoştea patru limbi străine: latina, germana, franceza şi maghiara. A revenit ca profesor de filosofie şi latină la liceul Sf. Sava din Bucureşti 1842-1848, unde l-a cunoscut pe Nicolae Bălcescu. Au editat împreună prima revistă de istorie Magazin istoric pentru Dacia, militând pentru continuitatea şi unitatea românilor din Transilvania, Moldova şi Ţara Românească. Afiliat la societatea secretă Frăţia, din 1843. La îndemnul lui N. Bălcescu s-a întors în Transilvania şi a organizat Revoluţia de la 1848. Arestat de autorităţi, a fost eliberat la presiunea maselor. A mers la Viena într-o delegaţie care să susţină în faţa împăratului Franz Ioseph doleanţele românilor. Chemat în 1852 de principele Grigore Ghika, a organizat învăţământul general în Moldova, a introdus limba latină ca disciplină obligatorie, a editat un manual de istorie a românilor în 3 volume. În 1858 a militat pentru Unirea Principatelor; în 1860 este numit efor al şcoalelor. În 1861 este unul dintre fondatorii societăţii ardelene ASTRA, devenindu-i preşedinte. În 1864 devine primal decan al facultăţii de litere din Bucureşti, menţinându-se în funcţie vreme de 18 ani. A fost unul dintre fondatorii în 1867 ai Societăţii Academice Române, devenită Academia Română, căreia i-a fost de la înfiinţare secretar general, iar între 1870-1876 preşedinte. A editat între 1871-1876 Dicţionarul limbii române, o lucrare de mari proporţii, însă pornită de la ideea greşită că limba română fiind de provenienţă latină, toate cuvintele străine sau de origine îndoielnică trebuiesc eliminate din limbă, păstrându-i-se în acest fel puritatea. A rezultat un lexic artificial, o limbă inutilizabilă în vorbirea obişnuită. În 1876 devine director al Bibliotecii Centrale Universitare. Este înmormântat la Cimitirul Bellu. Un monument în Bucureşti, unul la Sibiu; colegii şi licee care-i poartă numele. Premii cu numele său. Emisiuni de timbre, de monedă comemorativă, la bicentenarul naşterii, din 2010.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/August_Treboniu_Laurian
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/August_Treboniu_Laurian


Alţi scriitori:
George Almosnino, n. 1936
Daniel Dimitriu, n. 1945


  


Poezia zilei: Gorge Almosnino 
Autoportret 

doamne cine sunt eu
un mâncator de cârnaţi
o mare tăcere într-o mare prostie
împletesc funia de care mă spânzur
ţi-mi scot limba
dintr-o servietă cu mandarine
  










poezii




si eu deasupra asezărilor fericite. în patul meu trec marile

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -



(...)


2
cum amestec eu cuvintele
cum fac din ele o pasta
buna de pus pe paine
cum aud eu barna troznind
cum ma impiedic de toate nimicurile
cum mana mea lasa jluzeaua sa cada

vorbe atat de stramte
ochiul atat de urias

cu fiecare zi ne apropiem
chipuri vesele sanatoase
fara incetare ne apropiem
daca ne-am aseza
la umbra unui pin
ne-om trage sepcile peste ochi
am opri timpul
ciuperca alba scorojita de lene
crescand din miazma apropiata

(imi amintesc de gura mea
de trupul meu
ca inceputul acestui munte
zarit cand nu te astepti)

mama s-a stins intr-un pahar
asezat pe pervazul ferestrei
voia sa zboare
pana ce bratele au ajuns milioa
 ne de brate
asezate in ordinea lor

un tren trecea
priveam sinele goale
tata venea acasa odata cu noaptea
alb de spaima isi pipaia carnea

pe crestele uscate ale vanturilor
viata atat de scurta
intre doua versante
o voce vorbind
cu echivocul altei voci
aici lumea cu neasteptatul ei zilnic
dincolo pietrele umpland noaptea
pisc al ochiului stins
sub pleoapele nemiscate


4

ce greu animal intins pe plaja
dezbarat de orice rezistenta
gata sa primeasca poftele tuturor
ca o masa de nunta
acolo inchiriata inchisa
sub cornisele mari dupa gratiile
unde cantecul ramane
o coborare de anotimpuri
cine mai vrea sa priveasca
fata lunii scapata din ceruri
cum peste mahala se desearta deodata
asemanatoare topirii seului
cu sfaraituri sticloase

neliniste din toate partile
fete aparute in scuaruri
cu mers aducator de sange aspru
intre picioarele umbrite suspinului
pretentiile sufletului la caderea noptii:
voi afla patul unde
schimbam imparatiile
si legile
si unghiurile din care urechea noastra
presimte latratul stepei?

orasul ramane in urma
marile doctrine
raman agatate ca panzele de copaci
omul parcurilor cu miros de catran
grabit isi sfarseste drumul


6

cine se instraineaza venind
odata cu ziua
la douazeci si cinci de ani
mesele albe
frigiderul plin de sampanie
tanara casatorita
tiuitul crescand in degetele inrosite
raceala cetoasa inca o treapta
bataia surda a inimii
in culoarea molozului
opreste-te
in zgomotul statiei
totul se intuneca
ramai cu mana intinsa
spre usa care nu mai exista


7

du-ti bicicleta de-a lungul zidului
suna din clopotel si treci
printre oamenii care te privesc straini
ti-e somn si mergi cu ochii aproape inchisi
un porumbel paseste speriat
pe dara murdara a rotii
rasete in soare la fel ca ieri
copiii nisipul
un peste negru se zbate
sa iasa din apa
si domnii aceia se uita cum tu
fara nici un rost te opresti
din zece in zece metri
o sa vina ploaia te gandesti
o sa cada picuri mari
peste asfaltul incins













poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii poezii
poezii



Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2001 


Lidia vede (abia acum just) în Ruptura un poem despre viaţa geologului şi un elogiu adus tinereţii, cu luminoasele ei amintiri; şi mai remarcă faptul că am prezentat foarte convingător viaţa dură şi fără perspectivă a moţilor… Îmi zice azi: deci aşa, eu ţi-am salvat sufletul… Atunci îi spun că ea însăşi, în jurnalul american, îmi face nenumărate dovezi de dragoste. Te am la mînă cu documente, zic. Tu însă, replică Lidia, cu ce-mi poţi dovedi? Păi ai uitat?, zic, am publicat Întîmplări din pădure, nu erau ele scrise din dragoste pentru voi doi? Nu spun asta explicit, încă din prima pagină? Ce-i drept, textele mele apar cu întârzieri de decenii...
5 august. Încă foarte cald, chin mare peste zi şi de asemeni noaptea, mă trezesc lac de sudoare. Ieri d.m. la V., ziua ambilor, ne simţim deosebit de bine, relaxaţi, iar Jana îmi face o foarte bună impresie, ceea ce îi şi spun lui Ionel, la telefon, bucurîndu-l foarte.
Andrei, de vineri d.m. plecat la Padiş, cu cercetaşii lui, pentru zece zile, cu cortul de trei persoane pe care i l-am cumpărat. Sistemul de recompense, pentru că a intrat din prima la facultatea unde şi-a dorit, fără măcar o oră de meditaţie. Ne-am bucurat grozav, după cîteva zile foarte tensionate, cînd ne făceam reproşuri că nu l-am sprijinit material, pentru meditaţii, cum au făcut mai toţi părinţii colegilor lui. S-au bucurat toţi prietenii noştri, declarînd că oricum A. este special dotat. Tot ieri L. vorbeşte cu Maria U. şi i se spune că toată vara a fost dată la radio şi că din noiembrie va fi o nouă emisiune cu ea, căci a căutat şi încercat cu diverse actriţe, însă nici una nu are o voce atît de adecvată şi de amplă precum Lidia. Ce mai, aprecieri la superlativ, care vin să o răsplătească pe Lidia.
Am recitit în aceste două zile Jurnalul American al Lidiei, din perioada iulie-noiembrie 88 şi am impresia că merită publicat. Lidia s-a lăsat convinsă să citească din nou, cu atenţie, Ruptura, căreia eu îi dădusem a doua corectură; cu o nouă înţelegere a contextului şi mesajului, textul i s-a relevat ca fiind foarte bun şi am putut să o aud spunînd mai multora, la telefon sau direct, că am scris o carte extraordinară. Ce bune sunt şi ce bine îmi cad aceste aprecieri, ce ciudat e totuşi că ele ar fi putut veni acum exact zece ani, cînd dădusem gata acest roman, poate cel mai bun al meu. Am avut din nou o răbdare greu de imaginat, aşteptînd atîţia amari de ani, cînd aş fi putut să mă dau peste cap pentru a-l publica. Însă editura Albatros, mergînd mai departe cu Ruptura, nu are încă spunsorizare, aşa că nu ştiu defel cum se vor finaliza lucrurile. Ca de altfel nici în cazul Veneticilor 2, pentru că Banca Naţională nu se grăbeşte să dea vreun semn că mi-ar acorda banii promişi de Emil. Bietul E.C. e ţinta unei lovituri în zona vieţii particulare, o doctoriţă declarînd, lucru real ori inventat măcar parţial, că a trăit cu el vreo 3 ani. Numai de cartea mea nu-i arde lui acum…
Spre marea mea răcoreală, duminecă a apărut în Adevărul un articol foarte dur şi cu date concrete despre modul cum Ministerul Culturii şi-a subvenţionat salariaţii; se dau concret cazurile lui Viperică, Dere, Dan Grigorescu, Răzvan Th. şi ale altor acoliţi de-ai lor care au primit cîte două subvenţii în acelaşi an, idem editurile lor, d. e. Viitorul românesc a lui Dere. Exact ideile pe care i le prezentasem eu lui Dere, de parcă eu i-aş fi dat textul Cristinei Modreanu, autoarea articolului în chestiune. Sigur, obraznicii în cauză avînd tovalul gros, nu se vor sinchisi, dar măcar află toată lumea, o dată în plus, cum se murdăresc unii, pe ce îşi clădesc faima, etc.
Dorin Tudoran, ca între foşti mari prieteni, îl pune la colţ pe N. B., un haiduc de salon, megaloman. În cîrdăşie cu generalii de securitate Vlad şi Pleşiţă. Când şoarecele făce
Va urma



Fotografii din Peloponez (Nuntaşii - la malul Mării, sub răsărit de Lună)...
Nemţi, greci şi români laolaltă... 




În plan secund, stânga, Leonidas, zis Luis, cel mai iscusit dansator grec

Cu Despina, prietena Lidiei

Despina şi Iannis Gkoulionis, autorul acestor fotografii.

Un român dedat la dansuri greceşti...