consemnări, poezii, eseuri

Scriitorul zilei: Marcel Gafton, n. 27 iulie 1925 - d. 21 decembrie 1987

S-a născut la Pechia-Galaţi, dintr-o familie de învăţători români: Nicolae şi Antonia (n. Sârbu), având şi un frate mai mic, Pierre, trăitor la Paris. A făcut şcoala primară în satul natal, liceul la Brăila, bacalaureat în 1945, după care s-a înscris la Drept, Universitatea Bucureşti, studii nefinalizate, 1946-1949.

A debutat cu poezii în Revista Fundaţiilor Regale, 1945 şi a colaborat la diverse reviste literare ale vremii. Spirit independent, pe cât de demn, apărându-şi imaginea de om onest, a dus o viaţă de modestie şi decenţă, mulţumindu-se cu strictul necesar şi susţinând-o material pe mama sa, care i-a şi supravieţuit. S-a ocupat începând din 1950 de traduceri, timp de 30 de ani, mereu în colaborare, stilizând artizanal, nu mai puţin de 43 titluri din scriitori străini: romane, poezii, memorii -, din franceză, dar şi din rusă, din elenă, din spaniolă şi italiană. Printre cei traduşi se numără: Balzac, Dumas, Anatole France, Jean Giono, Turgheniev, Kaverin, Şolohov, Fadeev, Boris Pilniak, Gorki, Rafael Alberti, Romulos Galiegos...

Unul dintre boemii cu ştaif, alături de colegii săi de generaţie: Leonid Dimov, Tudor George, Theodor Pâcă, C. Piliuţă, Ludovic Antal, Dorin Dron, C. Rauşchi, C. Popovici, George Astaloş, Ben Corlaciu (nemaivorbind de cei care s-au desprins de boemă: Geo Dumitrescu, Miron Radu Paraschivescu sau de cei care au dispărut prematur: Constant Tonegaru), Marcel Gafton: înalt, bine legat, cu trăsături largi, de actor, totdeauna la costum, distins, cu plete negre, ondulate, avea o prezenţă de mare domn, stilat, boieros, cu gesturi princiare, altfel delicat, protocolar-ceremonios, cum îi sunt şi poeziile!; mereu amabil cu doamnele, povestitor inegalabil, cultivând vorbirea ornamentală, muzicală, cu dinadins poetică, la întrecere cu alţi câţiva, de fapt foarte puţini scriitori cu "vorbire poetică-muzicală: Ion Horea, Nichita Stănescu - M.G. părea să-i surclaseze pe toţi convivii, ascultat cu delicii, ca la un spectacol...

A debutat în volum abia în 1972, practic ultimul din generaţia sa, însă cele 3-4 cărţi editate au uimit pe toată lumea nu doar prin conţinutul poetic (rod al unei îndelungi elaborări, şlefuiri, un fel de descântece în care vraja formală împinge în plan secund mesajul inteligibil), dar şi mai mult încă prin prezentarea în condiţii grafice excepţionale, invidiabile, practic de neimaginat la noi, în acele vremuri.

Opera literară: Non possumus, Bucureşti, 1972; Miraria, Bucureşti, 1977; Adică, Bucureşti, 1982; Şaizeci poeme, Bucureşti, 1986.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Marcel_Gafton

http://www.memoria.ro/?location=view_article&id=963

http://alinascarlat-romaniaculturala.blogspot.ro/2012/07/marcel-gafton-un-alt-poet-si-traducator.html

Poezia zilei, Marcel Gafton

Deschidere

Rănile mele cred în mine,
mă cred pe mine - tot,
adânci şi multe, puştance, adulte,
dar eu nu cred în ele,
eu nu le cred lor,
eu abia le-aştept vindecarea,
abia aştept să treacă.

Niciuna măcar stea căzătoare
şi făr'de urmă pieire,
mie îmi spun despre mine
fiecare în parte, amănunţit,
flacără-n spic mă luminează
văzului orb de mine,
ochilor mei
de mine orbi.

Nici uituceală - păstrare-s
de scrisuri apăsat vii,
cerneală de umbră, vineţie spre tandru:
cu mine adunat creştet
orbului ce-l cheamă pe nume din mine,
ochi în ochi cu toate odată,
ochi în ochi cu fiecare în parte,
ochii mei aburesc încordare,
orbul din mine văz abureşte.

Faţă neştiută ca şi a lunii
(fără de riduri)
de faţa orbului se-alipeşte.

Toate odată şi fiecare în parte
scrisul în abur şi-l spală,
până-n rărunchi mă scrutează rănile mele.

Eu uit de ele,
uit de toate şi de fiecare în parte
silabisindu-mă.

ion lazu: O frunză

poetului Marcel Gafton

Mâna cât o ridic

Smulg o frunză verde

Copacul o pierde

Eu n-o câştig.

Cu un gest netot

Pământul m-a tras de mână.

El s-a ales cu ţărână –

Eu am pierdut tot.

(1969)

Notă: Retroactiv, dedic această poezie lui Marcel Gafton care, adus de Tudor George la lansarea volumului meu de poezii Muzeul Poetului, ed. Eminescu, 1981, după entuziasta prezentare (în stil ahoistic) ce-mi făcuse autorul Baladelor singaporene, s-a ridicat (în sala festivă de la subsolul Întreprinderii de prospecţiuni geologice, unde se desfășura lansarea) şi a dat citire celor 2 strofe de mai sus - atât şi nimic în plus! - rostite însă cu o voce de mare dramatism, ceea ce a creat o stare de înmărmurire, uimind pe toţi cei din sală. I.L.

Pan Izverna, n. 27 iulie 1937 - d. 30 noiembrie 2013

Prezentare preluată din Crispedia.ro, cu completări (I.L.):

Pan Izverna (pseudonim al lui Pantelie Tărăbâc; 27 iulie 1937, Malovăţ, judeţul Mehedinţi) este un poet, prozator, eseist, editor şi traducător. Este fiul Mariei (născută Hurduc), moaşă, şi al lui Alexandru Tărăbâc, învăţător. A urmat şcoala primară în comuna natală (1943-1947) şi Liceul „Traian" din Turnu Severin (1947-1954). Absolvind Facultatea de Medicină din Bucureşti (1961), a profesat medicina generală şi pediatria în mai multe localităţi din judeţele Bacău, Călăraşi, Constanţa şi Prahova până în 1975, când a renunţat, dedicându-se activităţii literare. Începând din 1965 a publicat proze în „Luceafărul", iar „România literară" l-a lansat în 1969 ca poet. Prima lui carte, Arhipelag de noapte, apare în 1971. A realizat numeroase traduceri, majoritatea în colaborare cu Mioara Izverna, soţia sa, dar şi cu fiica sa Irina Izverna-Tărăbac, din Aloysius Bertrand, Chateaubriand, Buffon, Theophile Gautier, Gustave Flaubert, Frederic Masson, Victor Hugo, Henry Murger, Fr. Holderlin, Stefan George, Sully Prudhomme, Emilly Dikinson, Ana de Noailles, Jules Superville, Ady Endre, Jozsef Atilla, Ted Hughes etc.

Ca poet şi prozator, Izverna se distinge prin marea disponibilitate de a parcurge mai multe registre lirice şi epice, abordând variate modalităţi compoziţionale. Poezia lui, gravă, profundă, face deseori apel la fabulos şi mitologic. Dacă în Arhipelag de noapte, (1971) poetul se caută pe sine cu o vibraţie sentimentală reţinută, în Cuaternar, (1972) personalitatea lui se manifestă original, într-o tonalitate sobră, prin „evocarea" unor stări dintr-o existenţă primordială.

Izverna se dovedeşte un desăvârşit continuator în contemporaneitate al lui Al. Macedonski prin tehnica şi rafinamentul rondelului, cele două volume de poeme compuse în această dificilă formă fixă, Rondelul tainelor (1974) şi Rondelurile (1983), fiind realizate impecabil. Frecvente sunt aici pendulările între faustic şi teluric, ca şi incursiunile exotice, cu imagini din Orient (Rondelul din Baalbek, Rondelul apei din Islam), însă ponderea o deţin simbolurile din mitologie, personaje precum Neptun, Pan, Orfeu, Narcis. Rondelurile din ciclul Orfice se disting prin viziunea modernă pe care o proiectează asupra ipostazierii poetului şi a condiţiei lui.

Poemele din volumul Anamnesis (1986), pedalând pe discrete acorduri bacoviene, sunt construite în jurul unor rememorări şi trăiri revolute. Între ele, ciclul Cronica nopţilor şi a anotimpurilor se evidenţiază prin peisajele autumnale, desfăşurate într-o fastuoasă, rafinată paletă cromatică. Prozele reunite în volumul Bătrânul anticar (1991) îmbină ingenios referinţe livreşti şi elemente de limbaj curent, trimiteri mitologice şi termeni de argou, articulând perioade de o savuroasă amplitudine poematică, în care răzbat ecouri pitoreşti şi exotice din Craii de Curtea-Veche a lui Mateiu I. Caragiale, precum în Cronica scurtă a unei expediţii uriaşe. Prozele au în genere, ca ax ordonator, o metaforă sau un simbol.

Unele proze ilustrează tema vanitas vanitatum, demonstrând prin trama narativă zădărnicia eforturilor omeneşti pe drumul spinos al împlinirii unui vis, a unui ideal, în altele (Omul şi nisipul, Bătrânul anticar, În hrubă, Trenul de dimineaţă), cu toate că accentul cade pe fantazarea onirică şi pe halucinaţia controlată, naraţiunea este atât de sigur implicată în acţiune şi real încât hotarul dintre firesc şi straniu devine difuz. De o cu totul altă factură sunt prozele din ciclul Vârsta de bronz, evocând personaje şi întâmplări din mitologia greacă, cu o discretă intenţie ironică, moralizatoare.

Opera literară

• Arhipelag de noapte, Bucureşti, 1971; reeditare, Iaşi 2012; • Cuaternar, Bucureşti, 1972; reeditare, Iaşi, 2012; • Rondelul tainelor, Bucureşti, 1974; reeditare, Iaşi, 2012; • Rondelurile, Bucureşti, 1983; reeditare, Iaşi, 2012; • Anamnesis, Bucureşti, 1986; reeditare, Iaşi, 2012; • Bătrânul anticar, Bucureşti, 1991; reeditare, Iaşi, 2012; • Epifaniile poetului şi ale poeziei, Bucureşti, 2000; reeditare, Iaşi, 2012; . Fatum, Iaşi, 2010; . Rondelurile singurătăţii, Iaşi, 2011; . Anotimpuri. Lumi îngropate, Iaşi, 2012; . Rondeluri în amurg, Iaşi, 2012; . Catrene şi rondeluri vechi şi nouă, Iaşi, 2012; . Vegheri târzii, Iaşi, 2013;

* Reeditările sunt revăzute şi adăugite.

Traduceri: • Aloysius Bertrand, Gaspard de la Nuit, Bucureşti, 1977 (în colaborare cu Irina Mavrodin); Chateaubriand, Călătorii, Bucureşti, 1978; • Buffon, Pagini din „Istoria naturală", Bucureşti, 1981, Istoria naturală, Bucureşti, 1984 (în colaborare cu Mioara Izverna); • Theophile Gautier, Călătorie în Italia, Bucureşti, 1983 (în colaborare cu Mioara Izverna), Călătorie în Spania, Bucureşti, 1985 (în colaborare cu Mioara Izverna); • Istoria romantismului. Amintiri romantice şi portrete, Bucureşti, 1990 (în colaborare cu Mioara Izverna); • Fustei De Coulanges, Cetatea antică, I-II, prefaţă de Radu Florescu, Bucureşti, 1984 (în colaborare cu Mioara Izverna); • Gustave Flaubert, Jurnal de călătorie. Bucureşti, 1985 (în colaborare cu Mioara Izverna); • Vladislav Folkierski, Între clasicism şi romantism, Bucureşti, 1987 (în colaborare cu Mioara Izverna); • Gustave Glotz, Cetatea greacă, Bucureşti, 1990; • Frederic Masson, Napoleon şi iubirea, Bucureşti, 1991 (în colaborare cu Mioara Izverna); • Alexis Carrel, Rugăciunea, Bucureşti, 1996. . Roger Bouissou: Istoria medicinii, Irina şi Pan Izverna, 2011; . Afinităţi elective, tălmăciri, 2011;

Poezia zilei: Pan Izverna

Peştera

Atât de departe iubito în peştera mea

îţi pierd glasul printre amăgitoare gheţuri

Eu te-am chemat şi acum nefiresc mă aud

printre dense hipnotice muzici

Îndelung aplecându-mi mâna

fără nici o chemare

geniului tău îi este ger şi teamă

şi de la un timp umbrit e de moarte

Sunt numai gheţuri şi umbre

şi alte umbre şi iarăşi gheţuri

mult semănând...

Fără vreun reazem aştepţi

pe îngusta galerie

şi somnul tău e noapte îngheţată

şi visul tău e umbră în prăpastie.

(din Cuaternar, ed. Cartea românească, 1972)

Rondel

Eterne-s doar cele divine

O nu stihurile-aceste

Ce-adună ca un mărăcine

Buruienile celeste

Vânturi bat aspre coline

Măturând vremuri funeste

Eterne-s doar cele divine

Şi nu stihurile-aceste

Pulberi de-aur şi neghine

Se-nfrăţesc ca-ntr-o poveste

Altă lume-i sub lumine -

Dincolo de ea o veste

Eterne-s doar cele divine.

(din Rondeluri în amurg, Ed. Timpul, Iaşi, 2011)

Ion Lazu: Cântec mut

Lui Pan Izverna (n. 27 iulie 1937)

I-am văzut gutuiului floarea,

Gutuii i-am simţit gustul.

Să părăsim locul, sună plecarea,

Îmi spune sufletul, tristul.

Va înflori poezia mai rar –

Sunt brânduşi de toamnă, destule.

Trece-n alţii suflul temerar.

Tu începi să strângi mere pătule.

Brumă în zori. Munţii vineţi.

Cerul adună o ploaie neplânsă.

Toate-s în faţă, precum susţineţi.

Vremea e bună. Vremurile însă.

1986, Oraşul Victoria

(din volumul Poemul de dimineaţă, ed. Vinea, 1996)

Notă: http://scriitoridinbucuresti.blogspot.ro/2013/12/in-memoriam-pan-izverna-1937-2013.html
Citiți aici o Evocare Pan Izverna, scrisă de subsemnatul la despărțirea de bunul prieten, postată pe blogul Asociației Scriitorilor din București - am postat-o în 3 secvențe, blogul nu îngăduia texte mai lungi... Și de fapt este cea din urmă postare pe acest blog, care între timp a fost abandonat, probabil pentru că au apărut Filialele, cu blogurile lor. Însă, cum deja ați observat, nici pe blogurile Filialelor nu e de găsit mare lucru. Știm de ce...

Alţi scriitori:

Al. Pelimon, m. 1881

Eugen Coşeriu, n. 1921

Teodor Balş, m. 1983

Ion Lazu - O pagina de Jurnal, 2001

...Coborîm în holul mare, unde Emil dă interviuri, văd că marii oameni ai Alianţei Civice lipsesc in corpore: Şora, Liiceanu, Caramitru, Dan Grigore, Blandiana, Patapievici, atîţia alţii; nici dl Th. Neagu nu a venit, probabil supărat că a admis scoaterea geologiei din licee; nici pe Zoe Petre nu o zăresc. Practic nici un scriitor, de nici o nuanţă politică, măcar din curiozitate. Nici pe directorii de opinie nu-i zăresc, de la dreapta la stînga. O felicit din inimă pe D. U:, îmi spune că e şi ziua ei de naştere. Câlţia se căuta prin buzunare, să cumpere cartea, îi spun, ca om cumsecade ce mă aflu: E vorba şi de dvs, v-am văzut la indicele de nume. Se luminează la chip: Nu ştia. Afară vine spre noi Radu F. Alexandru, vrea să afle cum ni s-a părut, crede că este un bun semnal pentru un reviriment.

Nu mai ştiu prin ce asociaţie de idei, poate gîndindu-se că intelectualii au lipsit cu dinadins la lansare, sau pornind de la faptul că RFA ne-a abordat, Izverna spune: De cînd Giurăscu a afirmat că în România e existat holocaust şi a dat cifra de 200.000, nu mai vreau să aud de el. Auzi, holocaust la noi!… N-am mai deschis discuţia, ştiind bine că PI neagă de plano orice prigoană legionară împotriva evreilor. O neagă fie că nu ştie chiar nimic concret în acest sens, fie că totuşi ştie, dar nu poate admite că românii s-au dedat la atrocităţi. Dar dacă ar fi să aibă răbdare pentru o discuţie corectă – însă îndată se inflamează, se supără grozav, te aştepţi să treacă la insulte -, dacă s-ar purta cu calm, l-aş întreba: au fost asasinaţi la noi I.Gh. Duca, Iorga şi Madgearu? Iar în rest, oricît s-ar comenta că pogromul de la Iaşi a fost girat de armata germană, poate PI nu ştie în amănunţime cum au fost lucrurile în Basarabia şi în Bucovina, după trecerea Prutului de către armata română.

Ciudat, nici colegul Valentin Șt. nu a primit bine relatările din Veneticii ale tatei, ale altor martori creditabili. Aceşti oameni la care eu ţin atît de mult nu vor să admită că a fi patriot înseamnă şi să recunoşti adevărul, oricît de neconvenabil, cu privire la faptele conaţionalilor, în toate împrejurările. În loc să admită: aşa era contextul, în întreaga Europă: naţionalism, dictaturi, litigii de frontieră, anexiuni teritoriale, război în fond; în loc să înţeleagă că evreii din Basarabia în agresaseră pe militarii români în zilele cedării din iunie ‘4o, iar după un an, aceeaşi militari ajungînd cu frontul pînă la Nistru, (avînd deja camarazi răniţi, destui morţi) s-au răzbunat pe evreii civili, i-au identificat cu inamicul sovietic. Ce mare grozăvie ar fi să recunoaştem aceste lucruri, măcar acum?
Va urma

Fotografii estivale ... în Groapa Văcăreşti...