vineri, 11 iulie 2014

Scriitorul zilei: Radu Enescu, n. 11 iulie 1925. - d. 22 iulie 1994

    
   
      
     S-a născut la Satu Mare dar şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa la Braşov, urmând şcoala primară, în limba germană, apoi liceau Andrei Şaguna, unde se pare că l-a avut profesor pe Emil Cioran. Se înscrie la Litere şi filosofie în Cluj şi face primul an la Sibiu, 1941, devenind cel mai tânăr membru al Cercului literar, din păcate scos din scena culturală imediat după instaurarea pro-bolşevicilor. La terminarea facultăţii, 1949, unde i-a avut profesori pe D.D. Roşca, Liviu Rusu şi Lucian Blaga, devine asistentul la catedra de filosofie al lui D.D.Roşca, acesta considerându-l cel mai bun student din întreaga sa carieră. Din motive de dosar "nesănătos" (nepot de protopop memorandist), este îndepărtat din cariera universitară, ceea ce l-a marcat pentru totdeauna, devenind un ins fricos, suspicios, imprevizibil. Totuşi, după nişte ani de profesorat la licee clujene, este adus redactor la Tribuna, 1957, apoi la Steaua, iar din 1965 chemat de Al. Andriţoiu  la nou înfiinţata revistă orădeană Familia (la 100 de ani de la apariţia ei sub direcţia lui Iosif Vulcan.) 
     Persoană cu deosebire dificilă, cu salturi neaşteptate de la depresie la pusee alegre, de scăpărătoare ironie şi autoironie, R.E., împotriva tuturor previziunilor, a rămas redactor şef-adjunct la revista orădeană nu mai puţin de 20 de ani, practic până la pensionare. I-au fost de sprijin colegii de redacţie Ovidiu Cotruş şi Nicolae Balotă, din vechea formulă a Cercului literar. Familia şi-a asigurat astfel colaborarea redutabilă a unor Cornel Regman, I.D. Sârbu, Şt. Aug. Doinaş, Ioanichie Olteanu.
      Cu numeroase şi penibile cedări în faţa presiunilor culturnicilor, a cenzurii inflexibile, "filosoful devine publicist cultural" (cu o formulare a orădeanului Ion Simuţ); a scris în presă fraze ditirambice în ocazii oficiale, imposibil de reprodus. Mai mult de-atât, şi-a mutilat propriile studii şi eseuri, la presiunile cenzurii, de exemplu ca să-i apară monografia despre Kafka, asta chiar în siajul terifiantelor teze din iunie 1971. Înarmat cu foarte temeinică cultură filosofică de sorginte germană, idealistă etc, a făcut mari gesturi de oportunitate, în alternanţă cu acte temerare de a-i publica pe scriitorii ocultaţi de regim. A luat premii ale Uniunii, a fost răsplătit cu o participare la sărbătorirea Kafka la Praga şi cu o bursă a americanilor; din care voiaj a rezultat volumul Intre două oceane, 1986. Impresii de călătorie, iar în fapt nişte eseuri pe teme culturale. 
         Spre finalul lui 1989, a surprins pe toată lumea trimiţând la Uniunea scriitorilor dar şi la Europa liberă o scrisoare de protest, prompt difuzată la postul străin de radio.
După 1989 s-a desfăşurat în publicistică, la Gazeta de Vest, la Noua gazetă de Vest. Spre mirarea lui Ion Simuţ, eseistul nu s-a mai concentrat să-şi corijeze vechile volume mutilate, nici măcar monografia Franz Kafka. Publicistul Marin Chelu a iniţiat editarea operei acestui autor de înalt calibru, trăind oprimat, sub protivnice vremi...

Opera literară:Franz Kafka, monografie, 1968; Critică şi valoare, eseuri, 1973; Ab urbe condita, eseuri, 1985; Între două oceane, 1986;Despre arhitectură, 2003; Orizonturi speculative, 2004; Orizonturi literare, vol.I, 2005.
Citeşte mai mult:http://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Enescu
 http://alexandruseres.com/revista-familia/radu-enescu-1925-1994
Ion Simuţ: Eseul corupt, în România literară, nr. 44/2004, rubrica Istorie literară 
Loredana Ionaş: Radu Enescu, 15 ani de eternitate, în ziarul Crişana, ediţia din 24 iulie 2009 
Ziarul Bihoreanul, ediţia din 23 iulie 2009: Comemorare Radu Enescu  


Alţi scriitori:                 
Ienăchiţă Văcărescu, m. 1797
Al. Ivasiuc, n. 1933
Radu F. Alexandru, n. 1943


Poezia zilei: Ioan Viştea
Tablou

Se lăţeşte umbra pământului în cuptoarele verii.
Mai ieri, pădurea orbită de copaci şi-a pus ochelari fumurii 
şi sămânţa sparge codul genetic al sorţii.
Ghicitoarea în zaţ prezice tot ce nu vrei să ştii;
pe tampoanele trenului, viii fac pariuri cu morţii.
Trece o căruţă cu coviltir, un soldat în permisie.
Din fireturi şi bumbi, trandafirul de piatră zugrăveşte pasteluri.
Văcarul satului pune degetul, cât cartoful de gros, sub demisie.
Jucăm table, bem molan, maica Domnului
Lăcrimează de la fumul fabricii de mezeluri.

Din volumul Ţara bolnavă, antologie lirică, eLiteratura, 2014



Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2001
Continuare 20 iunie 2001: Apoi, fiindcă trecuse de 22 şi telefonul costă mai ieftin, Ţ. începe o convorbire cu Daniel B., acesta, aflu la urmă, îi propune să scoată Manualul de literatură, în care DB e împreună cu alţi trei şi, de data asta să mai bage două nume: Cristian Popescu şi NŢ însuşi; ceea ce îl seduce, simţindu-se flatat şi crezînd că a făcut încă un pas spre consacrare. Îmi spune că DB încercase mai întîi la Fundaţia culturală şi aceia l-au pasat… Cum îşi scot cărţile aceşti domni, cum găsesc sponsorizări?, mă tot întreb. Probabil că au aplomb, nu fac figura solicitantului păgubos, neconvins el însuşi că merită atenţia celorlalţi. Ei desigur nu sunt terorizaţi de gîndul că pretind ceva ce nu li se cuvine.
Plec tîrziu, luînd spre lectură Boemi în dictatură, a lui Gri;a Gherghei, pe care am şi început-o, cu reală plăcere.
Azi mă uit prin Adevărul literar şi îmi pare că Ilie Constantin revine în ţară, după 27 ani de exil. Se va fi săturat de Paris, unde a fost supraveghetor într-o parcare subterană atîţia ani; la 63 de ani împliniţi îşi va fi făcut socoteala că pensia de la Minister n-o să-i prea ajungă dacă rămîne acolo, în timp ce aceeaşi sumă cheltuită în ţară îi poate asigura un trai prea îndestulat, chiar excelent. Fapt e că scriitorii diasporei nu se prea grăbesc să se întoarcă definitiv, chiar după 12 ani, pe cei reveniţi îi numeri pe degete. S-au anunţat premiile de carte pentru anul trecut, cum comenta cel cu care citeam, numai abonaţi la premii, de la primul pînă la ultimul. Mă văd pe stradă cu poetul Florentin P. şi-mi spune că Ţone nu a primit sponsorizări pentru că anul trecut nu a scos cărţile pentru care primise banii. Cel puţin asta e varianta pe care o întreţine Ana Andreescu. Să-i spun astea, ca să ştie pe ce teren se mişcă? Poate chiar ştie…
Ruptura. De ce l-am scris, pe acesta şi nu altul, de alături, de ce despre o iubire de acum trei decenii? Greu de spus. În creaţie şi procreaţie… dar de ce insist să-l public, după ce s-au scurs încă zece ani, ştiind că nu o să-mi aducă bani, glorie, cititori? Oare din pură încăpăţînare, sau pentru a dovedi că imposibilul poate deveni posibil…
Veneticii, pornit în stil clasic, cu epică, personaje, devine eseu, memorii, jurnal, deci factură modernă, fără însă a renunţa la coerenţă…
Va urma 



Fotografii din Peloponez... 




Adăugaţi o legendă