miercuri, 3 iulie 2013

Scriitorul zilei

Scriitorul zilei: Zeno Ghiţulescu
http://ilazu.blogspot.ro/2012/07/scriitorul-zilei-zeno-ghitulescu.html


Poezia zilei
Lidia Lazu

*
Iluzia s-a tocit
mai ceva decât pragul
ferestrele au căpătat
cearcăne adânci

Lumina ca de piele moartă
ce răzbate prin ele
ar vrea să ne încălzească

Dar oglinzile din noi
s-au decojit
şi doar timpul cel iscusit
adună din nou iubirile
şi le răsădeşte

fără habar
şi fără alegere

în visul străinilor 

(din volumul Poezii de care uitasem, 1995)

*
L'illusion s'est usee
plus que le seuil
les fenetres se sont entourees
de cernes profonds

La lumiere comme la peu seche
palpite dans leurs vitres
esperant se rechauffer

mais les miroirs qui nous habitent
se sont decapes
et seul le temps avec son savoir
rassamble a nouveau les amours
et les reseme

sans ordre
et sans choix

dans les reves des etrangers

(Traducere în franceză de Georges Astalos 
Spectre lyrique. Anthologie de poesie roumaine contemporaine, Edition Europa,1999)


 
Elisabeta Isanos, Drumul spre Ombria, VII

   (...) Nu credeam că există ticăloşie şi prefăcătorie absolută, păstram o speranţă că poate mă-nşel, că poate mi se pare sau exagerez. A trebuit să treacă multă vreme până să-nţeleg că nu mi se pare, că nu exagerez: ce speram să fie părere e adevărul gol-goluţ. Ceea ce crezi că ţi se pare e-ntotdeauna adevărat. Cine o fi spus asta? Nu ştiu, dar cred că a mai spus-o cineva. N-am în mână nici unul din capetele firelor pe care alţii le trag cu iscusinţă. Uneori, parcă frământ în mâini zăpadă, bulgărele se topeşte, apa-mi curge printre degete, şi mă trezesc fără nimic. Asta-i averea mea.


  Prin ziduri curgea ca prin sită frigul. Aerul îl simţeam rece, jilav, când mi-am trecut limba peste buze erau sărate. De la o fereastră la alta, prin uşile zadarnic închise, trecea vântul şi pătrundea, parcă, muget de valuri. Deschizând ochii, m-am văzut lividă în televizorul mort, care încerca să-mi fure chipul. Cu capul între umeri, m-am  ghemuit, ciulită ca un iepure. (...)   

Când a fost o pană de curent, am constatat ceva straniu: fără electricitate, se face linişte. Zgomotul care mă-nconjura bâzâind ca un stup când era lumina aprinsă l-am sezisat prin absenţă. Am scăpărat un chibrit: ştiam că era prin cămară o lumânare. Flacăra lumânării nu făcea zgomot. Liniştea era desăvârşită, ca tăcerea luminilor de ceară din copilărie, când feţele pâlpâiau în jurul sfeşnicelor.
   Noaptea, mai rău decât cu pumnii mă lupt cu sufletul împotriva spaimelor reprimate, războindu-mă cu tristeţile, cu scârbele de mine şi de tot. Nu jalea, nu sperietura mă vizitează noaptea, ele ţin de orele treze, ci oroarea ascunsă adânc, amărăciunea intrată în fibră, mâhnirea care nu se mai duce. Noaptea mă lupt cu prevestirile, cu presimţirile care se fac vise, ne luăm la trântă, ne tăvălim în aşternut. Nu cred că sunt singura, toată omenirea din jurul meu e, de fapt, înfricoşată. 
va urma



Cărţile prietenilor mei: Geo Vasile, Gheorghe Stroe
























Fotografii...