luni, 29 iulie 2013

Scriitorul zilei: Nicolae Steinhardt
http://ilazu.blogspot.ro/2012/07/scriitorul-zilei-nicolae-steinhardt.html

Poezia zilei: Ion Lazu

***

Pînă la urmă s-a vădit
Că sunt făcut spre a fi fericit.
Dar începutul acela anapoda -
ca pentru altcineva, nu pentru mine…
Şi scriam poezii spre consolare;
Acum sunt fericit şi pe potriva firii mele
Mulţumit de femeia mea / de copilul ce mi-a dăruit
De apartamentul nostru, culme a banalităţii
De meseria asta imposibilă, care mă scoate zilnic
pe deal
În pădure, în păienjenişul de cîntec
Al lunii mai.
Am ajuns să fiu mulţumit şi de mine, pînă la urmă
Şi dacă în zori e înnorat, îmi văd de treabă
Şi pînă la prînz se înseninează de la bucuria mea
Răul lumii nu mă mai atinge
Decît rareori, în vreun coşmar -
Acum scriu în picioare, cu caietul
Pe catifeaua verde a muşchiului uscat
De pe-o lespede de cuarţ
Şi ce scriu eu aici e lipsit de orice echivoc:
Două linii în cruciş şi-n curmeziş peste
Poezia mea de demult.

(din volumul Cuvinte lângă zid, elegii, 1999)


Ion Lazu: O pagină de jurnal, 1993

11 martie. Vine Sile şi ore în şir discută cu Angela despre animale, despre cîini, despre vaca lui Sile, despre răţoiul care a murit imediat după taică-său. Le-au trebuit trei decenii ca să găsească în fine o temă de discuţie, aceşti oameni care se evită cu dinadins, mereu pe poziţii disjuncte (precum şoarecele şi pisica)... Tatăl Angelei a avut o pereche de lupi tineri…le dădea drumul noaptea în grădină. Ascult aceste relatări şi mi se pare că sunt în plină irealitate.
30 martie. Ce curios şi oarecum îngrijorat se uită la mine Andrei, cînd îmi aude glasul gîtuit de emoţie, de exemplu cînd îi citesc poezii.
2 aprilie. La Pan Vizirescu, împreună cu prietenul Izverna. Cireşul uriaş înflorit din faţa ferestrei de la etajul I. O casă boierească, din celălalt secol, unde se făceau serate muzicale, unde se zice că ar fi venit însuşi Eminescu, apoi şi Enescu. O casă pe care Pan Vizirescu propune să fie trecută în patrimoniul Uniunilor de creaţie, să fie un fel de casă a artiştilor vîrstnici. Acest bătrînel fascinant, dens în idei, patetic.
23 de ani ascuns de sora lui, într-o casă peste drum de liceul Radu Greceanu. Ar trebui să o identific, să propun cîndva o placă memorială. P.V. a cioplit iconiţe, cruciuliţe, ca unelte folosindu-se de limbi rupte de briceag, ori spiţe de bicicletă; obiectele artizanale sunt acum înfăşurate în hîrtie gălbuie de sac ciment, strînsă sul cu sîrmă. Zice acest om duduind de idei: Niciodată nu-mi ajungea timpul, cîte aveam de făcut.
Am avut norocul să întîlnesc acest bătrîn minunat, care la 91 de ani este mai viu ca noi toţi la un loc. Cireşul acesta e un spectacol, zic. El: Face fructe mari, dar nu le ţine. Zice: N-am scris nici un cuvînt fără să mă întreb unde e Dumnezeu, unde e poporul român... Iorga şi Crainic, cei doi care au deşteptat conştiinţa naţională. Află că am publicat zece cărţi: Exclamă: zece cărţi!? Şi către Izverna: Ne-a întrecut...
Angela dă vina insomniilor lui Madi pe seama infidelităţilor lui Gicu, de care aventuri, atenţie! nu se poate să nu fi aflat din telefoanele anonime care se primesc în astfel de situaţii. Confirmă că le-a primit şi ea. Rolul telefoanelor anonime în nefericirea nevestelor…

Poezia: Dacă mi s-ar anunţa că nu mai am decît o zi de trăit
Aş considera că mi-e deajuns un pahar cu apă şi gîndul la tine
Dacă mi s-ar spune că mai am de trăit o săptămînă
mi-ar fi deajuns o pîine, o carte şi gîndul la tine
dacă mi s-ar spune că mai am de trăit doar o lună
mi-ar fi deajuns un sac de mere, un caiet dictando şi gîndul la tine
dacă mi s-ar spune că mai am de trăit un an întreg
nu mi-ar ajunge să dau ocol lumii şi să mă întorc la tine
dacă mi s-ar spune că mai am de trăit o singură oră
mi-ar fi de ajuns privirea ta –
singura veşnicie în care aş avea curaj
să dispar sau poate să dăinui.

(din Lamentaţiile Uitucului, jurnal 1990-1999, în manuscris)


Cărţile prietenilor mei: Şerban Foarţă, Radu Gyr, Pan Izverna










 





ion lazu: Fotografii de vacanţă...Amurg Violet în Parcul IOR


















6 comentarii:

  1. Amurg în Parc... Şi violet!...

    Mi-aduc amininte că, băiet sărac, naveta-mi parcurgînd cu trenurile mult mai blînd gonind (nu demonii de-acum, care te fac ori zob ori scrum!), purtam - în straiţă - poezii-toptan, poeţi mai noi, alţii de-antan, că nu mai dau acum şi nume...
    Ţacţac-ul roţilor de tren mă ajuta la concentrare, mă legăna..., din întîmplare mă atingeam de vreo vecină care şi ea, întămplător, se-apropia din şold-uşor, să vadă cam ce eu citesc şi nu stau ca să o privesc, să-i spun o vorbă-compliment, să fiu şi eu cu ea atent...
    Eu, nu şi nu... Citeam de zor ori contemplam cum trenu-n zbor se oglindea cu cer, cu nori în mlaştinile filipeşti, ce să tot stai să le priveşti!
    Un bărăgan de vegetaţii, lung cam cît 3-4 staţii, între Secuieni şi Iteşti... Ionule, îţi aminteşti?
    Acol'Întîiul Violet l-am admirat, apoi de mii şi sute ori... Că, pe o zi, făceam un dus şi un venit... La hamalit prin staţii eu. Băieţi şi fete de liceu de vîrsta mea, mai mici, mai mari erau cu genţi şi-n uniforme... Nu-n geantă scule, pe zi norme de spart ca stahanov-uralul... Lovi-lar strechea şi-n plus calul să îl arunce-n balta ceie, cu ochi de drac, ochi de femeie...
    Amurguri..., mai toate violete... Şi cam... cît tot atîtea fete am jinduit... Şi, doar atît!
    Eram un muncitor, nu slut... Doar un timid şi-un visător şi cam stingher în Lumea lor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
  2. Bunul meu Prietin, Ion Lazu, a şters o corectură ce mi-am administrat-o singur, deşi cam neortodox... Ci frust, dar aşa ceva nu faci pe blogul unui Domn. Şi, cum nu mai am blog propriu, procedez la Mea Maxima Culpa şi fac îndreptarea: "Lovi-l-ar"!
    (şi pe) Culai

    RăspundețiȘtergere
  3. "Lovi-l-ar (pe Culai) toate noroacele!"
    Iar într-altfel, expresia nu-mi place chiar deloc, nici în folclor, nici în literatură, de ex. "Iubească-ţi-l pământul..." (Coşbuc, deh!) Sinistru!
    Un gând senin, Lazu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mînca-v-ar..., Înghită-vă ... Raiul... - ştiută binecuvîntare, urare, pleasnă arhimandrită,era mai fericită?
      Sună mai fericit, decît cele ce-ncep cu-aceleaşi imperativ-optative, dar se termină cu-n absolut antonimele Raiului, Binelui, Mamei?

      În goana după popularitate, unii nefericiţi pipălişti se dedau unor tipicuri-bonton ca "să trăiţi bine" (cît vă pregătesc eu cu ai mei ştreangul...
      De i s-ar ura unui viu cu formula consacrată poetic de Coşbuc, asta ar fi o blasfemie... Mie nu mi-ar displace - cînd asist zi de zi la atîte distrugeri, profanări de morminte -, să fiu pomenit cu "iubească-l pămîntul!" - perfect sinonim cu "să-i fie ţărîna uşoară!" şi ambele oximoroane, paradoxuri sublime.
      Anume m-am băgat la mijloc, să mă faci sandvici...

      Totuşi, de pomenitele mlaştini, cu guri de sonde sigilate încă de subt dejişti, nu-mi spui nimic?... Nici de orizonturile care-n dreapta cum cobori spre Bacău, urcau în domoale trepte, începînd cu prima colină din a cărei coapsă porneau şipotele-n jurul cărora prindeau temelii conacele, hanurile... Iar, pe stînga, bărăganele de porumbişti, de cereale alternînd cu păşunile pentru tabunuri de vite şi tot mai puţini cai, părelnic hotărnicite de a Siretiului vale...
      Oh, Doamne, Ţară frumoasă ajunsă slugă la meşteri în maşterii!... Nici nu mai ştiu ce mă excitau mai tare: feromonii plaiurilor acele, ori ai trecătoarelor de pe lîngă mine... Pierdutul!

      Ștergere
  4. ..Mă întreb dacă la mine e vorba de o superstiţie cu blestemele astea, fie şi literare, argheziene etc, mfie şi cu alint.... Cred că nu asta e problema mea... Dar din prima copilărie am prea auzit: lovi-l-ar boala, plesni-i-ar fierea, trăsni-l-ar dumneazeu etc etc, toate astea spuse cu venin oltenesc. Am făcut o reacţie de repingere, asta e...
    I.L.

    RăspundețiȘtergere