duminică, 28 iulie 2013

Scriitorul zilei: Valeriu Filimon
http://ilazu.blogspot.ro/2012/07/scriitorul-zilei-valeriu-filimon.html

Poezia zilei: Ion Lazu
Norul

Norul de-argint apăru ferice
Tras de sprintene duhuri
Alb imaculat bucălat
Aripă de înger

Fluture de mai

Spulber de nea dulce

Miez de catedrală.

Dar:

Se propti în faţa soarelui

Ca un gând rău

Ca o burtă de smoală
Ca un cheag funest
Tras din şapte colţuri de balauri
Îngheţând apa-n fântâni
Speriind seva din plante
Junghiind liniştea-n păsări
Turtind munţii
Dezlănţuind liliecii din peşteri.
Dar:
Suflă un vânticel –
 Cât să-şi dreagă vocea –
Şi norul se scurse din faţa soarelui
Ca o vină subţire
Ca o biată eroare
Şters la iuţeală, decolorat cu pic,
Neantizat – de vânticelul ferice. 

Octombrie 1988

Cântec 

Cum venea raza aceea
Prin uşa deschisă, printre perdele
Şi printre stâlpii pridvorului
Şi printre vişinii grădinii
Şi prin scocul celor două dealuri din zare
Şi pe sub trena largă a norului
Şi prin tot văzduhul dimineţii
Şi prin imensul pustiu din faţa soarelui
Acea rază roză răzleţită din snop
Fâlfâind cu ultimele puteri
Prin penumbra înmiresmată
A încăperii –
Ca să-ţi aleagă
Dintre flori, chipul îmbujorat
De răgazul iubirii. 

9 iunie 1981, Alexeşti
 



Pagină de jurnal 1993

3 martie. La prînz dau un telefon la Luxemburg să o felicit pe Carolina pentru ziua ei de naştere. Îmi spune că maică-sa a murit de curînd, a ars în casă, mocnit, iar cînd Ilarie a deschis uşa, au izbucnit flăcările. Au adunat-o într-o pătură şi aşa au îngropat-o. Nu ştiusem nimic. Nu ştia nici tata, căruia nora ar fi trebuit să-i spună la telefon toată istoria. Biata femeie! exclam. C: N-ar fi meritat o asemenea moarte. Mîine telefonez la Şerbani pentru condoleanţe. Pe tata îl dor şalele, îl doare capul, are ameţeli – asta de vreo 25 de ani încoace. Cînd vin? După ninsoarea asta.
MP: Au născocit nişte oglinzi late, convexe, le instalează la marile curbe, să vezi drumul şi înainte şi înapoi. Sunt eu acum la o astfel de curbă adîncă a amintirii?
Ocupă-te numai de ce e important, nu mai da atenţie tuturor fleacurilor, ţi se spune mereu. Şi într-adevăr, lumea se ocupă numai de lucruri importante, fără de care… Dar scriitorul, ce şanse are el, dacă din totdeauna se ocupă de lucrurile peste care îndeobşte se trece, ca insignifiante?
MP: Nu poate avea importanţă această poveste, ci doar contextul în care eu mi-o reamintesc şi doar în măsura în care voi reuşi să sugerez ce loc ocupă ea în edificiul meu spiritual. Totuşi, o întâmplare de ieri-alaltăieri sau una de acum 30 de ani? Nu prea contează. Contează doar apropierea afectivă, nu cea efectivă, contează cît anume poţi înainta spre statuia de ceaţă a amintirii care îţi ia ochii…
10 martie. Îi spun colegei: Îţi dai seama cu cîtă bucurie/jubilaţie a scris Cărtărescu această carte, Levantul? Cum ar înţelege colega că atunci cînd nu redactează, scriitorul se simte groaznic, un om inutil, care nu-şi află rostul şi locul şi e tare nefericit şi nesuferit…
va urma
(din Lamentaţiile Uitucului, în manuscris)

Ion Lazu: O pagină de jurnal cu Pan Izverna, la Aniversară.

Ieri mai către seară, după cum stabilisem în ziua precedentă, mai pe la umbră, mai pe sub umbra pălăriei mele de pai, merg la poetul Pan Izverna, să-l felicit la aniversare. 76 de ani! Nu-i de colea... Iar pe de altă parte, n-ar fi trebuit să fie vreun impediment, pentru un ins zdravăn pe picioare, precum prietenul Izverna, oltean dârz cu deosebire, cum l-am ştiut o viaţă întreagă. Numai că... numai că în ultima vreme au cam fost probleme de sănătate. Îl găsesc în formă ameliorată, cu apetit pentru discuţii. Îmi notoficase la telefon: Vreau să ne vedem cât mai des! (În paranteză fie spus, cu prietenul scriitor Pan Izverna cam aşa s-a pus chestiunea întotdeauna: ne-am întâlnit la început mai la nimereală, în grupurile care se formau la Restaurantul scriitorilor şi în locuri adiacente, dar când prietenia noastră s-a înfiripat, cum era şi de aşteptat de altfel, între doi tineri serioşi, rezervaţi, preocupaţi organic de literatură, amicul P.I. îmi dădea un semn şi eu mă prezentam fără greş la întâlnire. Şi tot aşa, până la momentul unor intempestive rupturi - deşi cuvântul nu e chiar potrivit, căci în cele 2-3 rânduri despărţirea a avut loc fără să fi survenit propriu-zis o ceartă, o supărare, ci brusc, prin desprinderea unilaterală a prietenului. Unul dintre misterele acestei prietenii care durează de la mijlocul anilor şaizeci. Relatez asta simplu, ca să nu trec la subtilităţi psihologice.)
Căci, în ce mă priveşte, mi-a plăcut cu deosebire să ne întâlnim şi să discutăm, iar în fapt cu PI am avut, sunt sigur de asta, de-a lungul câtorva decenii bune, cele mai interesante şi dense schimburi de idei.
Mehedinţean prin naştere, cu liceul terminat la Traian, în Turnu Severin, a urmat facultatea de medicină la Timişoara, apoi a profesat o vreme în Moldova şi Muntenia, apoi în Bucureşti şi a renunţat să mai profeseze ca medic curant în 1975, dedicându-se literaturii. Asta neînsemnând că ar fi dat la o parte practica medicală, mai ales printre confraţii de condei, îndeobşte solicitat de toată lumea scriitoricească, consolidându-şi în timp un renume de "medic al scriitorilor". Iar dintre scriitori, - altfel intelectuali de cele mai diferite profesii, şi nicidecum doar filologi, cum îşi închipuie unii -, fiind medicul cel mai cunoscut, cam în felul cum îşi edificase un renume, în Interbelic, marele poet Vasile Voiculescu -, de la care ar şi putea să se revendice pe drept, ca "medic fără arginţi"  -aspect ce îi singularizează pe cei doi.
Sunt în fond prea multe lucruri importante care ne apropie, dincolo de gravitatea şi buna credinţă cu care am abordat scrisul ca vocaţie. Dacă mă gândesc bine, ar fi de adus în discuţie chiar faptul că, de-a lungul vremii, noi doi am străbătul cam aceleaşi regiuni ale ţării şi fără doar şi poate ne-am impregnat indicibil de spiritul locului. În ce mă priveşte, prima campanie geologică, în toamna lui 1961 a fost în Platoul Mehedinţi, cu pornire din Valea Cernei-Herculane. Impresii foarte puternice, de început, care printr-o minune nu s-a şters din amintirea junelui prezumţios ce eram. După un deceniu, am revenit cu cercetări geologice în nordul judeţului Mehedinţi, la Tismana, Izvarna, Pocruia; Baia de Aramă, Nadanova; apoi am coborât din nou în Valea Cernei, la Herculane-Topleţ-Orşova-Vodiţa, iar după încă un deceniu, descindeam la Malovăţ, comuna natală a poetului, unde am găzduit la mama unui coleg de şcoală, la recomandarea sa. Să spun în ce stare de spirit am bântuit dealurile din proximitatea Malovăţului, unde ştiam că îşi petrecuse copilăria prietenul P.I.? Că apoi, am regăsit fără ezitare imaginile acelor locuri în prozele din Bătrânul anticar? Mi-am continuat cercetările la Ciovârnăşani-Siseşti-Noapteşa, unde i-am cunoscut pe faimoşii olari, care continuau un meşteşug din perioada daco-romană. Ca să nu spun că în anul 1964, lucrând la Livezi-Valea Rea, nu departe de Oneşti, treceam prin comuna Bârsăneşti, unde cu numai un an înainte lucrase Pan Izverna ca medic de circumscripţie. E prea de înţeles faptul că la revederile noastre din capitală aduceam în discuţie aceste locuri, acei oameni printre care ne mişcasem, cu o nebănuit de intensă implicare afectivă. În momentele privilegiate ale acestor ani de peregrinări de tinereţe, scriindu-ne poeziile, prozele, textele "de sertar" care în timp ne-au conturat destinele de scriitori. A-mi rememora campaniile geologice în Mehedinţi echivalează în ce mă priveşte cu a mă gândi la anii de formare ca scriitor profesionist.
Prietenia dintre noi, ca scriitori de plan secund, neluaţi în seamă de culturnicii vremii, s-a întemeiat pe dragostea noastră profundă, totală, aş spune, pentru Literatură, pentru Artă şi cultură în general. Pentru ideea de Bine, de Frumos şi Adevăr. Idealişti inveteraţi, de neclintit în convingerile noastre, neclintiţi mai ales în ideea de demnitate personală şi de respect faţă de misiunea sacră a scriitorului. Citiţi Epifaniile Poetului şi ale poeziei şi vă veţi pătrunde de acest mesaj de mare forţă şi elevaţie. Dacă aduc în discuţie atitudinea noastră rezervată printre confraţi, pe cât de gravă însă în ceea ce privea scrisul nostru, încă n-am spus decât o parte din lucrurile care ne-au apropiat şi ne-au dat sentimentul de solidarizare intelectuală -, că facem front comun, că nu suntem singuri în faţa curentului general de cedare în faţa "comenzii sociale" - trăitorii acelor vremuri ştiu bine la ce mă refer. În ce mă priveşte, profesând o meserie a singurătăţii asumate, nu aş fi renunţat sub niciun motiv la a scrie, din clipa în care am avut convingerea că aceasta îmi este chemarea. Dar pe de altă parte, simţeam bine asta, nu aş fi făcut cu niciun chip vreun rabat de la ceea ce îmi dicta conştiinţa de creator. Nu aş fi scris în ruptul capului un singur cuvânt în afara adevărului, necum texte "pe linie", despre ilegalişti, despre eliberator, despre rolul conducător al..., despre minunatele realizări... Asumându-mi toate riscurile. Cel de a nu fi publicat la rând cu ceilalţi, de a fi amânat sine die fiind doar unul dintre riscurile asumate. Nutream, ca şi Pan Izverna, o înaltă idee despre ceea ce înseamnă a fi scriitor şi despre datoria de a da seamă în scris de starea lucrurilor în timpul vieţii noastre, aici. Cred că nu mult diferită era şi abordarea poetului Pan Izverna. Iar în fapt, aceasta este explicaţia prieteniei noastre de decenii. Poeziile noastre, prozele noastre, au apărut când s-a putut şi în general apariţiile în reviste au fost cu totul sporadice, nu ne-au adus nicicum în prim-planul vieţii literare, nu au atras atenţia asupra numelor noastre. Cândva au spus că numărul de grupaje de poezii ale subsemnatului apărute prin reviste nu depăşeşte cu mult numărul cărţilor ce mi-au fost publicate în timpul comunismului. Cam aşa se prezintă lucrurile şi în cazul Pan Izverna.
Măcar în ce-l priveşte pe poetul Pan Izverna, el chiar reprezintă un caz în viaţa literară din aceste ultime 5 decenii. Pan Izvena fiind o personalitate puternică, hotărât delimitată de confraţi, determinată de câteva linii de forţă, foarte importante fiecare în parte, ale individualităţii sale de intelectual. Nu m-aş mira ca în focul discuţiilor, unii analişti să scoată în prim-plan naţionalismul lui Pan Izverna, românismul său ardent, dragostea  inconturnabilă pentru poporul din care s-a ridicat şi pe care are cinstea să-l reprezinte în cultură. Cu aceeaşi îndreptăţire se va vorbi despre credinţa creştină care îl animă în toate abordările sale scripturale, publice, civice. Sau despre iubirea necondiţionată faţă de literele române. Despre ataşamentul faţă de valorile noastre culturale; despre devoţiunea cu care s-a apropiat de supravieţuitorii puşcăriilor politice din România comunistă, ajutându-i efectiv, nedespărţit la greu: Petre Pandrea, Petre Ţuţea, Pan M. Vizirescu, Nicolae Fuiorea, Marcel Petrişor, Andrei Ciurunga, atâţia alţii *. Sunt pline-înţesate paginile jurnalelor mele cu relatări ale întâlnirilor şi discuţiilor noastre, totdeauna sub lumina dragostei de adevăr, de naţiune, de valorile perene ale culturii noastre, de literele române (vezi Scene din viaţa literară, vezi Himera literaturii, vezi jurnalul Vreme închisă, vezi Odiseea plăcilor memoriale. Sunt notaţii înregistrate în decenii, ce pot fi ignorate de unii, însă nu pot fi contestate de nimeni. Să declar aşa, neîntrebat, că scriitorul Pan Izverna reprezintă măcar în scrisul meu un reper moral şi cultural totodată, caz atât de rar în lumea noastră literară? Fac, iată, şi această declaraţie de suflet - dar cine ia aminte?

* Iată numele scriitorilor foşti deţinuţi politici despre care îmi amintesc a-mi fi vorbit prietenul scriitor Pan Izverna, în diverse ocazii dar şi în momentul întocmirii Listei scriitorilor încarceraţi. Pe unii dintre ei mi i-a şi prezentat direct, la redacţia Memoria, la Institutul pentru cercetarea..., la redacţia Dreptatea, la sediul PNŢCD, în diverse alte împrejurări: în vizită la Pan M. Vizirescu, în momentul punerii unor plăci memoriale, etc:
Arşavir Acterian, Marcel Gafton, Leonid Dimov, Emil Manu, Dumitru Alexandru, Barbu Brezianu, Aurel Covaci, Stela Covaci, N. Carandino, Virgil Carianopol, Radu Ciuceanu, părintele C. Galeriu, C.C. Giurescu, Micaela Ghiţescu, Banu Rădulescu, Haralambie Grămescu, Sergiu Grossu, Sergiu Mandinescu, Radu Mărăcineanu, Dinu Pillat, Al. Paleologu, Zahu Pană, Marin Tarangul, Gabriel Ţepelea, Vasile Ţepordei, Al. Zub...
(va urma)


Cărţile prietenilor mei: Modest Morariu, Nicolae Florescu, Nicolae Ioana, Mircea Nedelciu, Nichita Stănescu.


















  
ion lazu: Fotografii de vacanţă... Altă poveste cu Nori în Amurg...