marți, 16 iulie 2013

Scriitorul zilei: Eugen Lovinescu
http://ilazu.blogspot.ro/2012/07/scriitorul-zilei-eugen-lovinescu-poezia.html

Poezia zilei: Caius Dragomir, n. 16 iulie 1939

Balada celui nechemat

Uşor ia corpul forma sentimentelor.
Instantanee - coborârea în faptă a luminilor,
Erupţiilor şi incendiilor,
Semnale adulmecând ale dezorientării margini,
Undeva, dincolo de culmile eului sau inconştienţei.
Muzica neîmpărtăşită a trăirilor
Şi mişcarea corpului una sunt,
Iar echilibrul tău statuar păstrează apăsarea
Tuturor forţelor care sfâşie
Vechea, amara fidelitate.
Concluzia ta asupra destinului eşti tu.
Cum lunecă peste privire, peste auz,
Departe de inaderentele degete,
Imagini de brazi!

Cel nechemat se apropie de eternitate
Târându-se prin nisipurile reci ale amintirii.
Darul memoriei de dincolo de timp este fericirea -
Pe fruntea tinerei fete
Sărutarea unui rege din Micene.


Târziu

Încearcă un gând bun
Pentru vârfurile izolate ale plopilor.
Părinţi severi - spiritele altor planete,
Îmbrăţişări protectoare ale galaxiilor intransigenţei.
De ce să permiţi vieţii să adopte corpuri,
Inutilă trufie, zburdălnicie a spiritului?
Căutaţi pe îndepărtate soluri
Metabolism, proliferare şi excitaţie;
Întreaga sferă a universului.
Un ochi deschis
Înspre seminţele timpului.
Frumos ciugulesc spirite hrana,
Atât cât le e oferită
De mâini nenumărate:
Proeminenţele întrupării unei dureri.
Ceea ce nu este moarte
Este ascundere,
Ca o alarmă sunt plopii
Pentru un antic marş.

(din volumul Pluralitate, Editura Dacia, 1987)



Elisabeta Isanos: Drumul spre Ombria, XX

- Dumnezeu nu stinge niciodată lumina, am spus, liniştită.
Atunci m-a cutreierat un amestec de rugăciune şi imn, din care cu greu am reuşit să-mi aduc aminte pe urmă frânturi. Trăiesc mirarea de a trăi, deşi fiecare ticăit al inimii mă spulberă. Împrejur mi se împrăştie praful, şi totuşi cineva mă adună mereu în forma ţinută vie. (...) Trupul îl desfoliază timpul, şi vântul îl duce departe, ceaţă incoloră în zarea oraşului, şi totuşi exist, când nici un lucru prefăcut în pulbere nu se mai poate reface, pe mine cineva mă învie mereu.
Am văzut răsăritul soarelui şi răsăritul lunii, am auzit cum cântă vântul şi cum murmură apele. Ce bine e la Dumnezeu pe pământ! Slavă Lui care a sădit în mine bucuria vieţii, dar şi nemulţumirea numai cu viaţa! 

N.B. Această carte poate fi citită în întregime, în mod gratuit, pe Google: Elisabeta Isanos... Biblioteca virtuală... Drumul spre Ombria, roman, versiunea pdf, 450 pagini. Există şi o variantă cu ilustraţiile autoarei, desene în peniţă, 620 pagini. Lectură plăcută !  
 

Cărţile mele...

Ion Lazu: Despre vii, numai bie, roman, Editura Eminescu, 1971