marți, 30 iulie 2013

Scriitorul zilei: Mihail Celarianu 
http://ilazu.blogspot.ro/2012/07/scriitorul-zilei-mihail-celarianu-n.html

Poezia zilei. Ştefan Augustin Doinaş
Cheia

el nu ştia ce broască are cheia
dar era domn, aşa se prenumea
el deschidea şi închidea de-aceea
a vrut s-o vâre şi-n urechea mea

el era tare dornic să deschidă 
- e cheia viselor! l-am lămurit
am mai păstrat sub ea ca-ntr-o firidă
partea din mine care n-a murit

el nu ştia deloc virtutea cheii
dar era domn avea curteni destui 
- deschideţi-l! strigau în jur lacheii
aceasta-i cheia nebuniei lui!

el m-a deschis şi iată-mă: dovadă
a ce n-a vrut s-audă şi să vadă

 (din volumul Vânătoare cu şoim, ed. Cartea românească,1985)


Ion Lazu: Pagină de jurnal, 1993
23 apr. Azi discuţie la telefon cu Mircea C., ne întîlnim marţi. Cu Pan Izverna la Muzeul ţăranului român, apoi la Memoria. Îi iau un interviu lui Horia Bernea, despre nou înfiinţatul  Muzeu al Ţăranului Român, spre a-l publica în Curierul românesc.
26 iulie, luni. Pentru cine scrieţi? Se răspunde vag: pentru toată lumea, pentru marele public, pentru cititorul anonim care ia în mînă cartea cu un gest generic, pentru… Se răspunde la modul general. Dar se eludează caracterul concret al întrebării. Sigur, scriem pentru cei care ne citesc, pentru cei care reuşesc să ducă lectura pînă la capăt – acesta fiind semnul sigur că textul l-a interesat cu adevărat.... Acesta ar fi răspunsul cel mai exact, dar se pare că el nu convine nici celui care întreabă, nici celui ce răspunde. Şi, ciudat? nici celui care citeşte.
MP. Eu nu am nici cea mai mică intenţie să te dau gata pe tine, cea de acum, cu scrisu-mi meşteşugit etc, ci în cel mai bun caz să te re-cuceresc pe tine, cea din amintirile mele. Deci atracţia dintre noi a murit, iar de supravieţuit a supravieţuit atracţia pentru cea de atunci.
F. Scott-Fitzgerald: Te-am dus cu mine ca pe un glonte rămas în corp… p.168. Idem: A doua parte a vieţii este un lung proces de debarasare. P 168
27 iulie. Schiţă: În staţia de metrou Victoria cumpără o carte, ia metroul, găseşte un loc pe scaun, începe să citească din carte, uneori îşi aruncă ochii pe geam – tunelul cenuşiu; îşi închipuie că vreodată, sărac, bătrîn, va vinde această carte cu autograf, ca să aibă de-o pîine. Şi nici măcar nu e supărat pe cineva sau pe viaţă, în general.
Tînăra femeie din Sîngiorz-Băi. O luăm cu maşina de la Ilva la S.B. Fusese la o bunică şi avea veşti rele. Ne întreabă, mirată: Nu se vede că sunt cîntată? (plînsă?). Stau pe o străducă mai micuţă. Porumbului i se spune mălai.
MP: Casa de pe Ghindei nr 11 e pe colţul cu str. Dîmbului nr 121, ambele numere sunt pe aceeaşi casă; cu uşă pe colţ, ca la prăvălii, cu două ferestre în spate, spre Ghindei şi cu cişmea la poartă, cu doi pruni şi un falnic tei. Multă verdeaţă şi nimeni prin curte. Dincolo de drum, maidanul spre Valea Plîngerii, deci str. Dîmbului nu are case pe partea stîngă. Trece un vecin de pe Ghindei 8 cu căruţul; ultima casă de pe Ghindei e o coşmelie: mai sunt şi altele, de fapt, văd abia acum, e ca în satele din Teleorman. Strada Urcuşului, str. Grîului, nume de Bărăgan ce i-au venit în mod spontan celui care a botezat străzile mahalalei. Pe atunci nu vedeam deloc aceste aspecte, spiritul critic era abolit.
29 iulie. Ieri dimineaţă îi conduc pe L şi A. la gară, pleacă în tabără, despărţire tandră; apoi direct pe Chitilei, pentru probe. Discuţie lungă cu Sile, despre domnişoarele lui, despre "nepotul" A., care are deja 145 cm. Spre seară revăd benzile, în ideea unor reportaje şi interviuri; mă pomenesc că trecuse de miezul nopţii. Dădui o tură pe la Didi, să-i duc dosarul pentru deţinuţi politici. Îi spun că dacă L. nu se ducea în tabără cu A. riscau să rămînă în Bucureşti toată vara. Îşi aminteşte de prima lui tabără ca cercetaş, era cel mai mic, i se zicea Nebunică, nu ştie de ce, că doar nu era mai trăznit ca alţii, însă mai isteţ, mai deştept. Au fost vizitaţi de Regina Elena şi de Regele Mihai, le-au dat mari cadouri, inclusiv fursecuri, ciocolată şi au coborît din automobile întrebînd: Cine e Nebunică? S-au dat toţi de-o parte şi a apărut el. Maică-sa, care era şi ea în suită, să cadă jos din picioare. Era şi naşul lui, ceva mare pe la Asociaţia aviatorilor. Se pare că de aici vine şi atracţia lui Didi pentru aviaţie. Pe actul primit de la Min. Just. scrie: „arestat 9 ian. 1951 pentru manifestări contrarevoluţionare.” A stat 2 ani, o lună şi 26 zile, dintre care 13 luni la Canal. Se menţionează că acolo a avut comportare foarte bună.  (Aseară l-am ascultat pe Banu Rădulescu, apoi pe marele medic I. Iovin, care devenise celebru în laboratoarele din Vest, inclusiv lucrase cu J. Curie la Paris. Arestat şi el ca medic al lui Maniu şi ca translator al acestuia în întrevederile cu franţuzii şi englezii. Maniu cunoştea doar maghiara şi germana. Zice cumnatul Didi: În lagăr cei de drept comun erau mai curajoşi, strigau Trăiască Maniu! Pe cînd cei politici tăceau chitic…

(din Lamentaţiile Uitucului, în manuscris)

         va urma


Cărţile prietenilor mei























ion lazu - Fotografii de vacanţă... Floarea de mătrăgună...