marți, 9 iulie 2013

Elisabeta Isanos, Drumul spre Ombria XIII, poezia zilei Lidia Lazu

poezia zilei: Lidia Lazu


Fiecare particulă a fiinţei mele
Condamnată la viaţă
Se împotriveşte din răsputeri

Şi ar vrea să ajungă mai grabnic
în faţa Judecăţii celei Mari

Să spună acolo că renunţă
De bunăvoie la nemurire
În schimbul unei dimineţi
La umbra colibei din câmp

Să păzească încă un timp
Nevăzută şi neştiută de nimeni
Râsul copiilor
Ce se joacă-n toloacă 

(din volumul Continuarea Cuvântului, 1999)

Ici sur terre

Toutes les particules de mon etre
sont condamnees a la vie eternelle
sans motif
elle s'y opposent a tout prix
car elle songent subir au plus vite
le Jougement Supreme

pour dire devant les juges
qu'elle renoncent volontiers
a la vie eternelle

et qu'elle aimeraient
s'allonger a jamais
a l'ombre d'une hutte champetre

et jouir sans etre vues
ou entendues de quiconque
du rire des enfants
qui jouent dans la poussiere 

(Traducere în franceză de Georges Astalos 
Spectre lyrique. Anthologie de poesie roumaine contemporaine, Edition Europa,1999)
 




Scriitorul zilei:Tatiana Nicolescu
http://ilazu.blogspot.ro/2012/07/scriitorul-zilei-tatiana-nicolescu.html


Elisabeta Isanos, Drumul spre Ombria, XIII


   Trecutul: pereţii, hainele, bătrânii, şalurile, pianul, perdelele, tabloul în cărbune, trandafirul neînflorit, cu floarea prezisă în imprimeuri. Atunci, ploua torenţial în zile de sărbătoare şi oamenii stăteau pe marginea ploii, văzuţi ca-ntr-o orbire, auziţi ca într-o surzenie. Pasărea mişca patru aripi, pietrele se înfăşurau în simplitate. Dealul cu biserici, lumina din ochi ca un roi de furnici. Poate că totul ar fi fost perfect, dacă nu era copilul acela din vecini, puţin la minte, şi sângele lui prelins pe braţul cenuşiu.

   Pe ultima terasă întinde cineva pânze ude, pământul e despicat de prove de piatră, casa e o fregată, în întâmpinarea mării. Din havuz cad ape lungi acoperind piatra. Trei haimanale stau pe bancă şi se uită la moşnegi oftând: or mai ajunge ei la vârsta asta? Renunţ, regret, fug, mă strecor prin forfota amiezii. Deschid uşa, intru uitându-mă în urmă, după ceva să mă reţină în ultima clipă.



Blândeţea luminii a venit lângă mine şi mi-a şoptit:
„şi pe cei prea-iubiţi,
parcă te temi uneori să-i numeşti,
ai să te pustieşti de unde va fi mai bine,
ajunsă dincolo de toate, într-o zi de lucru
fără sfârşit, cu palmele sparte”.
De jur-împrejur, streşinile erau grele
de apa ca laptele. 
 *

E o duminică a pământului, s-au domolit râpile,
piatra cade descriind un curcubeu.
Povârnişurile fumului, pantele vântului. Nu vezi?
Din vorbă-n vorbă, devenim visuri.
Abia mai atingem pământ.
Uite marea pentru care au plâns toate râurile. 
Pe mare, casele plutesc fragile, la ţărm
nici o clipă liniştită.
Tot ce există trebuie pus pe mare,
biserici, palate, cetăţi,
fiecare să-şi ia pe umeri casa, curtea,
petecul de pădure, să le ducem la ţărm
pentru a fi încercate. 

va urma
N.B. Această carte poate fi citită în întregime, în mod gratuit, pe Google: Elisabeta Isanos... Biblioteca virtuală... Drumul spre Ombria, roman, versiunea pdf, 450 pagini. Există şi o variantă cu ilustraţiile autoarei, desene în peniţă, 620 pagini. Lectură plăcută ! 
 



Cărţile prietenilor mei: Georges Astaloş, Aura Christi

























Fotografii de familie...
 
Andreiu-Mic la 8 ani
Ion Lazu, 1971

Ion Lazu, 1976

Ion Lazu, 1973