duminică, 7 iulie 2013

Blogul meu la 100.000 de afişări...

Scriitorul zilei: Ion Vinea
http://ilazu.blogspot.ro/2012/07/scriitorul-zilei-ion-vinea-consemnari.html

Poezia zilei: Ioan Viştea

era o noapte neagră

era o noapte neagră era o noapte grea (argheziană)
tocmai bătuse în fundul lumii cineva
când gardianul m-a prins
despicând firul ariadnei în patru.
trecea maşina poştei blindată cu valori;
gemina motorizată pe toată lungimea carosabilului.
cu ţeava pistolului rece la tâmplă
unde încolţeau mici smocuri de iarbă
explicam cum am intrat prin efracţie în culcuşul femeii.
destul prea destul zise namila
e clar: ţi s-a urcat antichitatea la cap
şi-acum o să plăteşti scump
o să-ncapi pe mâna călăului
nimeni nu se va-ndura să te răscumpere să te salveze
marş de-aici caraghiosulr
hoţ de năluci şi de vise ce eşti.

(din volumul Malpraxis, Ed. Cetatea de Scaun, 2010)

Elisabeta Isanos, Drumul spre Ombria, XI


Doamne, am pesemne prea multe rugăciuni.   

Dă-mi primul cuvânt, cel mai greu dintre toate !

O frunză copleşitoare a căzut pe umărul

unui bărbat năruindu-l. Nu pot vorbi,

cuvintele s-au îndepărtat prea mult unul de altul.

Cu gesturi potolite, îmi adun sufletul pe piept

să-l respir. Sunt făcută din daruri şi prădăciuni.

Înghit doctoria şi ea aleargă prin mine

ca o căprioară!


În grădina galbenă, nici o frunză nu se-ndura

să se lepede de cer. O bătrână

într-un fotoliu de nuiele citea cu degetele o carte.

Deodată, am simţit că mă privea

cu ochiul din frunte. Cu greu m-a lăsat în grădină,

spunând că poarta nu se deschide,

dar zăvorul a mers surprinzător de uşor.

Acolo, nu era floare să nu mă cunoască.

Vântul mirosea a hale marine.

Se respiră mai greu decât de obicei,

să despicăm merele, să sorbim aer proaspăt,

să spargem fiolele cu aer de mai!

Pâinea e departe, vinul e departe şi el,

sarea e în lacuri care nu mai ştiu de ea,

vinul e în struguri,

buzele pe unde mai sunt?

   Îmi rezăm privirea de fereastra vecină care arde până târziu, anume. Oare de ce stă aprinsă? Cineva grav bolnav care trebuie vegheat ori un copil cu teamă de întuneric? În momentul când     s-aprinde, ridic ochii şi mi se pare că mă salută. Durerea celui care suferă acolo sau spaima copilului chinuit de vise arde în lumina de la geam şi îmi serveşte drept sprijin în noapte, îmi ţine loc de restul lumii, de munţi, de mare, de toţi cei care nu mă cunosc şi de cei care m-au uitat. 
va urma 


Cărţile prietenilor mei optzecişti...Gabriel Stănescu, Liviu Ioan Stoiciu, Gheorghe Stroe, Theodor Răpan...























Fotografii de familie...
 
Familia Tatei, an 1906 - Grigori nu se născuse...
Familia Mamei, cca 1913