duminică, 14 iulie 2013

Poezia zilei: Ion Murgeanu

 
Ecouri de Mare*

Vaporul Amiral

Mi-am evocat iubitele
Mi-am numărat iubirile
Nimic n-a rămas ascuns
În aceste plimbări
La ţărmul Mării.

Vacanţa obiectelor pierdute

În pădurea numită octombrie
În cazemata numită cu indulgenţă
Viaţa noastră. Pe nisip paşi.
Mâine cineva îi va şterge.
Nu se va întreba dacă am fost
Sau nu am fost şi noi pe aici
Ceva ca un rest din burta chitului.
Câteva jucării, multe sticle golite,
Un sac de resturi menajere,
O jartieră: de ce e nevoie de ea
La ţărmul înspumatelor valuri?
Dar Marea era imensă.
Un cimitir pentru toate
Civilizaţiile.

Grota

Am văzut cerul la asfinţit şi la răsărit lângă Mare.
Paleta de roşu, de griuri, de violet şi de ocruri barbare.
Mi-am închipuit grota în care
Acest Pictor lucrează.

Rotirea cerului

Cum rana zării se resoarbe...
Cum bobul soarelui înţeapă zarea într-un punct.
Cum se însângerează cerul şi de ce mă doare
Parcă ar fi pe trupul meu cu fierul
Lui înroşit în acest punct
De febră şi ardoare.

* (Bursă la mare oferită de USR în octombrie 2005. Eram trei. I.M.)
(Din volumul  Chipul şi asemănarea, versuri şi poeme inedite; asemănări. Opera Omnia. Poezie contemporană.Ed. TipoMoldova, 2013) 

Scriitorul zilei: http://ilazu.blogspot.ro/2012/07/scriitorul-zilei-tudor-arghezi-poezia.html 

Elisabeta Isanos: Drumul spre Ombria, XVIII

(...) Pe balcon, într-o noapte, am căpătat răspuns la întrebările mele rostite şi nerostite: câteva stele ieşiseră deasupra zării, văzându-le mi s-a lămurit rostul neputinţei şi al slăbiciunii: să am din ce mă hrăni. Am plâns de bucurie, dar şi de tristeţe că n-am înţeles mai demult. Trebuie să existe ceva mai înalt şi veşnic mai presus, ca să am de ce să-mi fie dor. Când încerc să mă gândesc pe mine, părţile corpului le simt diferit, unele deloc, trebuie să-mi aduc aminte că sunt ale mele, că am picioare, cu călcâie, degete, genunchi, dar cel mai puternic mă simt pe mine însămi în cap, mai ales în ochi, în pleoape, în buze şi limbă. Există, aşadar, şi în mine o rânduială, o distanţă înaltă, ca zarea de la pământ la cer. Când m-am uitat iar, stelele erau şi mai sus.

M-am apucat de lucruri care nu-s de nasul meu,

dar picioarele încă mă duc

şi încă am pământ sub ele. Sticla se abureşte,

sunt mai bătrână cu mii de ani, aud vorbe,

nume vechi. Doamne, ajută-mă!

La urma urmei,
sunt cu lumea într-o relaţie simplă:
primesc mai mult decât dau.
Sunt un copil din flori!

Va urma

N.B. Această carte poate fi citită în întregime, în mod gratuit, pe Google: Elisabeta Isanos... Biblioteca virtuală... Drumul spre Ombria, roman, versiunea pdf, 450 pagini. Există şi o variantă cu ilustraţiile autoarei, desene în peniţă, 620 pagini. Lectură plăcută ! 


Cărţile prietenilor mei : Alexandru Ecovoiu





















Fotografii de familie...

Grigore Lazo, la Chişinău, cca 1934

Tata, la Pârliţi, 1974